ca să-mi spună că, după ș aisprezece ani de căsătorie, sim ț ea că misiunea ei fusese împlinită, că acum so ț ul său se recuperase… Eu, care atunci aveam douăzeci ș i ș apte de ani ș i eram medic de pu ț in timp, am interpretat că, în realitate, ceea ce dorea ea era să- ș i vindece tatăl vindecându- ș i so ț ul. Ea mi-a spus: „E posibil, dar acum nu mă mai leagă nimic de so ț ul
meu; am suferit atât de mult din cauza alcoolismului lui, încât am rămas cuel ca să nu-l părăsesc în mijlocul tratamentului, dar acum nu mai vreau să
ș tiu nimic de el“. Ideea e că s-au despăr ț it. Un an după aceea, din întâmplare ș i în alt loc, m-am întâlnit cu această femeie, ș i avea alt partener. S-a recăsătorit… cu alt alcoolic.
Aceste povești, care nu pot fi înțelese logic, au legătură cu modul în care treci prin propriile situații nerezolvate, cu felul în care înțelegi ce înseamnă
să iubești.
Faptul că țin la tine și că îți arăt acest lucru pot fi două lucruri diferite pentru mine și pentru tine. Și aici, ca în toate situațiile, putem să fim în dezacord total, fără ca în mod necesar unul dintre noi să se înșele.
De exemplu: eu știu că mama mea îți poate arăta că ține la tine în multe feluri. Când te invită la ea și gătește mâncarea care îți place, asta înseamnă
că ține la tine; pe de altă parte, dacă pentru ziua în care ești invitată ea pregătește două sau trei din acele mâncăruri delicioase arabe, care implică
frământat, curățat de coajă, fiert și stat în bucătărie cinci sau șase zile, asta înseamnă că mama mea te iubește. Iar dacă nu înveți să citești aceste lucruri, poți să nu-ți dai seama niciodată că pentru ea este ca și cum ți-ar spune „țin la tine“. Dacă nu învăț să citesc mesajul implicit al acestor stiluri, nu voi putea niciodată să decodific mesajul pe care îl exprimă
celălalt. (O dată pe săptămână, când mă cântăresc, confirm cât de mult mă
iubea mama și ce bine am decodificat mesajul ei!)
Când cineva ține la tine, ceea ce face este să ocupe o parte a vieții sale, a timpului său și a atenției sale cu tine.
O poveste care circulă pe internet mi se pare că arată mai bine decât mine ceea ce vreau să spun:
Se poveste ș te că într-o noapte, când to ț i cei din casă dormeau, micul Ernesto, de cinci ani, s-a ridicat din pat ș i s-a dus în camera părin ț ilor. S-a oprit lângă patul lor, pe partea tatălui său, ș i trăgând de plapumă, l-a trezit.
– Cât câ ș tigi, tati?, l-a întrebat.
– Eeeh… poftim?, întrebă tatăl încă adormit.
– Cât câ ș tigi la serviciu?
– Copile, e miezul nop ț ii, du-te ș i te culcă.
– Da, tati, mă duc, dar tu cât câ ș tigi la tine la serviciu?
Tatăl se ridică în capul oaselor ș i îi strigă cu glas înfundat:
– Du-te imediat în pat, astea nu sunt întrebări pe care să le pună un copil,cu atât mai pu ț in la miezul nop ț ii!, ș i îi arătă cu degetul u ș a.
Ernesto lăsă capul în jos ș i se duse în camera sa.
A doua zi, tatăl se gândi că fusese prea aspru cu Ernesto ș i că nu merita certat pentru curiozitatea sa. Încercând să îndrepte lucrurile, la cină tatăl a hotărât să-i răspundă fiului:
– În ceea ce prive ș te întrebarea de azi-noapte, Ernesto, am un salariu de 2 800 de pesos, dar după plata taxelor, îmi rămân în jur de 2 200.
– Ooo!… ce mult câ ș tigi, tati, răspunse Ernesto.
– Nu-i a ș a mult, copile, sunt multe cheltuieli.
– Aha, ș i lucrezi multe ore.
– Da, băiete, multe ore.
– Câte, tati?
– Toată ziua, copile, toată ziua.
– Aha, dădu din cap copilul ș i continuă: atunci ai mul ț i bani, nu?
– Gata cu întrebările, e ș ti prea mic ca să vorbe ș ti despre bani.
Lini ș tea s-a lăsat peste încăpere ș i, tăcu ț i, s-au dus cu to ț ii la culcare.
În noaptea aceea, o nouă vizită a lui Ernesto a întrerupt somnul părin ț ilor.
De data aceasta, în mână avea o hârtie pe care mâzgălise ni ș te cifre.
– Tati, îmi po ț i împrumuta cinci pesos?
– Ernesto… e două diminea ț a!!!, se plânse tatăl.
– Da, dar îmi po ț i…
Tatăl nu-l lăsă să termine.
– Prin urmare, acesta era motivul pentru care mă tot întrebai de bani,obrăznicătură. Du-te imediat la culcare, până nu arunc cu papucul după
