— Cred că suntem amândoi foarte departe de casă, spuse Paddy Ryan la un moment dat.
— Eu sunt foarte departe de locul unde m-am născut, zise Moody privind peste valuri spre largul mării.
— Mda, zise Paddy Ryan. Dacă acasă nu poate fi locul de unde eşti, atunci acasă este locul unde ajungi.
— Bun mottoul, spuse Moody.
Paddy Ryan mişcă încântat din cap.
— Walter, îţi propui să rămâi în această ţară după ce găseşti ceva aur şi prinzi cheag?
— Presupun că norocul va decide răspunsul la această
întrebare în locul meu.
— Ţi s-ar părea un noroc să rămâi aici sau să trebuiască să
pleci?
— Mi s-ar părea un noroc să pot alege, spuse Moody mirându-se de el însuşi, fiindcă nu acesta era răspunsul pe care
l-ar fi dat cu trei luni în urmă.
Paddy Ryan se uită pieziş la el.
— Ce-ai zice să ne împărtăşim poveştile? Ca să ni se pară
drumul mai scurt.
— Poveştile noastre? Adică povestea vieţii noastre?
— Da... sau poveştile pe care le-ai auzit, sau ce vrei tu.
— În regulă, spuse Moody un pic crispat. Începi tu primul sau eu?
— Începe tu primul, zise Paddy Ryan. Spune-ne o poveste, deapăn-o frumos, să uităm că ne dor picioarele şi că avem cale lungă de mers.
Moody tăcu un timp, întrebându-se cum să înceapă.
— Încerc să optez între adevăr şi adevărul cu orice preţ, spuse el. Din păcate, povestea mea este de aşa natură, încât nu pot să le fac faţă amândurora simultan.
— Hei, lasă adevărul, spus Paddy Ryan. Cine a pomenit de adevăr aici? Eşti un om liber în această ţară, Walter Moody. Poţi să-mi torni ce basne ţi-or trece ţie prin minte, iar dacă ţii firul păţaniilor până ajungem la răspântia spre Kumara, eu o să mă
declar mulţumit de o poveste atât de minunată.
SOARELE ŞI LUNA ÎN CONJUNCŢIE (LUNĂ NOUĂ)
În care doamna Wells face două descoperiri foarte interesante.
Când Lydia Wells a ajuns înapoi la Casa marilor delicii, un pic după ora şapte, a aflat de la cameristă că Anna Wetherell avusese un musafir în lipsa ei: domnul Crosbie Wells, care revenise pe neaşteptate, după multe luni în care fusese plecat pe dealurile din Otago. Domnul Wells avea o întâlnire pe strada George, în acea seară, i-a raportat slujnica, însă la plecare anunţase că se va întoarce, cu siguranţă, a doua zi dimineaţă, în speranţa să poată avea o întrevedere cu soţia lui.
Doamna Wells a căzut pe gânduri auzind aceste noutăţi.
— Lucy, cât timp ziceai că a stat aici?
— Două ore, coniţă.
— Mai exact?
— De la trei până la cinci.
— Şi domnişoara Wetherell...?
— Eu n-am deranjat-o, spuse Lucy. N-a sunat după ce el a plecat, iar eu nu m-am dus peste ei cât el a fost aici.
— Bravo, ai făcut bine, spuse doamna Wells. Acum, dacă
Crosbie apare mâine şi dacă, din cine ştie ce motiv, eu nu sunt aici, îl conduci în camera domnişoarei Wetherell.
— Da, coniţă.
— Şi te rog să dai o comandă la prăvălia de vinuri şi spirtoase, la prima oră mâine dimineaţă. O ladă cu diverse sortimente cred că ne aranjează perfect.
— Da, coniţă.
— Uite o plăcintă pentru cină. Încălzeşte-o bine şi adu-o sus.
Vom mânca la opt, cred.
