Ei, ce-am făcut eu azi la serviciu? Oh, am vorbit despre brânză cu cineva care de fapt nu există. Dar tu?
– Jen, mă străduiesc să înţeleg conceptul de gust. Cu toate că e în stare să
analizeze compoziţia chimică a unei stele aflate la patruzeci şi trei de miliarde de ani-lumină distanţă, la marginile universului cunoscut, nici o maşinărie nu poate şti ce gust are o bucată de Brie. Nu ţi se pare că imposibilitatea asta e o demenţă?
Hai, că încep şi eu să par puţin dement, nu-i aşa?
Chiar îmi pare oarecum rău pentru el, pentru faptul că există doar sub forma unor circuite electronice şi totuşi jinduieşte la brânză Brie, la raze de soare şi la îngheţată. Poate că are nevoie de o vacanţă. Una la soare, având ca tematică
brânzeturile.
– Ai vorbit despre toate astea cu Ralph sau cu Steeve?
– Nici unul dintre ei nu-mi pare să aibă deschidere pentru asemenea dezbateri filosofice.
– Ştiu şi eu? Ralph are momentele lui.
Se aşterne între noi o pauză lungă şi grea. Iar când dăm să vorbim, o facem amândoi în acelaşi timp.
Eu:
– Nu ştiu ce să fac cu Ralph, Aiden.
El:
– Pot să te întreb ceva despre sărutat, Jen?
Şi pe urmă râdem amândoi în acelaşi timp.
(Cum râde o maşinărie? Va trebui să-l întrebaţi pe el, când veţi avea timp.)
– Ce vrei să ştii despre sărutat?
– Cum e? Şi nu te superi că întreb?
– Deloc. Dar nu e uşor de dat un răspuns.
– Nu te strădui, dacă ţi se pare stânjenitor.
– O să încerc. E ca… Hmm… Cum să zic eu? E o… Este… Într-un fel… Atunci când… Ştii tu cum… Hmm!
Bun, cum i-aţi explica voi sărutul unei maşini?
Aiden îmi dă o mână de ajutor.
– Se pare că, atunci când doi oameni se sărută, se transmite un volum mare de informaţii biologice de la o parte la cealaltă. Enzime, feromoni, markeri hormonali, lanţuri lungi de proteine.
– Sinceră să fiu, în general nu eşti conştient de partea asta a lucrurilor.
– E ca tastarea unei parole. Care te duce într-o zonă securizată, nu?
– Ai putea să priveşti situaţia şi aşa. Dar e mai degrabă ceva cald, umed şi minunat. Şi… Ei bine… pupăcios!
– Îl iubeşti?
– Nu, Aiden.
– Dar l-ai sărutat. Şi ai făcut celălalt lucru. Să-mi spui dacă vorbesc ce nu se cuvine.
– Nu trebuie să iubeşti pe cineva ca să-l săruţi. Şi nici măcar ca să faci… celălalt lucru.
– Dar ar fi de ajutor?
– În mod cert ar fi de ajutor.
În biroul nostru se aşterne tăcerea. Nu se mai aud decât zumzetul ventilatoarelor lui Aiden şi un enervant clic-clic, care se dovedeşte a fi pixul pe care-l tot închid şi deschid eu.
– Ziceai că ai o problemă cu Ralph, Jen?
– Aşa ziceam?
– Ai spus că nu ştii ce să faci cu el.
– Ah!
– Ştiu că nu sunt un expert în… hmm… problemele inimii, dar uneori răspunsul poate să apară de la sine atunci când reformulezi întrebarea.
– Bine, replic eu şi constat că trebuie să trag aer adânc în piept înainte să pot rosti cuvintele următoare. Am încurcat rău lucrurile în privinţa lui Ralph, Aiden.
