Îmi amintesc acum: vara numărul cincisprezece. Johnny, Mirren, Gat și cu mine ne-am înghesuit cu toții în leagănul ăla de la Clairmont. Eram prea mari să
încăpem. Ne trăgeam coate și ne tot împingeam unii în alții. Chicoteam și ne plângeam. Ne reproșam unii altora că avem fundurile prea mari. Ne reproșam că
unul dintre noi miroase urât și iar ne schimbam poziția.
În sfârșit, ne-am așezat cum trebuie. Însă acum nu ne puteam învârti. Eram atât de înțepeniți în leagăn, încât părea imposibil să ne și mișcăm. Am țipat să
vină cineva să ne împingă. Gemenele au trecut pe lângă noi, dar au refuzat să ne ajute. Până la urmă, au ieșit Taft și Will de la Clairmont și ne-au făcut pe plac. Ne-au împins, opintindu-se, astfel încât leagănul a descris un cerc larg. Eram atât de grei, că în clipa în care ne-au dat drumul, am început să ne învârtim mai repede și mai repede, râzând atât de tare, că ne-a luat cu amețeală și ni s-a făcut rău.
Toți patru. Noi, Mincinoșii. Îmi amintesc acum.
•
Noul leagăn arată destul de zdravăn. Nodurile sunt legate cu grijă.
Înăuntrul roții de cauciuc este un plic.
Scrisul de mână al lui Gat: Pentru Cady.
Deschid plicul.
O mulțime de trandafiri sălbatici uscați se risipesc pe jos.
57.
A fost odată ca niciodată un rege care avea trei fiice frumoase. Le dădea tot cele doreau inimile și, când au ajuns la vremea măritișului, au fost sărbătorite cumare fast. Cea mai mică dintre ele a dat naștere unei fetițe, iar regele nu maiputea de bucurie. Curând după aceea, mijlocia a dat naștere unei alte fetițe și dinnou s-a sărbătorit din plin.
Ultima, cea mai mare dintre fiice, a dat naștere unor băieți gemeni – dar, din păcate, nu totul s-a petrecut așa cum ar fi fost de sperat. Unul dintre gemeni era o ființă umană, un bebeluș plin de vioiciune, pe când celălalt nu era nici mai mult, nici mai puțin decât un șoarece.
Nu s-a mai sărbătorit. Nu s-au făcut anunțuri.
109
Fiica regelui era copleșită de rușine. Unul dintre copiii ei nu era decât unanimal. N-avea să strălucească, rumen în obraji și binecuvântat, cum era deașteptat din partea membrilor familiei regale.
Copiii au crescut, iar șoricelul, de asemenea. Era înțelept și avea întotdeaunamustățile curate. Era mai deștept și mai curios decât fratele sau verișorii săi.
Și totuși, regelui și reginei nu le provoca decât dezgust. Imediat cum a învățatsă se descurce singur, mama sa l-a ridicat în picioare, i-a pus în spate un săculeț
cu afine și câteva nuci și l-a trimis să vadă lumea largă.
Șoricelul a plecat bucuros, căci cunoștea destule despre viața la curte ca să știecă, dacă ar fi rămas acasă, n-avea să fie mai mult decât un secret rușinos pentrutotdeauna, o sursă de umilință pentru mama sa și oricine care știa despreexistenta lui.
Nici măcar nu s-a uitat în urmă la palatul care-i servise drept cămin.
Acolo, nici măcar nume n-ar fi primit vreodată.
Acum era liber să meargă unde vedea cu ochii și să-și facă singur un nume înlumea cea largă.
Și poate,
poate,
avea să se întoarcă într-o bună zi
și să ardă
nenorocitul ăla de palat
din temelii.
110
PARTEA A PATRA
Uitați-vă, un foc
58.
Uitați-vă.
Un foc.
Acolo, înspre partea de sud a insulei Beechwood. Unde străjuia arțarul deasupra peluzei întinse.
S-a aprins casa. Flăcările se înalță atât de sus, încât se luminează tot cerul.
Nu e nimeni aici care să sară în ajutor.
