Nu pot acum decât să te implor să mă ierţi, aşa cum trebuiesă-l implor şi pe Frederick să mă ierte, şi să îţi promit că
următoarea noastră întâlnire, dacă vei vrea să mi-o acorzi, se vadesfăşura „pe uscat”. Îţi doresc mult noroc, Walter. Fii sigur că amstat de vorbă cu mine însumi şi că îţi scriu aceste rânduri ca omcare nu mai bea deloc. Fii sigur, de asemenea, că fie chiar şi celmai scurt răspuns de la tine ar umple de o imensă bucurie inimaTatălui tău,
ADRIAN MOODY
Citi scrisoarea de două ori, de la cap la coadă, apoi o îndoi, o puse în plic, pe care scrise mare numele fiului său. Îi tremura mâna când puse la loc peniţa.
*
— Un domn Frost, pentru domnul Staines.
— Trimite-l înăuntru, spuse Devlin.
Charlie Frost avea o hârtie în mână.
— Cheltuielile, spuse el, scuzându-se parcă.
— Ia loc, zise Devlin.
— Care sunt pagubele, domnule Frost? zise Staines, care părea foarte obosit.
— Destul de mari, din păcate, zise Frost trăgându-şi un scaun. Judecătorul Kemp a hotărât că dividendele lui Francis Carver, în valoare de două mii patruzeci şi opt de lire sterline, trebuie să fie onorate. Există o condiţie – Clubul Garrity urmează
să fie despăgubit în totalitate pentru suma plătită în contul epavei Godspeed dar restul va merge la doamna Carver, în calitate de văduvă a lui Carver.
— Ea cum se simte? întrebă Devlin.
— Este sub sedative, răspunse Frost. Doctorul Gillies şi domnul Pritchard au grijă de ea, din câte ştiu; când am văzut-o eu ultima oară, o conduceau înapoi la Norocul Drumeţului, explică funcţionarul, după care se întoarse din nou spre Staines, punând hârtia pe masă. Vrei să enumăr cheltuielile, pe scurt?
— Da.
— Ca parte găsită vinovată în proces, vei suporta toate cheltuielile judiciare, inclusiv cele cuvenite domnului Fellowes pentru ultimele luni şi, de asemenea, comisionul domnului Nilssen, investit ulterior în penitenciarul de la Seaview. Aşa cum îţi aminteşti, probabil, judecătorul a stabilit că, fiind vorba despre o donaţie caritabilă, această plată nu va fi revocată. În total, aceste cheltuieli se ridică la un pic peste cinci sute de lire sterline.
— Înjumătăţit, şi înjumătăţit din nou, spuse Staines.
— Da; vei constata că, în materie de cheltuieli judiciare, se întâmplă îndeobşte aşa. Mai avem încă. Ai fost dat în judecată
pentru pagube suferite de către nenumăraţi băieşi, atât în Kaniere, cât şi în Defileul Hokitika. Nu am suma exactă, deocamdată, dar presupun că va fi ceva la nivelul câtorva zeci sau chiar sute de lire, poate.
— Asta e tot?
— La capitolul cheltuieli oficiale, da, spuse Frost. Mai sunt câteva chestiuni neoficiale de discutat, totuşi. Avem timp acum?
— Avem timp acum? îl întrebă Staines pe Devlin.
— Da, dar până ajunge careta aici, zise Devlin.
— Voi fi expeditiv, spuse Frost. După cum ştii, probabil, aurul scos din rochia portocalie a Annei se află încă ascuns sub patul domnului Gascoigne. Anna are o datorie de aproximativ o sută douăzeci de lire la domnul Mannering şi ea s-a gândit să
achite această sumă din aurul extras din rochia portocalie. M-am gândit însă că dumneata ai vrea poate să preiei datoria ei faţă de domnul Mannering şi să dai dispoziţie ca domnul Mannering să
primească aceşti bani din partea ce îţi revine dumitale din comoară, incluzând suma pe lista cheltuielilor. În felul acesta, înţelegi, Anna va avea din ce să trăiască în lunile cât vei rămâne la închisoare.
— Bun, spuse Staines. Fă aşa. Exact cum ai spus.
Frost îşi notă acest lucru.
— A două chestiune, spuse el, este prima cuvenită domnului Quee. Trebuie să păstrăm aparenţele, susţinând în continuare că
aurul a provenit de la Aurora, înţelegi, şi este ştiut că orice individ care descoperă o comoară în aur merită o recompensă.
— Sigur că da, zise Staines. O primă.
— Am aflat, continuă Frost, că domnul Quee este dornic să
se întoarcă în China, în momentul în care expiră obligaţiile lui contractuale faţă de Companie; mai mult, domnul Quee vrea să
se întoarcă în China având în buzunar o sumă de exact şapte sute şaizeci şi opt de şilingi. Potrivit domnului Mannering, domnul Quee şi-a fixat demult în minte această cifră. Cred că are o semnificaţie personală sau spirituală pentru el.
În mod obişnuit, această ciudăţenie l-ar fi amuzat enorm pe Emery Staines, dar acum nici măcar nu zâmbi. Devlin spuse însă:
— Şapte sute şaizeci şi opt de şilingi?
— Da, zise Frost.
— Cât de scrupulos, spuse Devlin. Dar ce înseamnă, ai idee?
— Din păcate, nu, spuse Frost. Dar dacă aş putea să fac o sugestie, adăugă el întorcându-se spre Staines, prima în bani pe care o va primi acum s-ar cădea să-i permită să-şi realizeze această năzuinţă.
