despre aceste elemente care sunt în interiorul energiilor Universuluia adus în acea perioadă forţe care au provocat distrugerea tarii [... ]

. Şi ei (atlanţii) au produs aceste forţe distructive, (pe care lecunoaştem astăzi) în gaze, cu ceea ce numim raza morţii (în text.

„death ray”), ceea ce a provocat din chiar măruntaiele Pământului

[...] aceste distrugeri a unei părţi din continent [..]. Şi totuşi, putereaunor astfel de energii este cea care face să se nască lumile...

(Lectura 364-11).

DESCRIEŢI-NE, EDGAR CAYCE, CU MAI MULTE DETALII, EFECTELE DISTRUGERII ACELEI PĂRŢI DIN ATLANTIDA CARE

SE AFLĂ ACUM SCUFUNDATĂ ÎN MAREA SARGASELOR.

Anumiţi indivizi au introdus atunci folosirea gazelor [...] şiînşişi „elementalii” (în text: „elementals”) împreună cu ceea cecunoaştem astăzi ca energie solară şi raza care provoacă

dezintegrarea atomului, în energiile gazoase astfel constituite -

toate acestea au dus la distrugerea unei părţi a tarii, aflată astăzisub Marea Sargaselor. (Lectura 364-11).

Iată încă o lectură unde Cayce foloseşte cuvântul „atomic”: Entitatea a ezitat în alegerile făcute (între Fiii Legii lui Unul și Fiii lui Belial). Şi, cu foarte puţin timp înainte de distrugerea provocată de folosirea acestor radiaţii, entitatea a dat o rea întrebuinţare acestor tehnici. De aici influenţa energiilor atomice sau

a oricărui curent electric asupra acestei persoane, astăzi, în bine şiîn rău. (Lectura 179Z-2).

Energia atomică? Dar poate nu exact sub aceeaşi formă, nici cu aceleaşi întrebuinţări ca astăzi. În orice caz, raza laser şi energia solară apar aici:

...În Atlantida, în epoca dezvoltării energiilor electrice folosite ladeplasarea maşinilor dintr-un loc în altul, la fotografia la distanţă,la lectura inscripţiilor prin pereţi, chiar la distanţă, la tehnicileantigravitaţionale, la fabricarea cristalului - teribilul şi puterniculcristal: toate aceste tehnici au fost în mare măsură responsabile dedistrugere. (Lectura 519-1).

Dată în 1934, această lectură a descris descoperirile care tocmai începeau să fie folosite - şi pe care, evident, le cunoaştem astăzi mai bine. Să mai precizăm că Cayce, care nu avea formaţie tehnică nu le cunoştea în stare conştientă. Şi când vameşul de la aeroport vede pe ecranul luminos ce conţine valiza mea închisă, face un lucru pe care nici Cayce, nici anturajul său nu-l puteau concepe în vremea aceea! Toată puterea atlantă sălăşluia în acest cristal care producea raza laser. Iată descrierea unei centrale de energie atlantă construită în jurul unei „roci de foc” (în textul american: firestone)... (... Dacă găsiţi o traducere mai bună, anunţaţi-mă!).

În centrul unei clădiri izolate, cum am zice astăzi, cu unmaterial neconductor, o rocă semănând cu magnetul [...], în această

clădire deci, care avea o formă ovală şi era construită deasupraacelei stânci faimoase, acoperişul forma un dom, din care o parte

„decapotabilă” se deschidea astfel încât să permită trecereainfluenţelor stelare - concentrarea energiilor emise de corpurileceleste, ele însele de foc - împreună cu elementele din atmosferă şidin afara ei.

Concentrarea prin prisme sau sticlă, - cum s-ar spune astăzi -

se făcea astfel încât ea acţiona asupra instrumentelor care erauconectate la diferitele mijloace de transport. Este cam ceea ce amnumi astăzi dirijarea teleghidată prin radio [...].

Numai specialiştii erau iniţiaţi în folosirea acestei roci;entitatea se afla printre cei care dirijau energia astfel produsă prinradiaţie, sub formă de raze invizibile pentru ochi, dar acționând caagent propulsor asupra pietrelor. Şi aceasta, fie că era vorba de unavion propulsat cu gaze sau vehicule de turism şi agrementevoluând aproape de sol sau maşini înaintând pe şi sub apă. Toate

aceste maşini erau propulsate de un fascicol de raze concentrate,plecând de la piatra de foc din mijlocul centralei [...]. Acolo,entitatea a introdus forţe distructive, atunci când era însărcinată să

distribuie această energie în diversele regiuni ale tarii cu ajutorulinstalaţiilor care acopereau nevoile oamenilor din oraşe, sate,ţinuturi din jur: fără să o facă special, a stabilit o tensiune preaputernică şi aceasta a provocat a doua perioadă de distrugere atarii. Solul s-a rupt, s-a fragmentat în mai multe insule - cele care audevenit mai târziu teatrul unui alt cataclism. (Lectura 440-5).

