Cuprins
File de jurnal
Alegoria trăsurii (II)
1. Istoria
2. Întâlniri verticale
3. Întâlniri orizontale
Poveste (epilog)
Dr. Jorge Bucay (născut în 1949, la Buenos Aires), unul dintre cei maicunoscuți scriitori argentinieni contemporani, a absolvit medicina la Universitatea din Buenos Aires și s-a specializat în psihiatrie. Lucrează
ca psihoterapeut și predă la Universitatea din Durango, Mexic.
Succesul lui interna țional se datorează vastei sale experiențe terapeutice și extraor dinarei cunoașteri a oamenilor. Cărțile sale au ajutat milioane de persoane din întreaga lume să își schimbe viața.
A mai publicat, printre altele: Cartas para Claudia (Scrisori pentruClaudia, 1989), Recuentos para Demián (Povestiri pentru Demián,1994), Cuentos para pensar (Poveşti pentru a gândi, 1997), De laautoestima al egoísmo (De la stima de sine la egoism, 1999) şi Amarsecon los ojos abiertos (Iubire cu ochii deschişi, 2000). Semnează cărți ajunse pe lista de bestselleruri în Germania, Franța, Grecia, Bulgaria, Croația, Mexic și Spania, acestea fiind vândute în peste nouă milioane de exemplare și traduse în peste 30 de limbi. De același autor, la Editura Litera: Calea autodepen denței, Calea lacrimilor, Calea fericirii și Calea spiritualității.
El camino del encuentro
Jorge Bucay
Copyright © 2001 Jorge Bucay
Copyright © 2010 Editorial del Nuevo Extremo S.A.
Toate drepturile rezervate
Ediție publicată prin înțelegere cu UnderCover Literary Agents
Introspectiv este o divizie a Grupului Editorial Litera
O.P. 53; C.P. 212, sector 4, București, România
tel. 021 319 6390; 031 425 1619; 0752 548 372
e-mail: comenzi@litera.ro
Ne puteți vizita pe
Calea întâlnirii
Cum să îl descoperi pe celălalt, dragostea ș i sexul
Jorge Bucay
Copyright © 2018 Grup Media Litera
pentru versiunea în limba română
Toate drepturile rezervate
Editor: Vidrașcu și fiii
Redactor: Teodora Nicolau
Copertă: Alex Eser
Tehnoredactare și prepress: Ana Vârtosu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BUCAY, JORGE