152
săptămâni apare, ca prin minune, o carte despre el. A avut loc premiera românească a filmului The Irishman? În trei săptămâni apare, ca prin altă
minune, o carte care se cheamă The Irishman (nici măcar Irlandezul, spre a se merge direct la țintă). Și în cazul pandemiei reacția editorială e fulgerătoare și interesată, chit că nu întotdeauna cei care scriu cărțile în chestiune dețin
competențe în domeniu. O parte din aceste cărți sunt „pe înțelesul copiilor”, o alta pentru adulți. Cine intră în librăriile importante ajunge la un moment dat în fața unei veritabile serii Covid-19, care se întinde pe o jumătate de raft.
Sigur, unele cărți preiau discuții televizate și articole din presa ultimelor luni.
Altele prilejuiesc nedumerirea dramatică și dezolată a autorului: „Unde e Dumnezeu în toată nebunia asta?” Nimeni nu mai pare să aibă timp pentru cercetarea aplicată, mai ales că nu știi când se ivește următorul șoc (încă un deces al unei celebrități etc.). Nici pentru umor nu prea mai e vreme.
Altminteri, poate că s-ar găsi cineva care să prezinte Masca lui Zorro drept un film despre măsurile de protecție anti-Covid în Las Californias. Și s-o pună în legătură cu filmografia românească – bunăoară, cu Masca de argint.
Vedeta librăriilor pe timp de pandemie are un titlu răscolitor: Virusel-Coronel și aventurile lui pe Pământul-cel-Albastru-și-Frumos. Autoare: Adriana Nicoleta Zamfir. La același nivel cu titlul cărții e denumirea editurii: Numai Tu Poți. Este editura unde, tot cu majuscule în exces, apare un alt op al autoarei: o carte-sendviș, pe care o poți citi de la ambele capete. De la unul ea se cheamă
Daliana și Floarea Stimei-de-Sine, de la celălalt, Georgiana în Grădina Încrederii. S-ar putea ca nu peste multă vreme, în urma unei insurecții morfologice (mai țineți minte răscoala cuvintelor de la începutul cărții?), prepozițiile și conjuncțiile să poată fi scrise și ele cu majusculă. Așa ar fi elegant, așa ar fi moral, așa ar fi de dorit.
Prima parte a primei pagini de după prefață spune așa:
„Ajuns pe Pământul-cel-Albastru-și-Frumos, Virusel a rămas… «virusat de uimire». Ce ciudat era totul! Ce frumos era totul! Plutea în aer și i se părea că visează. De fapt, era ceva așa… ca un film. Când era în aer, când era pe niște suprafețe, când a pătruns într-un om, ajungând într-un loc de-a dreptul plăcut, unde era cald și simțea că se transformă în mii și mii ca el, iar asta îi dădea o senzație nemaipomenită. A fost aruncat cu o forță de nedescris din acel loc, aflând că fusese «strănutat». Virusel-Coronel și-a găsit câteva rude, printre care Răceala și Gripa (fratele vitreg Nurofen lipsea de acasă – n. m.), care era mai zgripțuroaică, și i-a cunoscut pe 153
nepovirușii lui. Toți aceștia călătoreau de obicei din om în om și, după ce îi îmbolnăveau, unele virusuri mureau, altele deveneau mai puternice ca înainte și se transformau ușor.”
Și, fiindcă pandemia stimulează inițiativa literară, să nu ne mirăm dacă
vom citi peste o lună sau un an Coronelului n-are cine să-i scrie, Coronelul Chabert sau Amintirile coronelului Lăcusteanu. Pe de altă parte, în cazul în care editura își va respecta vocația, e de așteptat ca nu peste multă vreme să găsim în librării și alte lucrări de – pardon – căpătâi pentru înveselirea și informarea copilărețului român: Canceruț cel Drăguț a Căzut din Lac în Puț, Vica Tumorica și-a Pierdut Pisica sau Pneumonașul cel Viteaz a Sărit peste Pârleaz. Nu doar cu majuscule, ci și cu rimă interioară. Măcar să știm o treabă.
Un lucru e sigur, stimată editură: Numai Tu Poți.
Colivia cu experți
Dacă tot am vorbit despre literatura de pandemie, ar fi o regretabilă
neglijență să ocolesc un diamant editorial care scânteiază de câteva ori mai orbitor decât trilogia lui Cărtărescu. Mai ales că se prea poate să avem aici cartea anului. Simplul fapt că ea nu se prea găsește arată cât e de căutată. (Nici literatura penitenciară a lui George Copos, Gigi Nețoiu, George Becali și Cristian Borcea nu se găsea pe nicăieri, apropo.) Născut într-o zodie bună, am avut bafta s-o descopăr totuși, pitită strategic între alte câteva bestselleruri: A opta chakră, Terapia prin ciocănituri și Cum să dormi inteligent. Nu, îmi pare rău, nu e vorba de Jurnal de pandemie de Octavian Hoandră. Doamnelor și domnilor, români, maghiari, germani și de alte naționalități, am onoarea să vă
prezint Covid, colivia noastră, apărută la Editura Institutul European din Iași sub coordonarea lui Laurențiu Șoitu.
