La mare depărtare, se văd pompierii din Vineyard, croindu-și drum de-a lungul golfului, într-o barcă luminată.
Și mai departe, barca pompierilor din Woods Hole se îndreaptă pufăind spre focul pe care l-am pus noi.
Gat, Johnny, Mirren și cu mine.
Noi am pus focul ăsta și arde din temelii Clairmontul.
Ardem din temelii palatul, palatul regelui care avea trei fiice frumoase.
Noi am pus focul.
Eu, Johnny, Gat și cu Mirren.
Îmi amintesc acum,
într-un șuvoi de imagini care mă izbesc cu atâta violență, încât cad, plonjez,
legănându-mă spre stâncile din adâncuri,
se vede fundul insulei Beechwood
și îmi simt brațele și picioarele amorțite și degetele reci. Bancuri de alge trec pe lângă mine în timp ce cad la fund.
Apoi ies din nou la suprafață, respirând,
și văd Clairmontul arzând.
•
Sunt în patul meu, la Windemere, în primele ore ale zorilor.
Este prima zi din ultima săptămână pe insulă. Mă duc la geam împiedicându-mă, învelită în pătură.
Iată Noua Clairmont. Modernitate cât cuprinde și grădini japoneze.
111
O văd drept ceea ce este cu adevărat. O casă construită din cenușă. Cenușa vieții pe care bunicul a împărțit-o cu bunica, cenușa arțarului de care stătea legat leagănul de cauciuc, cenușa vechii case victoriene cu verandă și hamac. Noua casă este construită pe mormântul tuturor trofeelor și al simbolurilor familiei: caricaturile The New Yorker, animalele împăiate, pernele brodate, portretele de familie.
Le-am ars pe toate.
Într-o noapte în care bunicul și restul ieșiseră
cu bărcile
din golf,
când personalul avea liber
și noi, Mincinoșii, eram singuri pe insulă,
noi patru am făcut ce ne era teamă să facem.
Am ars nu o casă, ci un simbol.
Am ars un simbol din temelii.
59.
Ușa de la Cuddledown e încuiată. Bat până când apare Johnny, purtând hainele pe care le-a avut azi-noapte.
— Fac ceai pentru snobi, îmi spune.
— Ai dormit îmbrăcat?
— Da.
— Am provocat un incendiu, îi spun, stând încă în prag.
Nu mă vor mai minți. Nu vor mai pleca în diverse locuri fără mine, nu vor mai lua decizii fără mine.
Înțeleg care e povestea noastră acum. Suntem niște criminali. O bandă de patru criminali.
Johnny se uită în ochii mei vreme îndelungată, dar nu scoate un cuvânt. În cele din urmă, se întoarce și se duce în bucătărie. Îl urmez. Johnny toarnă ceaiul fierbinte în cești.
— Ce altceva îți mai amintești? mă întreabă.
Ezit.
