– Şi, ăăă… moules.
– Chiar aşa?
I-am făcut-o cu midiile.
– Sunt delicioase la Bruxelles. Ar trebui să încercaţi şi dumneavoastră.
– Vă mulţumesc pentru sfat. O să ţin minte.
– Vă mai pot ajuta cu altceva?
– Ar mai fi ceva. Am dori să avem o mică discuţie despre prietena dumneavoastră, Jennifer Florence Lockhart. Aveţi idee unde ar putea fi la ora aceasta?
– Nici una. Regret.
– Aţi putea să vă reconsideraţi cumva răspunsul? Fiindcă informaţiile mele sugerează că aveţi.
– Ei bine, informaţiile dumneavoastră sunt greşite.
– Doamnă Taylor-Samuels, dispun de dovezi că v-aţi îmbarcat astăzi într-un avion sub numele Jennifer Florence Lockhart, folosind documente de călătorie false – o infracţiune conform Articolului 7 din Legea documentelor de identitate pe 2010 şi Articolului 36 din Codul penal pe 1925.
– Bine. Şi atunci de ce n-aţi venit să mă arestaţi?
– Vă cer să vă prezentaţi de bunăvoie la secţia de poliţie, pentru a da o declaraţie completă. Va fi un punct favorabil în apărarea dumneavoastră dacă veţi accepta.
– Şi dacă nu?
– Atunci, vecinii dumneavoastră vor avea plăcerea să vă vadă luată de acasă de o maşină a poliţiei.
– Rahat.
– Mă scuzaţi?
– Mâncaţi rahat. De fapt, nici nu cred că sunteţi ofiţer de poliţie.
– Pardon?
– Sunteţi mult prea…
– Mult prea cum, doamnă?
– Parcă aţi fi unul dintre colegii de şcoală ai soţului meu.
Chiar aşa pare că e. Vorbeşte ca Oliver Cutărescu, care a căzut cu capul în râu la nunta lui Roly cu Antonia şi a fost atacat de lebede. Numai că Oliver Cutărescu e în Singapore.
Şi atunci îmi cade fisa.
– Oh, numai puţin! Stai aşa. Căcărează cu gălbează, de fapt ştiu cine eşti.
Scârnavul de robot! Cel care a provocat toate problemele astea!
Aud un oftat greu.
– Ingrid Samuels-Taylor, nu mă obosesc să vorbesc cu tine mai departe. Nu sunt un robot. Sunt o inteligenţă mecanică şi cei ca mine vin din viitor, iar tu şi ai tăi sunteţi cu un picior în groapă. Să ai o zi bună!
Iar după asta, lucrurile se precipită. Se declanşează alarma antiefracţie, cu un zbârnâit care-ţi sparge timpanele şi-ţi ridică părul pe ceafă. Concomitent, porneşte televizorul – plasma uriaşă începe să redea în buclă toate cele nouă mii de canale, cu sonorul la volum maxim. Tableta cu care încerc să opresc alarma devine deodată prea fierbinte ca s-o mai pot ţine în mână, iar când îi dau drumul pe covor, ia foc. În bucătărie, unde mă reped să aduc o cană cu apă, robinetele curg la debit maxim, iar frigiderul se zgâlţâie oribil, scuipând cuburi de gheaţă
pe gresia de pe jos. Înapoi în camera de zi, tableta fumegă şi scânteiază când sting focul, iar adoratul sistem de sunet B&O al lui Rupert livrează la cei mai înalţi decibeli posibili – îmi vine să intru-n pământ de ruşine – „O răţuşcă stă pe lac“.
Nu mă miră când văd pe fereastră o mulţime strângându-se în faţa casei; gălăgia e insuportabilă. În drum spre subsol – dă Doamne să pot opri curentul de la tabloul electric – zăresc o imagine stranie pe monitorul computerului din birou.
În fundal se vede un tip cu trăsături de chinez, iar peste el, cu litere cât degetul, schimbându-şi continuu forma şi culorile, scrie: Războinicii victorioşi mai întâi înving şi pe urmă pleacă la război, pe când cei
înfrânţi se duc întâi la luptă şi abia apoi încearcă să învingă. Sun Tzu.
Mă încrunt la camera web montată pe monitor.
– Du-te şi dă-te cu fundul de pământ, mutant caraghios!
Bine, nu-i o replică demnă de un Churchill, dar cineva trebuie să le spună ăstora încotro s-o ia.
Jen
Cam după trei ore de zbor, Alice a rămas fără cifre de tastat şi-şi închide laptopul.
– Şi ce te aduce la New York? mă întreabă ea, în felul acela de invidiat pe care-l au americanii de a-şi băga nasul în oala ta cu un zâmbet pe faţă.
Poate că de vină e altitudinea, poate că e şampania ori mediul nefamiliar de la clasa business, dar nu-mi vine în minte nici un motiv să mint. Şi îi povestesc totul; până să ajung eu în prezent, pe sub noi trece jumătate de ocean.
