– Dar ce se întâmplă… n-are sare?
– Gustă supa!!!!
– E rece?
– Gustă supa!!!, repetă femeia cu insisten ț ă.
– Dar, doamnă, vă rog spune ț i-mi ce se întâmplă…, spuse chelnerul.
– Dacă vrei să ș tii ce se întâmplă…, gustă supa, spuse femeia, arătând farfuria.
Chelnerul, dându- ș i seama că nimic nu avea să o facă să se răzgândească
pe femeia încăpă ț ânată, se a ș eză în fa ț a lichidului gălbui ș i aburind ș i îi spuse cu o oarecare surprindere:
– Dar nu ave ț i lingură…
– Ai văzut?, spuse femeia, ai văzut?… Lipse ș te lingura.
Ce bine ar fi dacă ne-am obișnui, fie că e vorba despre lucruri mari sau mărunte, să putem numi lucrurile, situa țiile și emoțiile direct, fără
ocolișuri, așa cum sunt.
Nu mă refer la precizări, ci la definiții. Adică să spui de unde și până unde se întinde conceptul despre care vorbim. Poate din acest motiv am încercat să lămuresc și despre ce anume NU vorbesc atunci când vorbesc despre iubire.
Nu vorbesc despre a fi îndrăgostit, atunci când vorbesc despre iubire.
Nu vorbesc despre sex, atunci când vorbesc despre iubire.
Nu vorbesc despre emoții care există numai în cărți.
Nu vorbesc despre plăceri rezervate numai celor rafinați.
Nu vorbesc despre lucruri mari.
Vorbesc despre o emoție care poate fi trăită de oricine.
Vorbesc despre sentimente simple și adevărate.
Vorbesc despre trăiri transcendente, dar nu supraome nești.
Vorbesc despre iubire doar în sensul de a ține mult la cineva.
Și vorbesc despre a iubi nu în sensul etimologic al posedării, ci în sensul colocvial pe care îl dăm în țările vorbitoare de spaniolă.
Între noi, rareori folosim sintagma „te iubesc“, mai curând spunem „țin la tine“, „țin mult la tine“, „țin foarte mult la tine“.²
Dar ce spunem cu acest „țin la tine“?
Eu cred că spunem: Pentru mine e important să-ți fie bine.
Nimic mai mult și nimic mai puțin.
Când țin la cineva, îmi dau seama cât de important este pentru mine ceea ce face, ceea ce îi place și ceea ce o afectează pe acea persoană.
„Țin la tine“ înseamnă, prin urmare, „îmi pasă de tine“; iar „te iubesc“
înseamnă: „îmi pasă foarte mult“. Și îmi pasă atât de mult încât, când te iubesc, uneori pun starea ta de bine deasupra altor lucruri care sunt și ele importante pentru mine.
Această definiție (în sensul că îmi pasă de tine) nu transformă iubirea întrun lucru mare, dar nici nu o reduce la o aiureală…
Ar conduce, de exemplu, la deplina conștientizare a două lucruri: nu e adevărat că țin mult la tine aceia cărora nu le pasă prea tare de viața ta și nu este adevărat că nu țin la tine cei care trăiesc atenți la ceea ce se întâmplă cu tine.
Repet: dacă ții la mine cu adevărat, îți pasă de mine!
Și totuși, chiar dacă mă doare să accept acest lucru, dacă nu-ți pasă de mine, înseamnă că nu ții la mine. Nu este un lucru rău în sine, nu arată că
nu ții la mine, este doar o realitate, chiar dacă e o realitate tristă (cum spune cântecul lui Serrat: „Niciodată nu e trist adevărul, ceea ce-i lipsește este leacul…“ Poate ar trebui să înțelegem că aici e tristețea, că nu există leac).
Această diferență exclusiv cantitativă pe care o fac între a ține la cineva și a-l iubi este aceeași diferență care există între majoritatea expresiilor afective pe care le folosim pentru a spune „țin la tine“. Spunem: îmi placi, îmi ești simpatic, simt afecțiune pentru tine, îmi ești drag etc.
Dacă spun că țin la câinele meu, de exemplu (ceea ce este întru totul adevărat), poate să nu pară cine știe ce, dar nu este puțin lucru. Câinele meu nu e totuna cu orice câine, îmi pasă de ce se întâmplă cu el. Și spun că țin la vecinul meu și la domnul de vizavi, dar nu la cel de după colț, la acela nu
țin. Și spun că nu mă prea interesează, deși locuiește la aceeași distanță de casa mea ca și vecinul la care țin; dar pentru aceștia simt ceva, iar pentru acela nu simt nimic.
Apoi vine mama și îmi povestește:
– Nu știi cine a murit, a murit Mongo Picho.
