Avea reţineri în legătură cu mine, sau cu altceva, şi nu să
hotăra.
— Poţi să-mi spui şi veşti proaste, am încercat eu să-l determin să înceapă.
— Nu-i vorba de veşti.
— Hai, spune. Sunt sănătos. Nu-mi mai poate dăuna nimic.
— Nu-mi place povestea cu Hector.
Colonelul o începea pe departe. Parcă mie îmi plăcea?
Parcă lui Gatt îi plăcea? Parcă Marelui Consiliu îi surâdea că cineva se interesa de ecranele magnetice superdense ale navelor extragalactice?
— Crede-mă! A luat casetele din raft în faţa mea. Adică, mai bine zis, în prezenţa mea. L-am văzut doar.
— Şi ai tăcut...
— Bine, dar gestul lui era inutil. Ştiam că nu poate să
le scoată din birou.
— Uite că le-a scos.
— Dacă le-a scos, de ce le-a adus la mine? Ba le-a mai pus şi pe măsuţa televizorului. La vedere, adică.
— Înseamnă că dorea să-ţi spună de ele.
— Dacă dorea, îmi spunea de dimineaţă, când le-a luat.
Nu?
— Aici se pot facc diverse supoziţii.
— Nu cred.
— Ba da. De exemplu, că a intervenit ceva între momentul sustragerii şi momentul venirii la tine.
— Teorie!
— Aşa am zis şi eu la început.
— Cum la început? Care început?
Grant tăcu. Aici era frământarea lui. Era ceva ce nu prea dorea să-mi spună. Sau dorea, dar îi era frică de reacţia mea. Da, da. Asta era. Nu ştia cum voi reacţiona.
Grant s-a mai frământat aşa câteva minute, apoi, parcă
luându-și inima în dinţi, mi-a spus, ţintuindu-mă cu privirea:
— Ai lucrat vreodată la secţia quasari?
— Numai în stagiu. Atunci am trecut pe la toate secţiile, ca să-mi fac o imagine de ansamblu.
— Da, da... Păi, o să meargă mai greu atunci.
— Nu înţeleg.
— Tocmai aici este buba. N-o să înţelegi mare lucru din ce-am întreprins.
Grant s-a ridicat din fotoliu şi, frecându-şi bărbia, a început să măsoare agitat încăperea. Mi-am dat seama din nou că ezită să-mi relateze fapte importante.
— Colonele, l-am rugat, nu te mai agita aşa. Îmi creezi, fără să vrei, o stare de încordare ce nu-mi prieşte deloc.
Ştii că am nevoie de linişte.
Într-adevăr, acesta fusese singurul tratament pe care
mi-l prescrisese Bingsley. LINIŞTE. Nu mă simţeam deloc rău, ba chiar dimpotrivă, dar trebuia să-l determin pe Grant să-şi dea drumul.
Colonelul s-a oprit din mers la auzul protestului meu.
Nu era obişnuit să fie pus la punct. L-am văzut cum a
analizat situaţia preţ de o clipă. Să se zburlească sau să-mi dea dreptate? S-a îndreptat spre fotoliu, s-a aşezat cu gesturi stăpânite, şi-a scos pipa, a aprins-o, s-a uitat la mine scrutător, dar cu un aer senin, şi mi-a spus:
— Dacă fumez, ai linişte, deci nu contravin indicaţiilor lui Bingsley.
