— Deci îndrăgostirea e partea care doare? am întrebat eu râzând neamuzată. Și dacă ajungi să te îndrăgostești fără să suferi înseamnă că
nu e îndrăgosteală?
— Nu, a spus Shadi serioasă. Îndrăgostirea e partea care îți taie răsuflarea. E partea în care nu-ți vine să crezi că persoana dinaintea ta există odată cu tine și că s-a întâmplat să-ți taie calea. Presupun că te face să te consideri norocos că te-ai născut tocmai atunci și tocmai acolo.
Lacrimile mi-au întunecat vederea. Așa simțeam pentru Gus, însă
mi se mai întâmplase o dată.
— Greșești când spui că nu m-ai văzut niciodată îndrăgostită, am zis, iar Shadi și-a înclinat capul gânditoare. Așa m-am simțit când te-am întâlnit pe tine.
Un zâmbet i-a apărut pe față, aruncând o pernă de pe canapea înspre mine.
— Te iubesc, Janie! mi-a spus.
— Eu mai mult.
După o clipă, zâmbetul i-a dispărut și a scuturat serios din cap:
— Sunt sigură că și el te iubește, a zis ea. O simt.
— Nici nu ne-ai văzut împreună, i-am atras eu atenția. Nici măcar nu l-ai întâlnit cum trebuie.
— O simt. A făcut un semn cu mâna înspre perete tocmai când un tunet răsunător a zguduit casa, fulgerele brăzdându-i ferestrele. Valul ăsta de iubire care emană dinspre casa lui. Sunt și medium.
— Deci asta e, am zis.
— Da, a făcut Shadi. Asta e.
#
Posibil să fi trecut câteva secunde din clipa în care am adormit în sfârșit pe canapea și bătaia în ușă, sau posibil să fi trecut ore bune.
Sufrageria era încă mascată de umbre furtunoase, iar tunetele cutremurau încă podelele.
Shadi s-a ridicat numaidecât în capul oaselor din celălalt capăt al canapelei și și-a strâns pătura la piept, ochii ei verzi căscându-se mari când a urmat a doua rundă de bătăi în ușă. A șoptit prin întuneric:
— Urmează să fim căsăpite cu un topor?
Atunci i-am auzit vocea prin ușă:
— January.
Shadi s-a sprijinit de brațul canapelei pe când a sărit în sus.
— El e, nu?
A bătut încă o dată în ușă, iar eu m-am ridicat în picioare, nesigură
de ce făceam. De ce ar trebui să fac, de ce voiam să fac. M-am uitat la Shadi, punându-i mutește toate aceste întrebări.
Ea a ridicat din umeri tocmai când s-a auzit o nouă bătaie în ușă.
— Te rog, a spus Gus. Te rog, January, nu-ți mai cer nimic dacă nu mai vrei, dar te rog, te rog, vorbește cu mine.
A tăcut, iar șuieratul vântului a accentuat și mai mult pauza, implorând să fie umplută. Îmi simțeam gâtul de parcă mi s-ar fi surpat, de parcă aș fi avut nevoie să înghit tot molozul de acolo înainte să poată
ieși cuvintele.
— Tu ce ai face? am întrebat-o pe Shadi.
Ea a oftat prelung.
— Știi ce aș face eu, Janie.
O spusese noaptea trecută: Aș vrea să pot face literalmente ceva să
înceteze. Fusese o glumă, firește că putea face ceva ca să înceteze, și totuși nu reușea niciodată să lase apelurile și mesajele acelea fără un răspuns și nici nu se putea convinge să nu viziteze familia unui nou iubit cu ocazia unei sărbători naționale. În nici un caz nu ar fi dat cu piciorul unei posibile iubiri.
Nu știam – nu puteam ști – ce voia să-mi spună Gus cu privire la noaptea trecută, la Naomi sau cu privire la noi. Nu știam, dar știam că
aveam să supraviețuiesc.
M-am gândit la momentul acela din mașină, când încercasem să mi-l întipăresc în memorie, ca atunci când aveam să privesc în urmă să-mi pot spune că meritase.
Și că preț de câteva săptămâni fusesem mai fericită decât în restul anului.
Da, m-am gândit. Era adevărat.
