Fruntea i s-a descrețit și a dat să zâmbească.
— Când iubești pe cineva, a spus el, cu pauze, vrei să îi creezi o altă
lume. Vrei să faci ca toate lucrurile urâte să aibă un sens și să le amplifici pe cele bune. Asta faci tu. Pentru cititorii tăi. Pentru mine. Poate scornești lucruri frumoase pentru că iubești lumea și poate că lumea nu arată
mereu ca în cărțile tale, dar faptul că ele există o schimbă puțin. Iar lumea nu-și poate permite să piardă asta. Și-a trecut o mână prin păr și a continuat. Întotdeauna am admirat asta la tine. Felul în care scrii face ca lumea să pară mai luminoasă, iar oamenii să fie puțin mai curajoși.
Am simțit o căldură în coșul pieptului, de parcă blocul de gheață
care își făcuse sălaș acolo de la moartea tatei ar fi început să se topească, încet, încet. Ca s-o spun drept, atunci când aflasem adevărul despre tata, lumea devenise mai întunecată și mai străină, dar faptul că îl descopeream pe Gus puțin câte puțin îmi schimba perspectiva.
— Sau poate am dreptate, am zis. Oamenii sunt uneori mai luminoși și mai curajoși decât cred.
Pe buze i-a fluturat un zâmbet, care a dispărut când el a rămas pe gânduri.
— Nu-mi amintesc dacă am iubit vreodată lumea așa ca tine.
Mi-aduc aminte că mi-era teamă de ea. Și că eram atât de al naibii de furios pe ea. Iar apoi am decis să nu mai am sentimente atât de puternice pentru ea. Nu știu. Poate că atunci când fac rahatul ăsta, când vorbesc cu oameni ca Dave și umblu printre clădiri arse, o parte din mine speră să
găsească ceva.
— Cum ar fi? am șoptit eu.
Și-a pus coatele pe masă.
— Cum ar fi lumea despre care scrii tu. Un fel de dovadă. Că nu a fost atât de rea pe cât a părut. Sau poate că a fost mai mult bună decât rea. Ca și cum, dacă am aduna toate astea... tot rahatul și toate afurisitele de flori sălbatice, ar rezulta că lumea e mai degrabă un loc pozitiv.
M-am întins să-i iau mâna, iar el m-a lăsat, ochii lui negri părând blânzi și larg deschiși.
— Când am aflat de aventura tatei, am încercat să fac și eu genul ăla de socoteală, am recunoscut. Cât să fi mințit și să fi înșelat, și totuși să
rămână un tată bun? Cât de mult să se fi încurcat cu Cealaltă Femeie, și totuși încă să o iubească pe mama? Încă să-i placă viața lui. Am încercat să-mi imaginez cât de fericiți am fi putut fi, cât i-ar fi fost dor de noi când era plecat, iar atunci când mă simțeam cu adevărat rău, cât de mult trebuie să ne fi urât ca să fie dispus să facă ce a făcut. Dar nu mi-am primit niciodată răspunsurile.
— Iar uneori încă mi le doresc. Alteori, sunt îngrozită de ce aș putea descoperi. Doar că oamenii nu sunt probleme de matematică, am zis, ridicând din umeri. Poate să-mi fie dor de tata și să-l și urăsc în același timp. Pot să-mi fac griji pentru cartea asta, să fiu răscolită de ce se întâmplă în familia mea și să-mi fie silă de casa în care trăiesc, și totuși să
privesc lacul Michigan și să mă simt copleșită de măreția lui. Mi-am petrecut toată vara trecută gândind că nu voi mai fi în veci fericită, iar acum, un an mai târziu, încă mi-e silă și încă sunt furioasă, dar am și momente când sunt fericită. Lucrurile rele nu-ți sapă în viață până când formează un hău atât de adânc, încât nimic bun nu va mai fi suficient de important cât să te facă din nou fericit. Indiferent de cât de mult rahat e, tot vor fi și flori sălbatice. Mereu vor fi persoane ca Pete și Maggie, furtuni în pădure și soare pe crestele valurilor.
Gus a zâmbit.
— Și sex pe bibliotecă și în cort.
— La modul ideal, am răspuns. Asta dacă nu îngheață lumea într-o a doua eră glaciară. Caz în care măcar vor fi fulgi de zăpadă până la obștescul sfârșit.
Gus mi-a atins obrazul.
— Nu-mi trebuie fulgi de zăpadă, a spus și m-a sărutat, atâta vreme cât o am pe January.
#
Heiiii, scumpo. Am vrut doar să mă asigur că ne ținem de termenul de 1
septembrie. Sandy tot verifică și eu mă străduiesc să te apăr, dar e disperată să
cumpere ceva de la tine și dacă îi tot promit că o să aibă o carte... trebuie să șiproduci o carte în final.
Gus rămăsese la mine, iar când m-am mișcat să mă întind după
telefon, el s-a întors spre mine, încă adormit, cuibărindu-și fața în lateralul sânului meu, cu palma răsfirată peste abdomenul meu gol.
Inima a început să-mi bată mai repede atât de la noua senzație oferită de corpul lui, cât și de la mesajul Anyei. Nu puteam să-i trimit cartea neterminată. Era un miracol că încă nu renunțase la mine și nu o puteam pune într-o situație delicată cu Sandy Lowe fără să-i ofer ceva care să atenueze lovitura. M-am strecurat de lângă Gus, ignorându-i mormăielile, și mi-am luat halatul, îndreptându-mă spre bucătărie și răspunzându-i Anyei din mers:
Mă descurc. Promit.
La 1 septembrie. Un termen-limită strict de data asta, a scris ea înapoi.
Nu-mi mai trebuia cafea. Eram și așa suficient de trează.
M-am așezat la masă și am început să scriu. Când s-a trezit Gus, a pus ibricul pe foc în spatele meu și s-a dus înapoi la masă, luând o înghițitură din sticla de bere pe care o lăsase acolo noaptea trecută.
Am ridicat privirea la el și am spus:
— Dezgustător.
El a întins sticla spre mine:
— Vrei și tu?
Am luat o gură.