Descriere care evocă în mod neplăcut accidentele nucleare...

Şi iată construcţia acelei roci: era un cristal mare, cilindric,cum am spune astăzi; era tăiat cu faţete astfel încât vârfulconcentra toată energia care se aduna între cele două extremităţiale cilindrului. Cum am spus deja, detaliile tehnice ale construcţieisale sunt scrise undeva: le putem regăsi în trei ţări: în zonascufundată a Atlantidei sau mai bine zis a Poseidiei unde pot fidescoperite resturile unui templu sub sedimentele acumulate pefundul mării; e aproape de ceea ce este astăzi Bimini, în largulFloridei; în al doilea rând, în arhivele unui templu din Egipt [...]. Şi,în al treilea rând, în documentele atlante care au fost transportateîn Yucatan, în America, unde aceste pietre despre care ştim atât depuţine lucruri sunt astăzi pe punctul de a fi descoperite în cursulacestor ultime luni [...]. Ele vor fi aduse în America, aici, în StateleUnite. (Lectura 440-5).

Astfel, acei atlanţi, ucenici vrăjitori ca şi noi, îşi forţaseră

centralele nucleare căci credeau că stăpâniseră complet: folosirea generatoarelor electrice la fisiunea atomului, pentru a elibera energia... (Lectura 364-4).

Şi de ce au comis ei, prin urmare, această imprudenţă fatală?

Pentru că Fiii lui Belial ar fi fost superconsumatori, angajaţi profund în cursa confortului pe care îl iubeau mai presus de orice.

(Lectura 37-1).

Aceşti oameni atinseseră la nivelul vieţii cotidiene un stadiumai dezvoltat chiar decât cel pe care-l cunoaştem astăzi în viaţamaterială ceea ce numim „civilizaţie”! Dar la ei, materialul înăbuşeaspiritualul. (lectura 38-1).

Şi Cayce insistă asupra faptului că astăzi ne confruntăm cu aceeaşi dilemă de odinioară, aviditatea de a consuma cu orice preţ

sau cu preţul progresului spiritual. Unui consultant atlant îi spune:

Trebuie mai întâi să ştiţi în ce şi în cine să credeţi. Pe cine vreţisă serviţi şi de ce. Şi ce cale vă alegeţi: spiritul Legii lui Unul sausatisfacţia, emfaza bietului vostru ego. Căci, în acelaşi mod în carele-aţi ales pe ambele într-o viaţă din Atlantida, în această viaţă

actuală vă veţi confrunta cu acelaşi gen de alegere. (Lectura 263-4).

Să arunci în aer un întreg continent!... Să trebuiască s-o faci!

Să provoci erupţii vulcanice (lectura 421 9-4), cutremure (lecturile 1849-2, 3479-2, 1626-1 etc.), este oare cu putinţă?

Căci Fiii lui Belial dispuneau de surse de energie de o putereinfinită, pe care le-au transformat în mijloc de distrugere. (Lectura1792-2).

În această ţară pe care o numim acum atlantă [...], în haosulcare a urmat erupţiilor vulcanice provocate de reaua întrebuinţare aenergiilor distructive, care nu numai că au dizlocat continentul şi auschimbat clima, care din temperată a devenit toridă, dar au şimodificat echilibrul Pământului. (Lectura 884-1).

Ne amintim că în Critias, preotul egiptean îi spune lui Solon:

„Voi, ceilalţi, atenienii, vă amintiţi numai de un potop, dar au fost mai multe”. Şi preotul evocă deviaţiile care s-au produs în mersul aparent al corpurilor celeste şi deflagraţiile care au zguduit Pământul... lecturile cayciene au multe puncte comune cu descrierile din „Critias” şi „Timeu” de Platon.

Totuşi, spre deosebire de Platon, Cayce vorbeşte de cei care au scăpat şi care presimţiseră iminenţa catastrofei: Când Copiii Legii lui Unul au realizat că Poseidia lor atlantă

avea să se dezintegreze definitiv, au început să plece. Au emigratsub conducerea şefilor lor; în alte ţări. (Lectura 1007-3).

Emigrarea nu s-a făcut în panică, ci a fost organizată metodic pentru că Cayce vorbeşte de un atlant care, înainte de distrugerea finală, a coordonat programele de plecare. (Lectura 914-1).

Mulţi dintre ei au ajuns cu bine fie în America centrală fie în Ţara bască... fie în Egipt, unde îi vom regăsi în capitolul următor.

Cât despre Fiii lui Belial, care nu se îndoiau de nimic şi continuau:

să aibă drept religie doar pântecul lor, iar ca zei doar plăcerilelumii materiale. (Lectura 3654-1). ...au dispărut odată cu Atlantida.

Un mit cu viaţă grea

Ne poate mira faptul că un mit atât de vechi ca al Atlantidei a ajuns până la noi şi provoacă atâtea pasiuni!

Ne poate mira şi faptul că atâția erudiţi şi savanţi „distinşi”, cum se spune, consideră acest mit o realitate istorică, fără să