— Teorie!

— Aşa am zis şi eu la început.

— Cum la început? Care început?

Grant tăcu. Aici era frământarea lui. Era ceva ce nu prea dorea să-mi spună. Sau dorea, dar îi era frică de reacţia mea. Da, da. Asta era. Nu ştia cum voi reacţiona.

Grant s-a mai frământat aşa câteva minute, apoi, parcă

luându-și inima în dinţi, mi-a spus, ţintuindu-mă cu privirea:

— Ai lucrat vreodată la secţia quasari?

— Numai în stagiu. Atunci am trecut pe la toate secţiile, ca să-mi fac o imagine de ansamblu.

— Da, da... Păi, o să meargă mai greu atunci.

— Nu înţeleg.

— Tocmai aici este buba. N-o să înţelegi mare lucru din ce-am întreprins.

Grant s-a ridicat din fotoliu şi, frecându-şi bărbia, a început să măsoare agitat încăperea. Mi-am dat seama din nou că ezită să-mi relateze fapte importante.

— Colonele, l-am rugat, nu te mai agita aşa. Îmi creezi, fără să vrei, o stare de încordare ce nu-mi prieşte deloc.

Ştii că am nevoie de linişte.

Într-adevăr, acesta fusese singurul tratament pe care

mi-l prescrisese Bingsley. LINIŞTE. Nu mă simţeam deloc rău, ba chiar dimpotrivă, dar trebuia să-l determin pe Grant să-şi dea drumul.

Colonelul s-a oprit din mers la auzul protestului meu.

Nu era obişnuit să fie pus la punct. L-am văzut cum a

analizat situaţia preţ de o clipă. Să se zburlească sau să-mi dea dreptate? S-a îndreptat spre fotoliu, s-a aşezat cu gesturi stăpânite, şi-a scos pipa, a aprins-o, s-a uitat la mine scrutător, dar cu un aer senin, şi mi-a spus:

— Dacă fumez, ai linişte, deci nu contravin indicaţiilor lui Bingsley.

I-am zâmbit şi am dat din cap aprobator. Trebuia să-i las iniţiativa, ca să nu mai facă pe misteriosul.

Grant a tras câteva fumuri, mi-a zâmbit de câteva ori, a dat din mână în semn că-şi lasă pe undeva scrupulele de până atunci şi a început să spună:

— Azi m-am dus ca de obicei la Centrul de Supraveghere Astronautică. Am făcut un tur prin secţii, ca să discut cu fiecare şef programul de cercetări şi priorităţile lui. Între timp, am primit sarcina să studiem traseul „Z“. Cei de la Institutul de Expediţii Astrale consideră că acest traseu este mai eficient, că...

Întâlnindu-mi privirea, colonelul şi-a dat seama că nu venise să-mi relateze problemele de la Centrul de Supraveghere Astronautică, ci că avea cu totul altă

intenţie. S-a oprit brusc.

— Aşaaa... Printre ultimii, l-am vizitat pe Stuve, de la quasari. Înainte de a intra la el, m-am întâlnit pe coridor cu maiorul Gatt. Mă căuta să-mi dea lucrurile lui Hector.

Din ce-i aparţinuse, în afară de casete, nimic nu fusese oprit ca probă.

— Bietul Hector, mi-a scăpat o exclamaţie ce reflecta starea mea sufletească din ultimele zile.

Grant s-a frecat uşor pe frunte, folosind două degete lipite unul de celălalt. Apoi m-a aprobat dând din cap.

Oriunde se ducea la Centrul de Supraveghere Astronautică, se vorbea despre Hector compătimitor. Cum de ajunsese un băiat atât de deştept şi cu perspective atât de frumoase să facă spionaj?

Am tuşit. Doream să-l scot pe Grant din tăcerea în care-l aruncase oftatul meu.

