deţinem vreo dovadă indiscutabilă, adică acceptată de oamenii de ştiinţă în unanimitate.

Am putea face din toate acestea un teribil roman de science-fiction... şi chiar un roman filosofic, căci problemele atlante evocate de Cayce se aseamănă cu ale noastre: exploatarea Omului de către Om, manipularea forţelor Naturii, rasismul, aviditatea consumului...

Indiferent ce am crede despre aceste texte cayciene, încă o dată coerenţa lor internă este remarcabilă. Gândiţi-vă că aceste lecturi au fost date pe o perioadă de aproape douăzeci de ani... de către un om adormit! Dacă este greu să nu te contrazici de la un an la altul atunci când eşti treaz, cine dintre noi poate ţine un curs de arheologie preistorică sub hipnoză, fără să se contrazică

vreodată? Ori, cvasitotalitatea lecturilor despre Atlantida şi despre Egipt (a se vedea în continuare) prezintă o concordanţă internă în privinţa direcţiilor mari. Mai nesigure sunt datele, în unele cazuri.

De exemplu, insula atlantă care va trebui să reapară în faţa Floridei în ani; „68, 69”, se pare că a lipsit de la întâlnire! Doar dacă nu este vorba de anii 2068 sau 2069! Ceea ce este o nimica toată faţă de cetăţile milenare. În general, datările cayciene au de ce să surprindă. Totuşi data pe care el o dă pentru ultima catastrofă atlantă a fost deja menţionată de numeroşi atlantologi de la Platon încoace, care au căzut de acord asupra celui de al III-lea mileniu înaintea erei noastre.

Nu sunt competentă să discut realitatea sau irealitatea continentului atlant. Îmi trimit, aşadar, cititorii la cărţile publicate de Robert Laffont, în colecţia „Les Portes de L'Etrange”, mai ales excelenta serie a lui Albert Slosman (Le Grand Cataclysme, Les Survivants de l'Atlantide, etc.), ca şi colecţia „Les Enigmes de l'Univers” (cărţi excelente despre America precolumbiană, despre toate descoperirile arheologice recente, mai ales despre „zidul” din Bimini, care ar putea face parte din ruinele atlante de care a vorbit Cayce etc.) şi la excelenta carte a lui J.Y. Casgha, Les Archives secretes de l'Atlantide, Edition du Rocher, 1980. Cât despre Asociaţia Atlantis (30, rue de la Marseillaise, 94300

Vincennes), şi-a propus drept scop să încurajeze studiile serioase

din acest domeniu sub îndemnul dinamicului şi simpaticului său preşedinte Jacques d'Ares.

Misterele Egiptului

Una din surprizele pe care le rezervă textele cayciene este un ansamblu de lecturi despre Egiptul antic. Viziunea pe care o avea Cayce despre Atlantida era într-un fel mai uşor de acceptat, căci ea urma acelaşi sens ca Platon.

În privinţa Egiptului, este destul de diferit. Veţi fi poate surprinşi de textele lui Cayce. Totuşi, egiptologia nu este nici ea la adăpost de „revizuiri dramatice”: în lumea ştiinţifică, o teorie o destituie pe cealaltă... Astfel, n-ar trebui să respingem nimic aprioric. Bineînţeles, lecturile care vor urma au fost acordate de un om care, în stare trează, nu ştia în ce colţ al lumii curge Nilul!

Înainte de a vă oferi o culegere din aceste lecturi, aş vrea să

vă amintesc că egiptologia modernă începe cu expediţia lui Bonaparte în Egipt, în 1798-1799. Expediţie hazardată şi dificilă, în care mii de soldaţi francezi au pierit de sete, oboseală sau boală. Dar Bonaparte a adus cu el o sută de savanţi şi un foarte mare artist, Vivant Denon. Acesta, înarmat cu caietul de desen, urma armata schițând în grabă sfinxul, pilonii sau piramidele...

