– Aaa, a murit.
– Îți amintești că venea pe la noi?
– Nu…
– Cum nu… amintește-ți.
– Bine, îmi amintesc. Și?
– A murit.
Păi și ce-mi pasă mie? Adevărul este că nu mă interesează deloc. Dar mă
interesează mama mea, pe care o iubesc, și atunci, uneori, pentru a fi alături de mama, spun:
– Bietul Mongo…
Și ea îmi spune:
– Da, ai văzut? Bietul de el…
Acest lucru operează dintr-o perspectivă cu totul diferită de orice ni s-a spus. Pentru că morala învățată ar părea să indice o iubire fără discriminare, iubirea mistică, iubirea presupus altruistă, relația cu aceia pe care nu-i cunosc și pe care, desigur, îi ajut cu un interes adevărat față de starea lor de bine. Cred că am spus deja că diferența în acest caz este că interesul meu față de aceste persoane rezultă din plăcerea mea egoistă de a ajuta și, în orice caz, dintr-o iubire generică față de ceilalți. Vreau să spun că îmi pasă
de vecinul de după colț și de copilul din Kosovo, și de homelessul din
Dallas dincolo de ei înșiși, pur și simplu datorită condiției lor de ființe umane. Dar nu mă refer acum la aceasta, ci la situația cotidiană, dincolo de caritate, dincolo de bunăvoință, dincolo de conștiința de a fi un tot și de a învăța să mă iubesc în ceilalți.
Când începem să ne gândim la acest lucru, ne dăm seama de faptul că, în realitate, nu ținem la toți în egală măsură și că este nedrept să punem pe același plan energia necesară intereselor noastre pentru a ne ocupa de toți, fără discriminare. Mi se pare că a iubi umanitatea în totalitatea sa, fără a ține în mod deosebit la nimeni, este un sentiment rezervat sfinților sau o afirmație pentru demagogii min cinoși și pentru cei cu tare afective (cei care nu-și cunosc capacitatea de a iubi și de aceea nu iubesc).
Atunci când îmi dau seama, fără să mă simt vinovat, că țin mai mult la unii decât la alții, încep să-mi canalizez interesul către lucrurile și persoanele care înseamnă cel mai mult pentru mine, pentru a putea cu adevărat să mă
ocup mai bine de aceia la care țin cel mai mult.
E greu de crezut, dar în lumea de azi multe persoane petrec mai mult timp ocupându-se de aceia care nu le interesează decât de aceia la care spun că
țin cu toată inima. Își petrec mai mult timp încercând să facă pe plac unor oameni care nu le interesează decât încercând să-i mulțu mească pe oamenii pe care îi iubesc.
Este o prostie.
Lucrurile trebuie puse în ordine. Trebuie să-ți dai seama de asta.
Nu este inuman să îmi pot canaliza puținul timp pe care îl am pentru a-l pune cu prioritate în serviciul acelor legături pe care le-am construit cu persoanele la care țin cel mai mult.
Trebuie să-mi dau seama de distorsiunea pe care o implică faptul de a petrece mai mult timp cu aceia cu care nu vreau să fiu decât cu cei la care țin într-adevăr.
Una este să dedic o parte a atenției mele pentru a face afaceri și a menține o legătură cordială cu oameni pe care nu-i cunosc și nici nu mă interesează, și alta este propunerea perversă a sistemului care sugerează să trăim în funcție de ei. Este maladiv, chiar dacă aceștia sunt clienții mei cei mai importanți, șeful cel mai influent, un angajat eficient sau furnizorii care îmi permit să câștig mai mulți bani, mai multă glorie sau mai multă putere…
Oprește-te un minut ca să te gândești cu adevărat cine sunt cele
cincisprezece, opt, două sau cincizeci de persoane din lume care contează
pentru tine. Nu-ți face griji că poate uiți pe cineva, pentru că dacă uiți, înseamnă că ACEL OM NU era important. Fă lista (nu include copiii, știm că ei contează pentru noi mai mult decât orice) și poate se confirmă ceea ce știai deja… Sau poate vei avea o surpriză.
Poți completa această poveste dând pagina și, fără a privi lista anterioară, scrie numele celor zece persoane pentru care crezi că ești important (altfel spus, lista celor care ne-ar include în listele lor). Nu contează că sunt sau nu aceleași zece persoane la care ținem, poate vom descoperi că multe nu țin la noi și că există oameni care țin la noi, dar la care noi nu ținem prea mult.
Merită să faci acest experiment. Merită să ai parte de surpriza asta. Pentru că atunci vei putea înțelege mult mai bine timpul, energia și forța pe care le folosim în funcție de aceste întâlniri.
Iubirea este una singură
Există multe lucruri pe care le pot face pentru a demonstra, pentru a arăta, pentru a corobora, confirma sau legitima faptul că țin la tine, dar există un singur lucru pe care îl pot face cu iubirea mea și acesta este să țin la tine, să
mă ocup de tine, să-mi exprim afecțiunea așa cum simt eu. Și felul în care simt va fi modul meu de a ține la tine.
Tu o poți primi sau o poți nega, poți să-ți dai seama de ce înseamnă sau poți să o ignori pur și simplu. Dar acesta este modul meu de a ține la tine, nu mai există altul disponibil.
Fiecare dintre noi are un singur mod de a ține la cineva, propriul mod.
În domeniul sănătății mentale, de multe ori întâlnim pe cineva care a învățat greșit, fără să-și dea seama, că a ține la cineva înseamnă a lovi și sfârșește prin a se căsători cu alt bătăuș pentru a se simți iubit (multe dintre femeile bătute au fost fiice bătute).
Secole la rând copiii au fost maltratați și răniți, spunându-li-se că este spre binele lor: „Mai mult mă doare pe mine decât pe tine să te lovesc“, spun părinții.
Iar la cinci ani nu ești în măsură să judeci dacă e corect sau nu.
Așa că îți condiționezi comportamentul.
Când am lucrat cu persoane dependente în perioada de specializare capsihiatru, am îngrijit o femeie care avea un tată alcoolic ș i care, la rândul său, se căsătorise cu un alcoolic. Am cunoscut-o la clinica în care era internat so ț ul său. Timp de mul ț i ani îl înso ț ise pe so ț ul său la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, pentru ca acesta să încerce să- ș i depă ș ească
dependen ț a pe care o avea de peste doisprezece ani. În cele din urmă, el a reu ș it să fie abstinent douăzeci ș i patru de luni. Femeia a venit să mă vadă
