Și astfel, cu răbdare, muncă, strădanie și sacrificiu, am străbătut întregul drum al planului nostru.
Am străbătut drumul dezvoltării noastre, în direcție ascendentă.
Până când, într-o zi, am ajuns sus. Acea zi, dacă ți-ai dat seama vreodată că
ai ajuns, este glorioasă. Și cu siguranță te-ai simțit cu adevărat minunat.
Ai privit drumul străbătut, ți-ai dat seama de câte ai îndurat, suferit și pierdut pe parcurs și ai descoperit cum, în ciuda tuturor lucrurilor, nu te îndoiești că a meritat osteneala să treci prin tot ce ai trecut ca să te afli aici.
Cu siguranță, faptul de a te afla aici, sus, puțin deasupra multor altora, este măgulitor, dar, de asemenea și mai ales, trebuie să știi că ești mult deasupra nimicului care ai fost.
Este bine, foarte bine să te afli aici.
Ceilalți, care străbat propriile trasee în plan pe ici, pe colo, te privesc, își dau seama că ai ajuns, te privesc din nou, te aplaudă și îți spun: Ce tare! Ce bine! Cum ai ajuns? Cum ai făcut?
Și tu le spui:
Păi… ș tiu ș i eu… – în parte ș i pentru a ascunde în modes tie lipsa ta de răspuns.
Ei insistă:
Idolul nostru!!! Spune-ne!
Iar tu te simți unic și egoul tău vanitos se simte reconfortat pentru că se află
deasupra. Egoul explică:
Mă rog. Mai întâi trebuie să faci a ș a, apoi trebuie să o iei pe acolo…
Trece timpul și-ți dai seama că locul acesta, cel al aprecierilor, este minunat, dar că nu poți să rămâi așa, nemișcat pentru totdeauna.
Atunci începi să străbați alte puncte din plan.
Pleci și te întorci, pentru că acum controlezi și conduci cu mai multă
ușurință întregul plan. Poți să cobori, să intri, să ieși și să sosești din nou.
Străbați fiecare punct al planului și te întorci din nou sus, iar toți ceilalți aplaudă entuziasmați.
Atunci îți dai seama că mai ai câțiva milimetri din plan ca să te dezvolți și te gândești:
„Bun, de ce nu?… dacă tot nu mă costă nimic…“
Și mai înaintezi puțin până când rămâi lipit de limita de sus a planului.
Iar lumea urlă înflăcărată.
Și simți că începe să te doară puțin gâtul, strivit de tavanul planului.
Lumea strigă:
Oooo!!!
Atunci… în acel moment… niciodată înainte, faci descoperirea.
Vezi ceva ce n-ai mai observat niciodată până atunci.
Îți dai seama că pe tavan există o ușă de acces ascunsă, un fel de trapă care iese din plan. O deschizătură care nu se vedea din depărtare, care se observă
doar când te afli acolo sus, la limita maximă, cu capul strivit de tavan.
Atunci deschizi puțin ușa și privești.
Nimic din ce se vede nu era prevăzut.
Primul lucru pe care-l observi este că ușa are un arc și că, atunci când îi dai drumul, se închide imediat singură.
Al doilea lucru pe care-l observi este de multe ori „șocant“: ușa pe care ai descoperit-o conduce spre un alt plan, pe care nimeni nu l-a menționat niciodată.
Este prima ta veste. Întotdeauna ai crezut că planul acesta era singurul; iar locul unde te aflai, maxima ta reușită.
„Ahhh… mai este un plan deasupra acestuia.“
