Ș i îi povesti ce văzuse în pădure…
În ț eleptul l-a ascultat, apoi i-a spus:
– Vreau să ș tii ceva. Ș i eu sunt un om foarte credincios, Dumnezeu nu trimite semne degeaba, Dumnezeu ț i-a trimis acest semn ca să înve ț i.
Omul îl întrebă:
– De ce m-a abandonat?
Atunci în ț eleptul i-a răspuns:
– De ce tu, care e ș ti o pumă puternică ș i pregătită de luptă, te compari cu un pui de cerb? Rolul tău este să cau ț i un pui de cerb pe care să-l aju ț i, să găse ș ti pe cineva care nu poate să se descurce prin mijloace proprii.
Aproape totul poate fi văzut, înregistrat și analizat din mai multe puncte de vedere. De fapt, pe parcursul ultimului secol umanitatea a privit omul și problematica acestuia punând accent pe diferite aspecte ale dificultăților noastre.
Rollo May spune că axa problematică a omului din societatea noastră occidentală, iudeo-creștină, se schimbă
aproximativ o dată la douăzeci de ani și, în consecință, psihologia schimbă o dată la două decenii centrul de interes al abordărilor sale teoretice. May sugerează, pe bună dreptate, că această schimbare se datorează nu numai faptelor istorice care modifică obiceiurile și posibilitățile, ci mai ales faptului că școlile sociale și psihologice s-au ocupat de aceste probleme atât de bine încât, într-un anume fel, le-au rezolvat.
Cel mai bun exemplu este cel al primelor două decenii ale secolului XX. Problematica omului se concentra în acel moment în jurul mecanismelor de reprimare, mai ales a sexualității, și al lipsei de cunoaștere a propriei persoane.
În acest context, apare Freud și, cu genialitatea sa, proiectează o structură, un model și o formă de analiză și tratament al acestei problematici. Folosind psihanaliza ca instrument, acesta și discipolii săi fac o treabă atât de bună, încât axa fundamentală a lumii interioare a omului se schimbă de acum încolo. Acest proces se va repeta mereu și va crea spa țiu pentru abordări hegemonice ale diferitelor școli sociale și psihoterapeutice, care vor încerca și vor reuși să explice și, prin aceasta, să modifice lumea în care se desfășoară.
Iată o schemă de referință, fără nici o rigoare istorică, pentru a trece în revistă preocupările pe care le-a avut societatea noastră în cursul secolului XX (între paranteze, indic unele școli în vogă sau persoane care au contribuit cu modificări).
1900–1920 Reprimare sexuală – autocunoaștere (Freud, psihanaliză) 1920–1940 Putere și comportament eficient (Watson, behaviorism)
1940–1960 Dezvoltare umană și libertate (a treia mișcare, Frankl, Maslow, Perls, Fromm, Rogers, Krishnamurti) 1960–1980 Competență și lucru în grup (Ellis, Berne, cognitiv, sistemic) 1980–2000 Control personal și spiritualitate (NLP, transpersonal, Silva, Weiss, Chopra, Watts)
Ce probleme ne vor îngrijora cel mai mult în următorii douăzeci de ani? Fiecare filosof, fiecare gânditor, fiecare analist, fiecare psihoterapeut va avea propria opinie în acest sens. Din punctul meu de vedere, centrul dezvoltării și neliniștii noastre va trece în mod fundamental prin două puncte: criza valorilor și izolarea individului.
Cartea de față își propune să se ocupe de acest ultim punct.
Aceste foi de parcurs conduc, încearcă să conducă, la antidotul izolării: întâlnirea.
Care vor fi școlile de gândire și cine vor fi liderii acestei căi? Nu știm. Dar sunt de părere că va merita efortul să
acordăm atenție celui pe care eu îl consider unul dintre cei mai importanți zece maeștri ai momentului: doctorul Humberto Maturana.
Cartas para Claudia, Del Nuevo Extremo, Buenos Aires, 2009
2
Întâlniri verticale
Despre iubire
La puțin timp după ce am parcurs calea autodependenței, sunt în sfârșit în măsură să mă întâlnesc cu alții.
Iar Maturana afirmă că această întâlnire cu alții este exact ceea ce le conferă
umanitate ființelor umane. Și spune chiar mai mult:
Homo sapiens nu a devenit sapiens prin dezvoltarea intelectului, ci prindezvoltarea limbajului. Limbajul ș i sofisticarea sa progresivă sunt cele care au produs dezvoltarea intelectuală, ș i nu invers. Prin urmare, se întreabă
strălucitul chilian, de ce a apărut limbajul? Ce să comunice? Răspunsulsău este: Iubirea.
Și, bineînțeles, nu se referă numai la iubirea romantică, ci și la afecțiunea pentru ceilalți. Se referă, cred eu, la întâlnirea afectivă cu aproapele.
Semnificație
Dar ce înseamnă această Iubire pe care Maturana o definește ca fiind atât de puternică, încât poartă cea mai mare res ponsabilitate pentru dezvoltarea noastră individuală? Ce semnificație are astăzi acest cuvânt atât de uzat, degenerat, exagerat, risipit și devalorizat? (Asta dacă încă mai păstrează
ceva din sensul originar.)
Uneori, cei care asistă la prelegerile mele mă întreabă: de ce trebuie definite lucrurile, de ce atât efort pentru a spune lucrurilor pe nume, cum repeți tot timpul?
Se poveste ș te că o femeie a intrat într-un restaurant ș i a cerut la primul fel o supă de sparanghel. După câteva minute, chelnerul i-a servit supa aburindă ș i s-a retras.
– Băiete!, strigă femeia, vino aici.
– Doamnă?, rosti chelnerul apropiindu-se.
– Gustă supa asta!, îi spuse clienta.
– Ce se întâmplă, doamnă? Nu este pe placul dvs.?
– Gustă supa!, repetă femeia.
