că aveam dreptatea de partea noastră.
72.
Planul era simplu. Luam canistrele de benzină, care erau ținute de rezervă, undeva în șopronul pentru bărci, în vestibulul de la Clairmont erau deja ziare și 133
cutii de carton: puteam să facem un turn de materiale reciclabile și să le îmbibăm în benzină. Apoi să udăm și podele de lemn. Ne dăm la o parte. Aprindem o rolă
de șervete de hârtie și o aruncăm. Ușor.
O să aprindem fiecare etaj, fiecare cameră, dacă avem cum, ca să ne asigurăm că arde casa din temelii. Gat la subsol, eu la parter, Johnny la etaj, Mirren la mansardă.
— Pompierii au ajuns foarte târziu, spune Mirren.
— Două secții diferite, spune Johnny. De la Woods Hole și din Martha’s Vineyard.
— Ne și bazam pe asta, spun, dându-mi seama că așa a fost.
— Aveam de gând să sunăm după ajutor, zice Johnny. Bineînțeles că cineva trebuia să sune sau ar fi părut că e vorba de un incendiu intenționat. Urma să
spunem că noi eram cu toții la Cuddledown, uitându-ne la un film, și știți cum e înconjurată toată casa de copaci. Nu poți să vezi celelalte case decât dacă te urci pe acoperiș. Prin urmare avea sens și să nu fi sunat nimeni.
— Secțiile alea de pompieri sunt formate în mare parte din voluntari, spune Gat. Nimeni n-avea nici cea mai vagă idee ce s-a întâmplat. Casă veche de lemn.
Ca o cutie de chibrituri.
— Dacă mătușile și bunicul ne-ar fi bănuit pe noi, cu siguranță că nu ne-ar fi adus nicio acuzație, adaugă Johnny. Puteam să ne bazăm pe asta.
Bineînțeles că nu ne-ar fi acuzat.
Nimeni în familia noastră nu e criminal.
Nimeni nu e dependent.
N-avem niciun ratat.
Simt cum mă trec fiorii de încântare, când mă gândesc la ce-am făcut.
Numele meu întreg este Cadence Sinclair Eastman și, contrar așteptărilor acestei frumoase familii în care am fost crescută, eu am incendiat intenționat o casă.
Sunt o vizionară, o eroină, o rebelă.
Genul de om care schimbă istoria.
O criminală.
Dar dacă eu sunt o criminală, atunci sunt și o dependentă? Sunt și o ratată?
Mintea mea se joacă răstălmăcind înțelesurile, ca întotdeauna.
— Am făcut să se întâmple una ca asta, zic.
— Depinde la ce te referi, spune Mirren.
— Am salvat familia, au luat-o de la capăt.
— Mătușa Carrie, care bântuie insula noaptea, spune Mirren. Maică-mea, care curăță chiuvetele până i se fac mâinile carne vie. Penny, care te urmărește cum 134
dormi și își notează tot ce mănânci. Beau toate de rup. Se îmbată până li se umflă
fețele de lacrimi.
— Când te-ai dus la Noua Clairmont ca să vezi asta? spun.
— Mă mai duc din când în când, spune Mirren. Tu crezi că am rezolvat ceva, Cady, dar eu aș zice că a fost…
— Suntem aici, insist eu. Fără focul ăla, n-am mai fi fost aici. Asta încerc să
spun.
— OK.
— Bunicul avea prea multă putere, spun. Și acum nu mai are. Am schimbat un rău care exista pe lumea asta.
Înțeleg atât de multe lucruri care nu-mi erau clare înainte. Ceaiul meu e cald, Mincinoșii sunt frumoși, la Cuddledown este frumos. Ce contează că sunt pete pe pereți. Ce contează că eu am dureri de cap sau că lui Mirren îi e rău. Ce contează
că Will are coșmaruri și Gat se urăște pe sine. Am comis crima perfectă.
— Bunicul a pierdut puterea doar fiindcă l-a lovit demența, spune Mirren. Ar tortura în continuare pe toată lumea dacă ar putea.
