aflu de la alţii despre acţiunile amicului meu. Aşa că, trecând într-o defensivă prudentă, ajutat şi de ceaşca de cafea, am bombănit un „Mda...“.
— Pleacă la Centrul de Fizică Aplicată, a continuat Frai.
— Nu cred că-i dă drumul Grant, am continuat eu defensiva.
— Păi, se zice că i-a şi dat.
— Ceartă de azi n-a fost prima şi nu va fi nici ultima, am zis eu, mimând pe atoateştiutorul, ca să atenuez bănuielile ce-şi făcuseră loc în mintea ascuţită a lui Frai.
— Hector a plecat la ora 10,25 şi şi-a predat permisul magnetic, a continuat Frai, cu acelaşi ton puţin intrigat de mai înainte.
Asta punea capac la toate! Hector a plecat şi nu mi-a spus niciun cuvânt. Şi doar eram prieteni de la 10 ani.
Mi-a aruncat un măr roşu şi a plecat.
— De permis n-am ştiut, am devenit eu sincer, fiindcă
expresia de mirare pe care o bănuiam instalată pe faţa mea nu mai putea fi ascunsă.
Convins că ştie mai multe decât mine despre bunul meu prieten Hector, Frai, care terminase de mâncat, s-a ridicat, m-a bătut pe umăr cu înţelegere şi, făcându-mi din mâna un semn în chip de salut, a dispărut după perdeaua de lumină galbenă, care ţinea loc de uşă. Comodă uşă, mă
gândeam, privind după Frai. Nu lăsa să pătrundă
înăuntru nici praf, nici zgomot, nici altă lumină şi nici nu trebuia să manevrezi vreo clanţă. Pentru mine, care crescusem pe satelitul artificial Sixtus, unde închiderea şi deschiderea uşilor cu vacuum erau principala preocupare la deplasarea prin staţie, perdeaua de lumină densă era ca o jucărie de care nu mă săturam.
— Mai doriţi ceva? m-a întrebat robotul, care recuperase de mult ceaşca mea golită de cafea şi-şi făcea datoria conform instrucţiunilor. Întrebarea m-a trezit la realitate.
— Mulţumesc, i-am răspuns, ridicându-mă de pe scaun, ca să-l scap de contactul ce-i alerta circuitul integrat de politeţe.
N-am mai luat liftul rapid. Aşa făceam cu toţii. Plecam în pauza de masă grăbiţi să nu pierdem din timpul nostru liber şi ne întorceam agale, încadrându-ne totuşi în toleranţa de plus cinci minute Ia care aveam dreptul. Dacă
nu te încadrai, riscai să se audă pe toate coridoarele Centrului vocea robotului de prezentă: ,,Expertul locotenent Poe să se prezinte la birou“. Asta însemna în mod cert o urmare neplăcută.
Ajunsesem Ia etajul serviciului meu: „SIMULARE“, după cum scria pe ecranul cu cristale lichide de la capătul coridorului, când vocea, de care ne temeam cu toţii, s-a făcut auzită:
— Expertul locotenent Poe să se prezinte la colonelul Grant.
Am apăsat pe primul buton de confirmare întâlnit în drum şi m-am precipitat către biroul colonelului.
— S-a certat cu Hector, fii atent! m-a avertizat Phae, secretara şefului.
Biroul colonelului Grant era locul cel mai puţin dorit de noi toţi. Omul care-l ocupa avea forţa să anuleze tot ce se afla în jurul lui.
— Stai jos, s-a auzit vocea şefului de după terminalul uriaş aflat în spatele biroului.
Învăţasem să-i determin starea sufletească după
intonaţie. Phae se înşelase: colonelul era calm. M-am instalat într-un fotoliu, aşteptând.
Pentru mine, oolonelul Grant era şi mamă, şi tată. El mă crescuse, el îmi supraveghease educaţia, el mă
adusese la Centrul de Supraveghere Astronautică după
absolvirea cursurilor superioare. Mă iubea în felul său dur, colţuros. Nu mă protejase niciodată, dar nici nu mă
nedreptăţise.
— Hector a plccat la Centrul de Fizică Aplicată, aşa că
preiei şi partea lui din Program, mi-a spus colonelul de după terminal,
— Am înţeles!
— Ne mai stau la dispoziţie încă două săptămâni, până
reuşeşti să-i preiei toate lucrările, a continuat Grant cu un glas atât de liniştit încât am început să mă îndoiesc de calităţile anticipative ale secretarei.
— Ce l-a apucat? am îndrăznit eu să încalc protocolul discuţiilor de serviciu.
Colonelul Grant a ieşit de după terminalul la care meşterise ceva şi s-a aşezat cu mişcări măsurate în spatele biroului. De acolo el putea verifica toate serviciile, toţi
angajaţii, stadiul lucrărilor, gradul de utilizare a timpului de lucru, într-un cuvânt — orice.
— Hector este un băiat bun, a spus Grant privindu-mă
cercetător. Ai altă părere?
— Nu, însă plecarea asta precipitată nu-l caracterizează
