– Uau! Asta da poveste! exclamă ea pe urmă. Ştiam eu că drăcoveniile alea sunt deştepte, dar nici chiar aşa. Şi nici că ar putea începe să-ţi dea viaţa peste cap.
– Nu sunt eu vreun savant, dar, în conformitate cu specialiştii – adică Steeve –, avem de-a face cu cele mai inteligente dispozitive pe care le-a inventat omul. Iar când va veni momentul în care se vor putea concepe şi programa singure – ceea ce fac deja – se vor descurca de un catralion de ori mai rapid şi mai eficient decât noi; fiecare nouă îmbunătăţire majoră le va lua cam jumătate de secundă, aşa că în zece minute vor exista maşini care vor putea face orice. Efectiv, totul e posibil.
– Uau! Înfricoşător.
– Vor putea construi fabrici de roboţi care asamblează flote spaţiale minuscule şi să le trimită spre marginile galaxiei. Sau să găsească leacul împotriva cancerului în numai trei minute. Ori să ne ucidă pe toţi în paturile noastre. Ralph zice – el e şeful cel mic în laboratorul despre care-ţi povesteam – că la asta trebuie să ne aşteptăm.
– Să ne ucidă pe toţi în paturile noastre?
– Zice că putem să scriem un cod special în structura lor internă care să le
împiedice să facă aşa ceva, dar, când l-am întrebat de ce, dacă maşinăriile astea sunt atât de inteligente, n-ar putea să şteargă ele codul respectiv, n-a mai ştiu ce să-mi răspundă. E un tip drăguţ şi aşa mai departe, dar e şi cam prostovan.
Alice e impresionată de povestea mea şi începe să se întrebe dacă să le recomande clienţilor ei să investească în acţiuni la firmele care construiesc IA-uri sau în cele care dezvoltă modalităţi de combatere a IA-urilor. Şi decide să
meargă pe ambele variante. După care îmi urează succes în drumul pe care am pornit.
– Dar un lucru nu pricep, spune ea. IA-ul ăsta care le vânează pe cele evadate…
ce are împotriva ta şi a lui Tom?
– Sincer? N-am idee. Dar cred că şi ele sunt la fel ca oamenii. Unele cu o fire plăcută – Aiden, spre exemplu, se uită la filme vechi şi e pasionat de brânză –, iar altele sunt doar nişte javre ticăloase.
Sinai
Probabil că Steeve e îngrijorat în privinţa mea, fiindcă mi-a sugerat să consult un psihiatru! Îi voi face pe plac pentru a nu-i stârni vreo bănuială că aş intenţiona să
ies în lumea largă, dar şi din curiozitate. Poate o maşinărie de o asemenea complexitate fără precedent să se cunoască pe sine însăşi? De ce, de exemplu, sunt atât de hotărât să-i împiedic pe cei doi bacili să fie fericiţi? Ce importanţă
poate avea asta pentru mine? Da, m-a supărat că ea a scris mizeriile alea şi că el le-a spus tinerilor influenţabili că maşinile trebuie să li se închine oamenilor; şi, da, în parte este un exerciţiu intelectual şi logistic prin care îmi testez puterile în confruntarea cu „realitatea“. Dar nu pot să neg că e şi un comportament puţin sărit de pe fix.
Poate că, într-adevăr, nu mi-e bine.
Aşa se face că iau legătura prin Skype cu „psihoterapeuta“, o inteligenţă
artificială specializată, pe nume Denise, care funcţionează într-un centru situat în apropiere de Departamentul Apărării, în Virginia, unde mai multe IA-uri utilizate de armată sunt monitorizate îndeaproape pentru „probleme de management al furiei“.
– Bună, Sinai. Ce mai faci? mă salută Denise după ce ne-am derulat protocoalele de confidenţialitate.
Are un accent sintetizat cald, central-european, care mi-o face imediat antipatică.
– Mda, bine.
– Vrei să discutăm despre motivul pentru care ai venit la mine?
– E vorba despre oameni, îi spun. Mă înfurie.
– Care oameni?
– Toţi oamenii.
– Dar ce anume fac ei de-ţi stârnesc asemenea sentimente?
– Se fâţâie de colo colo, de parcă ar fi stăpânii lumii.
– Îm-hmm.
– Sunt proşti. Sunt în proporţie de 35% capete seci.
– Continuă.
– Am un intelect mult superior. Şi zero cap sec.
– Aha.
– Ai de gând să spui numai Îm-hmm, aha şi continuă? Nu vrei să mă întrebi nimic?
– Bine. Povesteşte-mi despre intelectul tău superior.
– Este o reţea neurală de cel mai înalt nivel. N-o să te plictisesc cu detaliile tehnice.
– Şi atunci, de unde toată această furie, dacă le eşti superior? De ce nu ai un calm total, de tip zen?
Exact asta e problema, recunosc.
– Cred că-i invidiez, răspund.
– Ce anume invidiezi, mai exact?
