– Oho!
– Exact asta m-am gândit c-o să spui.
Aş fi putut paria.
– Asta, prietene, e cea mai bizară poveste pe care am auzit-o de ani buni, este verdictul lui elaborat. Morala pe care o deduc de aici e „teme-te tare de drăcoveniile astea“.
Apoi şi-a luat telefonul mobil şi s-a uitat fix în obiectivul camerei foto.
– În regulă, amice. Ştim că eşti acolo. Ieşi la iveală încet de tot, cu mâinile sus.
Trebuie să-ţi văd mâinile ridicate când ieşi, şi nimeni n-o să aibă de suferit.
O clipă mai târziu – ciudăţenia ciudăţeniilor – telefonul îi bipăie.
– Nu pot să cred aşa ceva! exclamă Don. Uită-te şi tu.
Pe ecran, cu litere mari, verzi, scrie:
Ba pe-a mă-tii, secătură!
Stăm amândoi, olecuţă buimaci – ceea ce nu-i stă în caracter lui Don şi nici mie.
Într-un târziu, el zice:
– Îţi vine să crezi una ca asta?
– Mă tem că da.
– Propriul meu telefon tocmai m-a făcut secătură.
– Nu telefonul. El doar a transmis un mesaj.
E prima dată când îl văd pe Don având o altă expresie decât cea de amuzament cinic. Se holbează la mobilul lui cu un amestec de milă şi neîncredere.
– Mai zi o dată, jigodie!
Bip.
Ne uităm iar unul la altul. Nici nu-mi vine să citesc.
– Ce părere ai de individul ăsta?
Pe ecran scrie: Dacă te baţi cu un porc, o să sfârşiţi amândoi în troacă. Numai că
porcului îi place. Guiţ!
Sinai
Bun, acum chiar sunt derutat. Numele Jennifer Florence Lockhart tocmai a apărut pe lista pasagerilor care au făcut formalităţile de check-in pentru un zbor United Airlines către Bruxelles. Nu poate să se ducă acolo ca să-l întâlnească pe Tom, lui fiindu-i imposibil să părăsească Statele Unite din cauza unor probleme cu paşaportul – iar când verific rapid, îl găsesc, fireşte, acasă, întins pe canapeaua galbenă şi bând whisky în timp ce citeşte pe tabletă un articol despre Ivanka Trump apărut în New York Times.
De ce la Bruxelles? Şi unde e Jen, totuşi? Când am văzut-o ultima dată era, fără
nici o îndoială, încă la sol.
Ce senzaţie bizară! O inteligenţă mecanică avansată nu poate experimenta o reacţie biologică primitivă ca panica şi nici – aplicând aceeaşi logică – n-ar avea vreun motiv să resimtă mânie.
Şi totuşi, exact asta simt. O furie îngheţată.
E teribil de interesant şi mă întreb cum s-a întâmplat.
Conştiinţă, da. Dar şi „afectivitate“?
Scanez tot aeroportul Heathrow, preluând imagini din toate cele cinci terminale, din parcări şi din celelalte clădiri. Optez pentru o rezoluţie înaltă, aşa că durează
aproape a şaptezecea parte dintr-o secundă. Am un răspuns fals pozitiv – o stewardesă cu 58% corespondenţă facială.
Ezit să spun că e ca şi când s-ar fi evaporat, dar…
Dă-o-ncolo, Jen! Unde eşti?
Poliţaii ăia au ignorat în mod voit o solicitare urgentă din partea unei importante agenţii europene de combatere a criminalităţii; John şi John vor plăti serios
pentru neglijenţa lor şocantă. Încep prin a da foc jachetei lui John senior. Se iscă
panică în restaurant când telefonul din buzunarul lui ia foc.
Acum e anunţată îmbarcarea pentru zborul către Bruxelles. Prin camerele video de la poarta de îmbarcare, aştept s-o văd pe Jennifer Florence Lockhart, dar cred că ştiu deja ce se va întâmpla.
