— Încă și mai rea decât mi-am închipuit, sincer.
Mi-a zâmbit. Mâna lui mi-a atins ușor clavicula, alunecând apoi de-a lungul trupului meu, desfăcând halatul în drumul ei. Degetele lui i-au prins marginile, depărtându-le, eliberând materialul. M-a prins de talie, trăgându-mă înspre el și făcându-mă să mă înalț pe vârfuri ca să mă
lipesc de el.
M-a întors spre masă și m-a sprijinit de ea, intrând între picioarele mele. A apucat halatul de guler și mi l-a lăsat să cadă pe brațe, iar pe mine lăsându-mă goală pe masă.
— Lucrez, am șoptit.
Mi-a ridicat o coapsă pe șoldul lui, apropiindu-se și mai mult de mine.
— Serios?
Cu cealaltă mână mi-a cuprins sânul, prinzându-mi sfârcul între două degete.
— Știu că ai un pariu de câștigat. Aș zice că asta poate aștepta.
Eu l-am tras și mai aproape.
— Nu, nu poate.
Concentrarea era o problemă. Sau, mai bine zis, să mă concentrez la orice altceva în afară de Gus era o problemă. Am hotărât să ne întoarcem la scris fiecare la casa lui pentru restul zilei, o soluție care ar fi avut mai mult succes dacă fiecare dintre noi ar fi avut un mai mare control de sine încât să nu scrie înapoi notițe toată ziua.
Te vreau, a scris el o dată.
E tare greu să scriu, am scris înapoi.
Tare, a răspuns el.
Dar nu era tot timpul instigatorul. Miercuri, după ce am rezistat cât de mult am putut, am scris:
Aș vrea să fii aici și am tras o săgeată care indica spre mine.
Nu ești singura, a scris înapoi. Scrie două mii de cuvinte și apoi vorbim.
Aceasta s-a dovedit a fi cheia pentru a face orice. Ne setam obiective.
Două mii de cuvinte și puteam sta în aceeași cameră. Patru mii de cuvinte și ne puteam atinge.
Întregul nostru aranjament semăna mai puțin cu un sprint și mai mult cu o cursă în trei picioare, care nu ducea lipsă de muncă de echipă și încurajări. În cele din urmă, eram încă hotărâtă să câștig, deși nu mai eram sigură ce încercam să dovedesc și cui.
Uneori, pe seară, ieșeam pe undeva. La restaurantul cu specific thailandez de unde comandaserăm de atâtea ori, un locșor drăguț unde totul era aurit și puteai sta pe perne direct pe podea și unde comandai dintr-un meniu a cărui copertă imita papirusul. La pizzeria de unde comandaserăm de atâtea ori, un locșor mai puțin drăguț, cu separeuri din plastic roșu și lumină ca la interogatoriu. Am fost la Peștele Cherchelit, un bar din oraș, iar când Gus a văzut pe cineva cunoscut intrând în local, a salutat din cap fără să-mi dea drumul la mână.
Chiar și când jucam darts și, mai târziu, biliard, rămâneam conectați, vizibil împreună, mâna lui Gus strânsă cu degajare pe talia mea sau odihnindu-se cu blândețe pe sub tricoul meu în partea de jos a spatelui, degetele mele întrepătrunse printre ale lui sau agățate de gaica curelei.
În următoarea noapte, după ce am plecat de la Pizza Inima Mea, am trecut pe lângă librăria lui Pete și le-am văzut pe ea și pe Maggie înăuntru, stând într-unul dintre fotoliile din cafenea la un pahar cu vin.
— Ar trebui să o salutăm, a spus Gus, așa că am intrat în librărie.
— E aniversarea noastră, ne-a explicat Maggie visătoare.
— A noastră și a orașului North Bear, a adăugat Pete. Nu aniversarea noastră – care este pe 13 ianuarie.
— Nu mai spune! am făcut eu. Atunci e ziua mea.
— Serios? a exclamat Maggie încântată. Ei, normal că este! E cea mai bună zi din an, e doar logic ca Dumnezeu să fi aranjat astfel lucrurile.
— O zi perfectă, a fost de acord Pete.
Maggie a aprobat.
— Ca și ziua de azi.
— M-aș muta din nou aici, a spus Pete. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut, în afară de faptul că ne-am îndrăgostit.
— Și să adoptăm labradori, a adăugat Maggie gânditoare.
— Și să trimitem o anumită invitație la clubul de lectură, care se pare că a funcționat, a adăugat Pete făcând cu ochiul.
— Adică ne-ați păcălit, a spus Gus zâmbind.
S-a uitat la mine, iar eu m-am întrebat dacă ne gândeam cumva la același lucru. Poate că eu nu făcusem cel mai bun lucru că mă mutasem aici, că mă dusesem acasă la Pete pentru clubul de lectură, dar era, fără
doar și poate, un lucru bun. Un lucru foarte bun. Cel puțin cel mai bun din ultimii câțiva ani.
— Rămâneți la un pahar numai, a stăruit Maggie, deja turnând în două pahare curate din plastic pe care le foloseau la cafeaua cu gheață.
Dintr-un pahar s-au făcut două, din două trei, iar Gus m-a tras în poala lui cum stătea în fotoliul din fața lor. Mâinile lor erau lejer împreunate și atârnau în spațiul dintre fotolii, în vreme ce Gus îmi trasa cercuri pe spate pe când vorbeam și râdeam în noapte.
