– Mănânci puțin cam repede.
– Nu, tu mesteci prea mult.
– Nu, nu, nu… tu să fii atent.
– Pentru că șnițelul tău e mai mic.
– Nu, al tău era mai mare.
– Așteaptă puțin, nu te grăbi.
– Stai să mai iau puțin.
– O clipă, să beau o gură de apă…
– Haide, acum.
– Ești gata?
– La unu… doi… trei!
Și wow! în sfârșit mâncăm ultima bucată de șnițel, ne privim și spunem: Ce tare!!! Și ieșim pe stradă mândri, ca să le spunem oamenilor că am mâncat ultima bucată de șnițel împreună…
Cui îi pasă? Și, mai ales, ce importanță poate avea?
E mai mult decât ridicol, pentru că nu are nici un haz.
Pentru că nu este vorba despre a mânca ultima bucată de șnițel împreună, înseamnă să pierzi controlul, înseamnă să încerci să controlezi ceea ce, dacă
se întâmplă cum trebuie, este incontrolabil.
Povestea gemetelor care se aud din camera alăturată în hotelurile ieftine este grăitoare:
– Haide.
– Mai repede.
– Nu, oprește-te puțin… Nu, continuă.
– Stai…
– Mai repedeeeee.
– Nu mă grăbi…
– Gata?
– Nu, nu, nu.
– Da, da…
– Acum tu.
– Acum eu.
– Și?
– Nu, nu, stai o clipă…
– Aaaa…
– Ce s-a întâmplat?
– Am ratat. Ce dobitoc!!!!!
Ce rost are toată tâmpenia asta?
Nu am nici o îndoială că sexualitatea are legătură cu plăcerea împărtășită: poți fi absolut sigur că lucrurile sunt astfel.
Dar de aici să deduci că plăcerea împărtășită trebuie să vină exact în același punct geografic, geometric și planimetric este o prostie.
Nu merită să anulăm plăcerea întâlnirii gândin du-ne la coincidența de a ajunge împreună la orgasm.
Ceea ce contează este să înțelegem de ce suntem aici. Și, în mod sigur, nu ne aflăm aici pentru a avea orgasm în același moment și nici măcar pentru a avea orgasm.
Se poate întâmpla ca eu și soția mea să mâncăm șnițel și întâmplător să
luăm deodată ultima înghițitură în același timp, să ne privim și să spunem:
