January cea moale. January care nu putea niciodată să ascundă ce gândea. January pe care întotdeauna se temuse că o putea frânge.
Mi s-a pus un nod în gât. Era aproape dureros să fiu ținută așa de el, fără să știu ce avea de gând să-mi spună, sau dacă asta avea să fie ultima oară când avea să mă țină în brațe. Am dat să spun ceva, să insist încă o dată că nu avea nici o obligație față de mine și că înțelegeam starea complicată a lucrurilor.
Dar nu am putut scoate un sunet. Mâna lui era în părul meu umed, iar eu am închis ochii în timp ce un nou șuvoi de lacrimi a început să-mi curgă, îngropându-mi apoi fața în umărul lui leoarcă.
— Am crezut că ai plecat. Mașina ta...
— ...e blocată pe marginea drumului, a răspuns el. E un potop afară, zici că se sfârșește lumea.
A zâmbit forțat, dar eu n-am putut să-i răspund la fel.
Melodia se terminase, dar noi încă ne legănam, încă ne țineam în brațe, iar eu eram îngrozită de momentul când mi-ar fi dat drumul, încercând totodată să apreciez această clipă, cea în care încă nu o făcuse.
— Te-am tot sunat, a spus, iar eu am încuviințat din cap, fiindcă nu reușisem să rostesc: Știu.
În cele din urmă, am tras aer adânc în plămâni și am întrebat:
— Aceea era Naomi?
Nu am specificat femeia frumoasă de la eveniment, dar nici nu era nevoie.
— Mda, a răspuns Gus grăbit.
Eu am încuviințat din cap. Preț de câteva secunde, nici unul dintre noi nu a mai zis nimic.
— A vrut să discutăm, a reluat el. Așa că am mers alături să bem ceva.
Sunt încă în picioare, mi-am zis. Ei bine, nu chiar. Mă sprijineam de el,
Îl lăsam să-mi preia mare parte din greutatea corpului. Dar eram în viață. Iar Shadi era înăuntru, așteptându-mă. Aveam să fiu bine.
— Vrea să vă împăcați, am spus gâtuit.
Intenționam să fie o întrebare, însă a ieșit mai degrabă ca o afirmație.
Gus s-a tras puțin în spate atât cât să mă poată privi în ochi, însă eu nu am făcut la fel. Mi-am ținut obrazul lipit de pieptul lui.
— Bănuiesc că ea și Parker s-au despărțit acum ceva vreme, a spus Gus, sprijinindu-și bărbia de creștetul meu. M-a strâns și mai tare în brațe. A spus... a spus că se gândea la asta de ceva timp, dar că preferase să aștepte. Să fie sigură că nu aveam să fiu pansamentul ei.
— Cum ai putea să fii pansamentul ei? am întrebat. Doar ești soțul ei!
Râsetul lui aspru a reverberat prin mine.
— I-am zis cam același lucru.
Mie mi s-a strâns stomacul.
— Nu e o persoană rea, a continuat Gus, ca și cum ar fi vrut să mă
înduplece.
Am simțit un cuțit în vintre.
— Mă bucur să aud asta.
— Serios? a făcut Gus. De ce?
— Probabil pentru că nu ar trebui să fii căsătorit cu o persoană rea.
Probabil nimeni nu ar trebui să fie, cu excepția poate a celorlalte persoane la fel de rele.
— Ei bine, asta e și faza, a spus el. M-a întrebat dacă aș putea-o ierta.
Și cred că pot. În cele din urmă.
Eu n-am zis nimic.
— După care m-a întrebat dacă m-aș putea vedea să fiu din nou cu ea și mă gândesc că mă pot vedea. Cred că e posibil.
M-am gândit că ar trebui să zic ceva. O? Bine atunci? Durerea nu părea să fie mulțumită cu ce auzisem. Clocotea în mine.
— Gus, i-am șoptit și am închis ochii pe când noi șuvoaie de lacrimi fierbinți au început să se reverse din ei.
Am scuturat din cap.
— M-a întrebat dacă am putea face să funcționeze mariajul nostru, a murmurat Gus, iar brațele mele au căzut în sfârșit fără vlagă pe lângă
corp.
