"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » ❤️❤️Algoritmul fericirii de P. Z. Reizin❤️❤️

Add to favorite ❤️❤️Algoritmul fericirii de P. Z. Reizin❤️❤️

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

– Scuză-mă, dar pe locul ăsta stă deja cineva, a început ea.

– Da, eu. Mi-am schimbat… ăăă… costumul.

S-a uitat la mine fix vreme de câteva secunde lungi, după care a zâmbit.

– Hei, simpatică deghizarea.

Mi-a întins mâna şi s-a prezentat. Alice şi nu mai ştiu cum.

– Jen. Ăăă, de fapt, în general, nu călătoresc aşa, incognito. Clovis, Clovis Horncastle.

A sunat aiurea chiar şi pentru urechile mele.

– Îmi pare bine să te cunosc…, Clovis Horncastle, a replicat rostind numele ca şi cum nici ea nu-l credea. Îţi urez succes în… în tot ce ai de gând.

Astea fiind zise, s-a întors şi a început să tasteze cifre în Microsoft Excel.

Cumpărasem splendidul hijab⁵ pe care mi-l pusesem în toaleta de la Terminalul doi dintr-un magazin de pe Goldhawk Road. Cu modelul lui extravagant în nuanţe de verde şi galben, mi-a fost teamă iniţial că va atrage privirile atât de

mult încât mă va scoate în evidenţă, în loc să mă ascundă. Însă, probându-mă cu el în faţa oglinzii, am găsit o modalitate de a-l aşeza aşa încât, când stăteam cu capul aplecat, să-mi ascundă în mod firesc faţa de camerele video. După o vreme, am început să mă simt ciudat de confortabil cu el. Schimbarea costumaţiei mele în toaletă a fost programată astfel încât să coincidă cu formalităţile de îmbarcare a lui Ingrid pentru Bruxelles –, iar semnalul i l-am dat folosind două telefoane mobile noi, cu cartelă preplătită; nu vi se pare că sună

teribil a John Le Carre? – în speranţa că va fi o diversiune suficientă.

Îmi propun să-i cumpăr lui Ingrid ceva foarte frumos în chip de mulţumire şi încep să mă gândesc la ce poate fi acel ceva – o sticlă cu ceva fiţos, o experienţă

de lux, o bijuterie scumpă? – când îmi dau seama că ştiu deja.

Îi voi cumpăra micul tablou în ulei pe care-l văd în fiecare dimineaţă în vitrina magazinului cu antichităţi de pe King Street.

Afrodita. Zeiţa iubirii.

Sinai

Verificările preliminare ale avionului pentru Bruxelles arată o problemă la circuitele electrice care, în ciuda eforturilor echipei de la sol – printre care închiderea şi repornirea sistemului –, nu poate fi remediată. Pasagerii sunt nevoiţi să debarce după o frustrantă aşteptare de două ore, iar prietena băgăcioasă profită de oportunitate pentru a se întoarce acasă.

În concluzie: s-a îmbarcat sub numele Jennifer Florence Lockhart pentru a crea o diversiune, în vreme ce adevărata Jen, fără îndoială ascunzându-şi faţa cumva, a luat un alt zbor – cel mai probabil, în intervalul de timp relevant, ori BA, ori Virgin Atlantic spre JFK.

Îmi trece prin minte să oblig aeronava să revină la sol din cauza unor probleme la motor, dar îmi dau seama că ar însemna să merg prea departe. Nu intră în discuţie vreo obiecţie de ordin moral, desigur, însă, dacă adevărul ar fi descoperit, ar putea fi problematic pentru mine.

La dracu’!

Ca să mă distrez, îi trimit un alt citat motivaţional prietenului american al lui Tom, marioneta păroasă din New Canaan:

Următorul război nu va decide cine are dreptate, ci doar cine maisupravieţuieşte.

Stă la masă şi mănâncă un grepfrut drept mic dejun. Măscăriciul se holbează la ecranul telefonului preţ de 8,312 secunde, după care zice oho!

De ce mă simt atât de nefiresc de agitat?!

Ingrid

Am primit un mesaj de la Jen în timp ce aşteptam în avionul spre nicăieri –

Vulturul se pregăteşte să-şi ia zborul – la care eu i-am răspuns: Ura! Raţa diversionistă îţi trimite dragostea ei şi mulţi pupici. Xx.

Acum, în vreme ce intru în casă, aud sunând telefonul fix.

– Sunteţi Ingrid Taylor-Samuels?

O voce masculină. Mai degrabă cultivată.

– La telefon.

– Aici poliţia metropolitană de la aeroportul Heathrow. Puteţi confirma că aţi încercat astăzi, cu puţin timp în urmă, să vă îmbarcaţi într-un avion spre Bruxelles?

– Da, am încercat. Iar dumneavoastră sunteţi…?

– Inspector John Burton. Îmi puteţi explica scopul acelei călătorii?

– Cumpărături.

– Ceva anume, în mod special?

– Ciocolată.

– Ciocolată.

Nu pare deloc convins.

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com