la sfârşit. I-au venit toate de-a gata.
— Aşa e, dar mie tot mi se pare că e de compătimit, spuse doamna Wells. Îi este aşa de ruşine, Francis. De Crosbie, de tatăl lui, de el însuşi. Nu pot să nu-mi fie milă de un om căruia îi este ruşine.
— Sper că Wells n-are de gând să apară pe nepusă masă, ce zici?
— Vorbeşti de parcă aş fi în relaţii apropiate cu el, se răţoi doamna Wells. Nu pot şti ce e-n capul lui. Şi în niciun caz nu-l pot controla la tot pasul.
— Cât a trecut de când a fost ultima oară în oraş?
— Au trecut luni bune.
— De obicei, îţi scrie înainte de a veni acasă?
— Doamne Sfinte, spuse doamna Wells. Nu, nu-mi scrie.
— Dar nu există vreo modalitate de a-l face să nu vină? N-ar fi recomandabil să dea nas în nas cu Lauderback în al nouălea ceas!
— O sticlă de băutură îl tentează indiferent de oră.
Carver rânji satisfăcut.
— Ce-ar fi să-i trimiţi cu poşta o ladă plină cu de toate? Sau să-i plăteşti consumaţia la cârciuma minerilor?
— Mda, ideea nu-i rea, să ştii.
Văzându-l pe tânăr întorcându-se de la bucătărie cu plăcinta împachetată în hârtie, se ridică de la masă.
— Trebuie să mă duc înapoi acum. Te caut mâine.
— Te-aştept, spuse Carver.
— Mulţumesc, Edward, îi zise doamna Wells băiatului, luând plăcinta. Şi la revedere. Aş putea să-ţi urez mult noroc, dar oricum ai suficient, nu-i aşa?
Băiatul râse.
Carver zâmbea şi el.
— Înţeleg că i-ai ghicit viitorul, da?
— O, da, spuse doamna Wells. Va deveni un om extraordinar de bogat.
— Zău? Ca toţi ceilalţi?
— Nu chiar ca toţi ceilalţi, spuse doamna Wells.
Nemaipomenit de bogat, ţine minte. La revedere, Francis.
— Ne vedem curând, spuse Carver.
— La revedere, doamnă Wells, spuse tânărul.
Doamna ieşi foşnindu-şi fustele, iar cei doi bărbaţi rămaseră
uitându-se în urma ei. Pe urmă, înclinând capul spre tânăr, Carver zise:
— Te cheamă Edward?
— De fapt, nu, spuse băiatul un pic ruşinat. Am ales să
călătoresc incognito, cum s-ar spune. Tata îmi spunea mereu că, atunci când ai de-a face cu târfe şi cu ghicitoare, să nu-ţi dai niciodată numele adevărat.
— Pare logic, încuviinţă Carver.
— Nu ştiu cum e cu târfele, continuă tânărul. Mă mâhnesc profund când mă gândesc la tatăl meu, care umblă cu târfe, mi se face un fel de scârbă, din lealitate faţă de mama, presupun.
Dar partea cu ghicitul viitorului îmi place. Mi s-a părut palpitant să folosesc un alt nume. Ca şi cum aş fi devenit invizibil. Sau m-aş fi dedublat, ca şi cum m-aş fi desfăcut în două personalităţi distincte.
Carver se uită lung la el, apoi, după câteva clipe, îi întinse mâna, prezentându-se:
— Numele meu este Francis Carver.
— Emery Staines, zise tânărul.
MERCUR APUNE
În care un străin soseşte pe plaja din Hokitika; comoara esteporţionată; şi Walter Moody părăseşte, în cele din urmă,Hotelul Coroana.
Chiar şi în cel mai bun costum al lui, cu părul pieptănat şi pomădat, cu ghetele văcsuite şi cu batista parfumată, domnul Adrian Moody era cu mult mai puţin chipeş decât fiul său cel mic. Înfăţişarea lui vădea simptomele unui alcoolism înveterat –