Cartea e un cocktail derutant de informație medicală, fandacsie conspiraționistă, analiză lucidă, extaz mistic, cercetare aplicată și o ură
crâncenă venită din partea unor oameni care predică iubirea. (Contribuția episcopului Ignatie al Hușilor – între timp, infectat cu Covid-19 căruia i s-ar potrivi mai bine numele „Indignatie”, e un bun exemplu de înfierbântare delirantă și de atac la jugulara celor care cred că și Sfânta Biserică trebuie să
accepte măsurile sanitare, tocmai în numele iubirii față de semeni.) Și nu e limpede care sunt criteriile după care sunt aleși semnatarii textelor.
Adecvarea la chestiune? Nu în toate cazurile. Notorietatea? Mai degrabă nu, 154
câtă vreme alături de oameni foarte cunoscuți apar profesioniști pe care-i știu doar cei care lucrează în domeniu. Talentul literar? Discutabil în destule cazuri. Titlul însuși e forțat, deși se vrea jucăuș și ambiguu. Colivia e un spațiu al detenției, fiindcă românii sunt, de atâtea luni, supuși unor restricții care le lezează, vezi Doamne, libertatea și demnitatea. Mai mult, restricțiile sunt inutile, iar frecvența cu care abordează presa chestiunea pandemiei e nocivă
pentru cetățeni.
Tot presa, bat-o vina!
Cel puțin asta susține Vasile Astărăstoae, unul dintre contestatarii fermi ai măsurilor de siguranță impuse de guvern. Prezent atât în volum, la secțiunea
„experți”, cât și la lansarea în aer liber de la Iași, Astărăstoae consideră că are de-a face cu o presă „isterică, isterizantă”, fără a cărei insistență lumea nici n-ar fi aflat de pandemie. Complimentul e adresat aceleiași prese române despre care Răzvan Constantinescu, și dumnealui tot din dulcele târg al Ieșilor, crede (vezi ceva mai devreme) că este „infecția letală a zilelor noastre”. Mai puțin Luis Lazarus, desigur, care nu e boala, ci remediul.
Vasile Astărăstoae are un raționament de struț cu capul în nisip: dacă nu afli despre o problemă, problema respectivă nu există. În plus, el uită că, și dacă presa românească ar fi păstrat o tăcere adâncă asupra chestiunii, românii ar fi putut să afle despre pandemie din presa altor țări, căci – ce să
vezi? – vorbesc limbi străine, au acces la internet sau la posturi de radio și de televiziune din Occident, circulă pe rețele de socializare și în general se pot informa dintr-o mulțime de surse. Mai mult, felul cum dorește Vasile Astărăstoae să întindă batista tăcerii pe țambalul pandemiei sugerează un modus operandi anterior lui decembrie 1989. Catastrofa din 26 aprilie 1986
de la Cernobîl, care pune pe jar lumea liberă, este amintită flaușat în presa din România la patru zile de la producerea exploziei. Țara lui Ceaușescu se antrenează pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai și nu se lasă deturnată de fleacuri. Abia pe 30 aprilie se poate citi, îngropată într-un mijloc de pagină din Scânteia, o notiță cu titlul „Din partea Consiliului de Miniștri al URSS”, în care se comunică, prin mijlocirea Agenției T.A.S.S., următoarele:
„La Centrala atomoelectrică de la Cernobîl, situată la 130 km nord de Kiev, s-a produs o avarie. La fața locului își desfășoară activitatea o comisie guvernamentală condusă de vicepreședintele Consiliului de Miniștri al 155
URSS, Boris Scerbin. Din comisie fac parte conducători de ministere și departamente, oameni de știință și specialiști.
Potrivit datelor preliminare, avaria s-a produs într-una din clădirile celui de-al patrulea bloc energetic și a provocat distrugerea unei părți a reactorului, deteriorarea lui și o anumită scurgere de substanțe radioactive. Celelalte trei blocuri energetice au fost oprite, nefiind afectate, și se află în rezervă. În timpul avariei au încetat din viață două persoane.
Au fost întreprinse măsuri urgente de lichidare a consecințelor avariei.
În prezent, situația radiațiilor de la centrala atomoelectrică și în zona înconjurătoare s-a stabilizat; celor afectați li se acordă asistența medicală
necesară. Locuitorii din complexul Centralei atomo-electrice și din trei localități învecinate au fost evacuați. Situația radiațiilor este supravegheată continuu la Centrala atomoelectrică de la Cernobîl și în zona învecinată.”
Cu alte cuvinte, tranquillo, calma, doucement, no panic. De ce să-i speriem pe oameni? Mai bine îi lăsăm să se îmbolnăvească și să moară. Cam așa arată
și recomandările lui Vasile Astărăstoae pentru presa noastră în tratarea pandemiei. Partea stranie e că Astărăstoae însuși oscilează între detașare și inducerea ideii de prizonierat planetar. Pe de o parte, el susține că „Este pandemia cu cel mai mic grad de periculozitate din istorie” – altfel spus, dacă
ia foc un apartament, îți vezi de treabă, chemi pompierii abia după ce ia foc tot blocul. Pe de alta, din aceeași gură care recomandă discreție și surdină