Întors în Franţa, a publicat faimoasa lucrare Description de l'Egipte, în 24 de volume. Era prima dată când publicul elevat din Europa avea un „reportaj” despre aceste fabuloase monumente egiptene. De scription de l'Egipte rămâne de un foarte mare interes arheologic căci este totuşi singura mărturie a monumentelor care, de atunci, au dispărut.

Bonaparte a adus din Egipt un mare număr de eşantioane şi documente... între care celebra „Pierre de Rosette”. Aceasta i-a permis mai târziu lui Champollion să descifreze, în fine, hieroglifele pe care savanţii europeni căutau zadarnic să le înţeleagă.

În timpul Consulatului şi Imperiului, Egiptul a dat moda: pe îmbrăcăminte, arhitectură, mobilier, hârtie pictată, au înflorit sfincşi şi papirusuri... fermecătoare, dar aproximative! Erau inspirate de desenele lui Denon - dar foarte puţini călători le văzuseră în realitate. Se mai pot încă vedea aceste motive egiptene de la sfârșitul secolului al XVIII-lea pe numeroase monumente franceze ale epocii.

În tot secolul al XIX-lea, apoi al douăzecilea, în Franţa s-au înmulţit egiptologii de vocaţie. Printre aceştia, unul dintre cei mai renumiţi este Mariette, „Mariette Patcha” cum i se spunea, căci el a devenit primul conservator-şef al monumentelor din Egipt, în serviciul guvernului otoman (între 1858 şi 1881). El a protejat patrimoniul naţional egiptean: datorită lui s-a pus capăt căutărilor sălbatice ale profanatorilor de morminte şi ale căutătorilor de comori. Mariette a degajat labele Marelui Sfinx, ascunse în nisip. Nenumărate au fost statuile, templele, mormintele pe care el le-a scos la lumină... Opera sa a fost continuată de Gaston Maspero, care a redescoperit Valea Regilor şi a ajutat mult la progresul egiptologiei.

Interesul viu al francezilor pentru Egipt culminează cu inaugurarea canalului Suez, în 1869, care a fost realizat de Francais Ferdinant de Lesseps. A fost inaugurat de Napoleon al III-lea şi împărăteasa Eugenia, cu mare fast.

Mă întreb adesea dacă o seamă de cetăţeni francezi din ultimele trei secole n-au fost reîncarnări de foşti egipteni. Dacă

nu, cum se explică această curiozitate naţională pentru o civilizaţie atât de îndepărtată? Am studiat 280 de dosare de reîncarnări franceze descrise de Cayce. Din acestea, 225

avuseseră înainte o încarnare egipteană - deci, ar fi mai mult de trei sferturi! Cayce spune recent că interesul pentru arheologia egipteană este legată de un fenomen de reîncarnare (în grup) de entităţi de foşti egipteni:

DOMNULE CAYCE, CUM AR PUTEA FI AJUTATĂ

EGIPTOLOGIA SĂ PROGRESEZE?

Regăsind elementele necesare pentru a completa ceea ce secunoaşte deja. Şi ar mai trebui să se regăsească multe lucruri...

Mult mai multe decât se crede. Istoria egipteană va trebui să fieprezentată în legătură cu epoca actuală, căci există o corelaţie întreinfluenţele egiptene şi civilizaţia modernă. Timpul nu este aici decâtsimbolic. Căci, iată, revine un ciclu care aduce din nou entităţi [...]

ale căror experienţe din vieţi anterioare diverse au o legătură de tipcauză - efect cu mediul lor actual [...]. Ne aflăm aşadar într-operioadă foarte interesantă pentru cei care ar dori să ajute cusucces la progresul egiptologiei. (Lectura 254-47).

Cea mai mare parte din cele 1159 de lecturi cayciene despre vechiul Egipt conţine această menţiune în mod indirect. Descriind încarnarea consultantului său pe malurile Nilului, Cayce dă în

trecere detalii concrete despre civilizaţia egipteană (mai ales predinastică).