— Stuve, a continuat Grant, stătea la pupitrul central şi manevra un program nou. S-a făcut că nu mă vede ca să

mă determine să admir dexteritatea lui în utilizarea calculatorului. Am pus sacul cu lucrurile lui Hector pe un fotoliu şi m-am apropiat de-al doilea display.

Cocoţat în vârful patului, eram numai ochi şi urechi.

— Dacă devin greu de urmărit să mă opreşti, m-a avertizat colonelul.

— Până acum totul este clar.

— Am aşteptat să încarce programul, să vizeze careul stelar ce se studia în acea săptămână şi să-mi acorde puţină atenţie. Aşa a şi făcut. Am vorbit puţin cu el, mi-a prezentat stadiul cercetărilor, mi-a spus ce mai are de făcut. M-am declarat mulţumit şi chiar doream să plec, când Stuve s-a repezit la calculatorul central. Acesta începuse să deruleze, fără comandă, banda care iniţializa sistemul. Ţiuitul laserului de citire îl alertase pe Stuve. Am luat sacoşa lui Hector şi am ieşit din laborator. Când trăgeam uşa după mine. l-am auzit pe Stuve spunând:

..Bine că te-ai oprit, drace!“. Mirat, sm intrat înapoi în sală. Stuve mi-a zâmbit jenat, după care s-a repezit iar la calculator. Acesta îşi făcea din nou de cap. M-am hotărât să plec pentru a nu-l deranja. Am dat să trag uşa după

mine, când am auzit glasul lui Stuve: „Grant, vrei să mai intri o dată?“ M-am supus. Calculatorul, care se oprise, a pornit. Deci. când intram, calculatorul pornea ca la comandă, iar când ieşeam, când uşa laboratorului se interpunea între mine şi calculator, acesta se oprea ca prin farmec. Ne-am jucat de-a intratul şi ieşitul cam un minut, după care calculatorul s-a liniştit. N-a mai reacţionat nici la intrări, nici la ieşiri. Stuve nu mai înţelegea nimic. Parcă

eu mai înţelegeam! M-am dus în biroul meu şi am început să mă gândesc. Cu ce puteam eu influenţa calculatorul să

pornească banda de iniţializare? Doar nu intram prima dată la Stuve. Cum stăteam şi analizam situaţia, m-a sunat Stuve: „Grant...“, zice, ... „vreau să vin până la tine“.

Am fost de acord. Stuve mi-a spus ceva ce m-a lăsat mut.

Perioada „de ciudăţenie“ a calculatorului se suprapunea, până la a zecea zecimală de timp, cu perioada când antena viza quasarul Cd-101. Mi-a pus pe masă nişte hârtii. Când antena se orienta automat către următoarea ţintă, înceta şi calculatorul să intre singur în funcţiune.

— Înseamnă că n-a avut nicio legătură cu intrarea şi ieşirea ta pe uşă, am intervenit eu.

— Aşa am concluzionat şi noi. Ba am şi râs de joaca mea de-a intratul şi ieşitul pe uşă. Ne-am întors în laboratorul lui Stuve şi am privit la calculator. Am repetat experienţa. Inutil.

— Pariez că până la urmă ai ieşit şi ai intrat pe uşă, m-am repezit eu să fac presupuneri.

— Ai ghicit. Am făcut-o şi pe asta. Rezultatul a fost acelaşi. De fapt, calculatorul abia acum se „purta“ normal.

Şi eu, şi Stuve eram deconcertaţi. Ni se părea că am visat şi că acum, ca nişte caraghioşi, doream ca visul să se repete. Am plecat de la Stuve şi rn-am întors în birou. Pe scaunul de lângă uşă am zărit...

— Sacoşa lui Hector, m-am repezit iar.

— Da, Poe, sacoşa lui Hector, cu lucrurile primite de la Gatt. I-am dat imediat telefon lui Stuve să reorienteze antena către Cd-101 şi să mă aştepte. Când am intrat în laborator, aproape instantaneu, calculatorul a pornit.