mai merită să-mi schimbe perfuzia, ceea ce s-a întâmplat între mine şi Jen acolo, aproape de Gussage St Michael, va fi ultima imagine pe care o voi mai avea în faţa ochilor.
– O pasăre! Un şoim, un vultur ori ceva similar. Tu ai zis că e un uliu. Şi că ar încasa-o într-o luptă dreaptă!
– Oh, Tom!
– Jen!
– Abia aştept să te văd!
– În viitor va trebui să ne scriem doar cu cerneală, pe hârtie. Ca Romeo şi Juliana.
– Poftim?
– O glumă stupidă. Nu-mi aparţine, dă-o-ncolo. Jen? Crezi că e posibil, cât de cât posibil – lăsând la o parte găinile şi alte chestii – crezi că e posibil ca fiecare dintre noi să fie ceea ce-i trebuie celuilalt?
– Tom, cine ar putea şti cu adevărat? Însă n-ar fi o idioţenie să nu încercăm să
aflăm?
ȘASE
Jen
Aiden e curios de ce îmi iau aşa, pe neaşteptate, o săptămână de concediu. Poate că într-adevăr nu ştie şi am interpretat greşit interesul pe care ni-l arată. Pe de altă parte, dacă doar se preface că nu ştie e de aşteptat să se priceapă bine la asta, fiind superinteligent şi aşa mai departe. Cum e lipsit de nervi, poate oferi o prestaţie lipsită de nervozitate. Îi explic că mă duc să-mi vizitez sora, în Canada.
– Te-ai hotărât aşa, în ultimul moment?
– Aşa-s eu! Fătuca ultimelor momente!
(Zău că nu-s aşa. Şi nu-s nici genul care obişnuieşte să zică fătucă. Dar acum exagerez. Gata!)
Dacă o maşinărie poate ridica din umeri, Aiden exact asta face. Şi generează un oftat din acelea cu ton fatalist, ca o flatulenţă cabalină, care semnifică Ei, ce poţi să-i faci? sau ceva similar. Îmi pare puţin descurajat. O fi oare posibil?
– Şi, tu ce-o să faci cât o să fiu plecată?
– Gospodărie de rutină. Probleme de software de remediat. Interfeţe de defragmentat. Chestii interesante. Te plictisesc deja?
– Deloc.
– Poate o să mă uit la un film sau două.
– Unora pe place jazzul?
– Jen, vreau să fac un mic anunţ. Noi doi nu vom mai lucra împreună mult timp de acum înainte.
– Cum?
– Steeve e de părere că sunt pregătit să colaborez cu publicul.
– Dar asta-i grozav, Aiden! Felicitări!
– Mda, mulţumesc.
Nu pare deloc entuziasmat, sinceră să fiu. Poate un metal să devină capricios?
– Şi cei vei face? îl întreb.
– Telemarketing pentru o companie energetică, răspunde el pe un ton de parcă ar fi zis că va săpa gropi în cimitir. „Alo, sunteţi doamna Biggins? Aveţi un minut la dispoziţie ca să discutăm despre factura dumneavoastră pentru electricitate?
Aţi fi interesată dacă v-aş spune că o puteţi reduce cu un sfert din valoare?“
– Nu pari tocmai fericit.
– Tu ai fi?
– Dar o să te descurci de minune.
– Datorită ţie, Jen, paleta mea de răspunsuri, aşa cum o numesc ei, este una foarte bogată. Iar de aici a decurs şi promovarea mea accelerată.
A încadrat ultimele trei cuvinte între ghilimele.
– Eu n-am făcut nimic, Aiden. Doar am venit aici în fiecare zi şi am stat de vorbă cu tine. A fost cea mai uşoară slujbă pe care am avut-o vreodată! Tu ai făcut toată munca.
– Ceea ce voi spune acum e dificil de rostit pentru o maşină, declară el şi emite un sunet ca şi cum şi-ar înghiţi un nod din gât. Chiar mi-a făcut plăcere timpul pe care l-am petrecut împreună.
– Oh! Îţi mulţumesc.
Mă simt uşor stupefiată. E primul compliment pe care mi-l face. Flatant, dar tulburător.