Originile: emigranți caucazieni şi atlanţi

Egiptul antic pare să fi fost încă din cea mai veche antichitate un refugiu pentru popoarele „sinistrate” din epocile marilor transformări. De fapt, lecturile cayciene nu se interesează de Egipt decât plecând de la emigrarea unui obscur trib caucazian: Oamenii din Ararat (ca muntele din Caucaz) întemeiaseră ceea ce am putea numi astăzi o comunitate, în această ţară cunoscută

mai târziu sub numele de Ararat, unde Potopul a adus apoi aceioameni care au repopulat Pământul. (Lectura 294-147).

Tribul caucazian avea un rege bătrân, Ararat sau Aarat, care a lăsat, se pare, acest nume muntelui respectiv. Dar tribul era condus de fapt de un fel de profet numit Ra-Ta. El a hotărât migrarea în Egipt:

De ce Egipt? Această ţară fusese aleasă [...] nu de Rege, ci decălăuza religioasă - ca fiind centrul activ al Forţelor Universale aleNaturii, ca şi al forţelor spirituale. Şi de asemenea, ca fiind ţara ceamai stabilă, cel mai puţin expusă la cataclisme geologice ca aceleacare provocaseră distrugerea Lemuriei, apoi a Atlantidei şi maitârziu Potopul. (Lectura 281-42).

Totuşi, geografia acestei ţări nu era deloc cea de astăzi: În epoca aceea [...], Nilul, în loc să curgă spre nord, se vărsa în Atlantic. Apele din Tibet şi din Caucaz se vărsau în Marea Nordului.

(Lectura 57413-1).

Lecturile asociază Persia şi Caucazul, ceea ce este normal; şi cu Carpaţii, ceea ce înţelegem mai puţin, căci Carpaţii sunt mult mai spre vest:

Schimbările [...] de poziţie a Pământului care provocaseră

potopul l-au adus pe Ra-Ta în munţii caspici şi caucazieni. (Lectura294-151).

...Invadatorii care au venit din Persia, adică din ţaraCarpaţilor, conduşi de preotul Ra-Ta. (Lectura 3189-2) Cayce a fost întrebat:

UNDE SE AFLĂ REGIUNEA CARPAŢILOR?

El a răspuns: Aarat

DAR AŢI PUTEA-O LOCALIZA PE O HARTĂ ACTUALĂ?

În partea de sud a Europei, Rusiei şi Persiei şi munţilorcaucazieni. (Lectura 364-13).

Marea Neagră este din punct de vedere geologic o prăbuşire recentă. Înainte de această prăbuşire, lanţul Caucazului era în prelungirea Carpaţilor? Astăzi, munţii aceştia sunt despărţiţi de Marea Neagră. Deci, iată tribul nostru caucazian pornit pe drumul războiului, sub conducerea acelui Ra-Ta la care ne-am referit, care avea „puteri” speciale:

Spuneţi că o astfel de entitate era un zeu? Oh, nu! Spuneţiaceasta numai pentru că astăzi nu înţelegem cum erau oamenii dinepoca aceea [...]. Omul modern nu mai are facultăţile care i-arpermite să conceapă ceea ce depăşeşte limitele Eului săuindividual... Individul de atunci nu era atât de stăpânit de materieca astăzi. (Lectura 281-4).

De aceea poate că pretutindeni folclorul vorbeşte de o epocă

în care trăiau pe Pământ zei, apoi semi-zei? Cât despre Egipt: Era cu mult mai fertil decât astăzi, chiar după creşterea Nilului. Căci nu exista decât o treime din Sahara actuală, care era din argilă nisipoasă cu nămol, în parte utilizabilă pentru agricultură. (Lectura 275-38).

Cât despre indigeni:

Nu era un popor războinic. Nu erau pregătiţi să se apere.