tine… Dispari de aici… Treci în patul tău… Mai repede.
Încă o dată, Ernesto se îndreptă spre u ș ă târ ș âindu- ș i picioarele.
După jumătate de oră, poate dându- ș i seama că exagerase, poate ca urmare a interven ț iei mamei sau pur ș i simplu pentru că sentimentul de vină nu-l lăsa să doarmă, tatăl s-a dus în camera băiatului. De la u ș ă îl auzi plângând înfundat.
Se a ș eză pe patul lui ș i îi spuse:
– Iartă-mă că am ț ipat la tine, Ernesto, dar e ora două diminea ț a, toată
lumea doarme, nu e deschis nici un magazin, nu puteai a ș tepta până
diminea ț ă?
– Ba da, tati, răspunse pu ș tiul, trăgându- ș i nasul.
Tatăl băgă mâna în buzunar ș i scoase portofelul, de unde scoase o bancnotă de cinci pesos. O lăsă pe noptieră ș i spuse:
– Uite banii pe care mi i-ai cerut.
Copilul ș i-a ș ters lacrimile cu cear ș aful ș i s-a repezit la dulap, de unde a luat o cutie, iar din cutie ni ș te monede ș i câteva bancnote de un peso.
Adăugă cei cinci pesos la res tul ș i numără pe degete câ ț i bani avea.
Apoi adună banii ș i îi puse pe pat în fa ț a tatălui lui, care îl privea zâmbind.
– Acum da, spuse Ernesto, am suma fixă, nouă pesos ș i cincizeci de centime.
– Foarte bine, băiete, ș i ce-o să faci cu banii ă ș tia?
– Îmi vinzi o oră din timpul tău, tati?
Când cineva te iubește, acțiunile sale lasă să se vadă clar cât de mult însemni pentru el.
Eu pot decide să fac ceva ce tu vrei să fac, în speranța că îți vei da seama cât de mult țin la tine. Uneori da, și alteori nu. Deși nu mă caracterizează să
mă trezesc în zori pe 13 decembrie, să decorez casa și să-ți prepar micul dejun, umplând camera de mesaje și patul de cadouri, iar seara să avem invitați…, pot s-o fac câteodată, știind cât de mult te emoționează. Când am dispoziția pentru asta. Dar dacă îmi impun în fiecare an să fac la fel doar pentru a-ți face plăcere și fac acest lucru, nu te aștepta să-mi facă și mie plăcere. Pentru că dacă nu sunt lucruri pe care doresc să le fac în mod firesc, poate e mai bine pentru amândoi să nu le fac.
Acum, sigur, dacă niciodată nu am dispoziția de a face aceste lucruri și nici alte lucruri care știu că îți plac, atunci avem o problemă.
Conviețuind, aș putea învăța să te copleșesc cu atenții de genul acesta, care îți fac plăcere. Și, de fapt, așa se întâmplă. Dar asta nu are nici o legătură cu unele credințe, mai mult sau mai puțin acceptate de toți, care par în contradicție cu ceea ce tocmai am spus și cu care, bineînțeles, nu sunt de acord.
Vorbesc mai ales despre sacrificiile în dragoste.
Uneori, oamenii vor să mă convingă că, dincolo de ideea de a fi fericit, relațiile importante sunt acelea în care unul dintre parteneri este capabil să
se sacrifice pentru celălalt. Și adevărul este că eu nu cred că iubirea este un spațiu al sacrificiului. Eu nu cred că, dacă te sacrifici pentru celălalt, ți se garantează vreun fel de iubire și cred și mai puțin că aceasta ar fi norma ce reafirmă iubirea mea pentru celălalt.
Iubirea este un sentiment care garantează capacitatea de a ne bucuraîmpreună de lucrurile din jur, și nu o măsură pentru cât sunt de dispus să sufăr pentru tine sau cât sunt de capabil să renunț la mine.
În orice caz, nu putem condiționa măsura iubirii noastre de durerea împărtășită, deși și aceasta face parte din viață. Iubirea noastră se măsoară
în funcție de și transcende capacitatea noastră de a parcurge împreună
această cale, bucurându-ne de fiecare pas cu toată intensitatea de care suntem în stare și sporindu-ne capacitatea de a ne bucura exact pentru că
suntem împreună.
„Tipurile“ de iubire, o credință falsă
De fiecare dată când vorbesc despre aceste subiecte într-o discuție sau la un interviu, interlocutorul meu argumentează: „Depinde despre ce tip de iubire vorbim“.
Eu înțeleg ce spune, dar nu cred că există clase sau clasificări diferite ale iubirii determinate de tipul de legătură: te iubesc ca pe un prieten, te iubesc ca pe un frate, ca pe un văr, ca pe o pisică, ca pe un unchi… ca pe o ușă (?).
Am să fac o mărturisire de grup: chestiunea asta cu tipurile de iubire a inventat-o generația mea acum aproximativ patruzeci sau cincizeci de ani; înainte nu exista. Să-ți povestesc. Pe vremea aceea, când eram adolescenți și preado lescenți, traversam primele noastre relații cu sexul opus în ieșirile în „gașcă“ (grupuri de zece sau doisprezece tineri, care ieșeau sâmbăta sau rămâneau acasă la câte unul sau una dintre noi, ascultau muzică sau învățau să danseze). În aceste grupuri, se întâmpla ca, de exemplu, eu să o observ pe frumoasa Graciela. Și atunci, le povesteam prietenilor și prietenelor mele (tuturor, mai puțin ei) că sâmbătă aveam să vorbesc cu Graciela și să-i mărturisesc că eram îndrăgostit de ea (și, în mod sigur, Graciela știa și ea, dar se prefăcea că nu-și dă seama). Așa că, sâmbătă, ceva mai aranjat decât de obicei (cum s-ar spune acum), mă apropiam de Graciela și „mă
aruncam“ (un fel de declarație-propunere naivă), și ea, care nu avea nici cea mai mică intenție de a ieși cu mine pentru că îi plăcea de Pedro, dar făceam parte din același grup, ce putea să-mi spună? Grupul putea să o respingă dacă mă făcea să sufăr, nu putea să-mi spună: „Pleacă, grăsanule, cum îți trece prin cap că aș putea să mă uit la tine?“ Nu putea. Și atunci, Graciela și Gracielele din cartierele noastre ne priveau cu o figură de miel dus la tăiere și ne spuneau: „Nu, dragule, la tine țin ca la un prieten“, ceea ce însemna: „Nici nu te gândi, tâmpitule“, ceea ce te lăsa în situația de a nu ști dacă să sărbătorești sau să te pui pe plâns, pentru că nu era un refuz, era o confuzie între iubiri.
Atunci nu știam (iar apoi nu am știut niciodată foarte bine) ce voia să
însemne „țin la tine ca la un prieten“, dar am început și eu să folosesc aceeași expresie: țin la tine ca la o prietenă. O explicație practică pentru a nu spune că, dincolo de afecțiune, nu vreau să știu nimic de tine. Un
răspuns funcțional, care se presupune că frânează fanteziile sexuale (ca și cum nu s-ar putea să o pui cu un prieten…).
Așa a început, apoi s-a extins:
Dacă nu există nici măcar cea mai îndepărtată posi bilitate, atunci spui: „Țin la tine ca la un frate“ (ceea ce înseamnă: prezintă-mi-l pe Pedro).
Iar dacă persoana care face propunerea este un bătrân verde sau o doamnă
