*
— Io?
Videofonu! îl solicită, arătându-i faţa radioasă a lui Spinn.
— Spune, te ascult.
— Am o fetiţă, Io! O FETIŢĂ!!! O cheamă Iona...
— Mulţumesc, Spinn! Îţi urez ca testul de peste un an să fie favorabil!
— Mulţumesc, Io!
— Poţi să te culci. Am să te sun când voi avea nevoie de tine.
— Io, îţi trimit prin poşta pneumatică, chiar acum, originalul dosarului.
— Dar de ce, Spinn?
— M-am gândit bine. Haar poate afla că am fost în noaptea asta la tine de două ori. Dacă nu s-a temut să te înlăture, cu mine va avea şi mai puţine scrupule.
— Crezi?
— E bine să fim prevăzători, Io!
Pentru a câta oară se întindea în pat ca să doarmă? Nu mai ştia. La vârsta lui, noaptea asta nedormită şi agitată
va lăsa în mod sigur urme. Nu putea să se menajeze atâta timp cât Poe era în pericol. Îşi căută o poziţie mai comodă
în aşternut şi întreruperea gândurilor, provocată de mişcare, determină un salt către o altă idee. Ce urmărise Haar prin tentativa de omor? Cu Poe avea de împărţit puterea. De Poe îi era frică. Poe era urmaşul, cel ce va prelua de la Io, dacă va reuşi, toată zestrea lui de viaţă, deci va fi apt să conducă PLANETA. Dar cu el, cu Io, nu avea nimic de împărţit. Doar Haar ştia că peste 22 de zile... ba nu, 21, va muri. Iar readucerea lui Poe pe PLANETĂ era doar o ipoteză, realizarea ei practică
depăşind posibilităţile tehnice pe care le aveau la îndemână. Atunci de ce a vrut să-l înlăture? Trebuia să-l înţeleagă pe Haar, ca să-l poată combate eficient.
Trebuia... Trebuia!
*
*
*
Consiliul fusese convocat în şedinţă extraordinară mai devreme decât de obicei. Anunţul lui Haar pe videofoanele de urgenţă provocase nedumerire. Nimeni nu ştia să existe în subteran o situaţie excepţională care să necesite o mobilizare de acest fel. Sala zumzăia de ipotezele formulate de grupurile constituite ad-hoc. Lipseau numai Io şi Haar.
Primul apăru lo, cu un dosar la subsuoară, mişcându-se încet, cu faţa marcată de o mare oboseală. Curând, îl urmă şi Haar. Nedormit şi el, după cum îl trădau ochii roşii, dar mai energic şi mai hotărât ca oricând. Sala se mai zvârcoli puţin la ocuparea locurilor în fotolii, după
care deveni o mare de ochi îndreptaţi spre cei doi.
— V-am convocat, începu Haar, fără a mai cere permisiunea lui Io, aşa cum cerea protocolul, pentru a vă
supune atenţiei problema lui Poe. Deoarece bănuiesc că
vor urma discuţii aprinse, v-am chemat mai devreme.
— E bine să se ştie că Haar a făcut, într-adevăr, convocarea fără să mă consulte.
Intervenţia înnegurată a lui Io nu prevestea nimic bun.
— Îi mulţumesc pentru acest lucru, continuă bătrânul, spre stupoarea generală, fiindcă m-a scutit de sarcina penibilă de a-mi folosi autoritatea în interes personal.
Numai Haar rânjea, Încercând să pozeze în omul care nu pregetă să muncească pentru binele comunităţii, astfel că dispariţia unui conducător de talia lui Io să nu fie simţită. Ceilalţi erau puţin derutaţi din cauza figurii încruntate pe care o afişa Io, în contrast cu vorbele pe care le pronunţase.
— Deci, reveni Haar, există trei propuneri: să utilizăm tehnologia energetică avansată pe care ne-ar aduce-o Poe o dată cu venirea lui pe PLANETĂ, să plecăm noi la Poe, utilizând mijloacele de transport ale civilizaţiei care l-a răpit şi, în fine, să nu întreprindem nimic şi să încercăm
să ieşim la suprafaţă cu mijloace proprii. Primele două
propuneri au fost făcute de Io, bineînţeles mânat de dorinţa lui de părinte, ultima am făcut-o eu. Nu o prezint Consiliului pentru prima dată, dar iată un prilej binevenit ca să o discutăm.
— Eu aş dori, se auzi vocea metalică a lui Io, vocea lui de mânie, să mai includem pe ordinea de zi o problemă pe care să o dezbatem înaintea celorlalte.
Un murmur străbătu sala. Nu se înşelaseră. Io era pus pe harţă.
— Vă rog! îl invită Haar. Ar fi vrut să se împotrivească, dar, conform drepturilor acestuia, aşa ceva era imposibil.
Io putea propune orice Consiliului şi avea întotdeauna întâietate.
— Este vorba de cazul Haar.
Urmă o tăcere mormântală. Nu auziseră de un asemenea caz, dar dacă Io spunea...
