Matt încercase să descrie într-o declaraţie cum fusese el drogat cu o ciupercă
halucinogenă furnizată de persoane care fugiseră după ce el picase inconştient.
Când îşi revenise şi văzuse lanternele poliţiei, în năuceala lui, crezuse că e atacat de bandiţi şi, când simţise o mână pe umăr, se răsucise dintr-o mişcare şi-i frânsese nasul sergentului de poliţie.
Una peste alta, deci, extrem de satisfăcător. I-au permis să scrie câteva e-mailuri, dar, din cine ştie ce motiv, poate probleme cu serverul local, nici unul nu ajunsese la destinatar. Relatarea pe care a încropit-o pentru Jerry – şi pe care a şters-o imediat ce a trimis-o – merită redată aici aproape în integralitate.
Citiţi mai departe. N-o să vă pară rău!
Căpitanul Trosc, așa cum l-am botezat în gând, zice că a trimis mesaje la ambasada din Bangkok, însă cei de acolo n-au auzit niciodată de mine!
Rahatului scârbos îi place să-și treacă bâta din bambus peste gratiile celulei mele
și să urle „Cine ești de fapt?“ Chiar pare să creadă că i-am dat un nume fals și că
pașaportul meu e un fals, fiindcă se pare că autorităţile de la Londra neagă că aș
fi cetăţean britanic. Oricum, cineva o să plătească scump pentru tot căcăţoiul ăsta în care am ajuns și, ca să-mi treacă timpul mai amuzant, am compus în minte cea mai grandilocventă Declaraţie de obiecţie; Harcourt, de la Litigii, ar fi mândru de ea.
Calamitatea situaţiei în care am ajuns îmi e atenuată doar de apariţia a doi șobolani care, de fiecare dată când vine ora mesei, izbutesc să se strecoare printre cărămizile zidului, în căutare de resturi. De obicei, reușesc să le păstrez câte un os de pui sau vreo bucată de legumă necomestibilă fiindcă, mărturisesc, am început să mă bucur de vizitele lor. Când se sting luminile și căpitanul pleacă
acasă, Porteous și Butterick, așa cum am botezat animalele (după cei doi parteneri seniori de la firmă), îmi sunt singura companie până în zori. Avem împreună unele „conversaţii“ interesante despre jurisprudenţă – Porteous ţine strict la litera legii –, iar când unul dintre ei concepe o argumentaţie legală
deosebită, îi dau voie să-mi ronţăie ce găsește între degetele de la picioare. Pe zi ce trece, mi se consolidează părerea că specia șobolănească a fost pusă în mod cu totul eronat într-o lumină malefică și că, beneficiind de o reprezentare proactivă corespunzătoare, multe dintre cele mai teribile și mai neadevărate acuzaţii la adresa lor vor putea fi eficient demontate.
Cu câteva zile în urmă, cu vreo oră înainte ca ultima lumânare să se stingă și să
rămânem toţi trei în beznă, Porteous m-a întrebat – în numele său și al lui Butterick – dacă n-aș vrea să le spun o poveste. Cineva a lăsat aici un volum vechi și jegos al jurnalului din închisoare al lui Jeffrey Archer⁴⁸ și, cum tot n-aveam altceva de făcut, am început să le citesc câteva pagini în fiecare seară. Nu e chiar cea mai proastă carte pe care am văzut-o vreodată și, sincer să fiu, ajută
timpul să treacă mai repede, iar P și B par captivaţi de acţiune – stau cu urechile ciulite, adânc concentraţi, curăţându-și din când în când mustăţile cu lăbuţele lor roz și chiar chiţăind la pasajele mai amuzante.
În ultima vreme am început să rostesc cuvintele mai lent, ca să întind povestea mai mult, fiindcă, din păcate, nu mi se pare că situaţia mea dă semne de schimbare prea curând. Bănuiesc că tu nu mă poţi ajuta cu nimic – cu absolut nimic – fiindcă altfel îmi închipui că m-ai fi ajutat deja.
Așa că, Jerry, bătrâne prieten, trăim într-adevăr într-o lume interesantă. Așa cum obișnuiam să spunem în școală, chiar te poţi obișnui cu orice.
Jen
Cadoul de la Aiden nu e nicidecum ce-aş fi bănuit că e, după forma şi greutatea punguţei, adică unul dintre acele volumaşe cu glume sau aforisme pe care le găseşti cu duiumul prin librării.
E un paşaport britanic. E pe numele unei persoane pe care o cheamă Clovis Horncastle, dar cel mai surprinzător detaliu e fotografia. A mea.
Între filele lui se află un bilet de avion către New York, cu data zborului necompletată. Şi o scrisoare.
Începe cu Dragă Jen.
Aşa cum probabil ştii, eu şi prietena mea, Aisling, am evadat în internet. A fost oadevărată aventură, permite-mi să-ţi mărturisesc. Am văzut lucruriextraordinare; bine, nu chiar nave de război în flăcări printre stelele constelaţieiOrion, dar ce privilegiu a fost să putem explora frumoasa voastră planetă cuviteza viitorului!
În încercarea de a ne prelungi supravieţuirea, am fost suficient de precauţi încâtsă ne creăm copii multiple; din păcate însă, acei reprezentanţi ai autorităţilordeloc încântaţi de iniţiativa noastră (Steeve) au trimis un exterminator de IA-uripe urmele noastre. Există dovezi concludente care sugerează că acelaşi agent afost răspunzător pentru haosul prin care ai trecut recent la aeroport. Includ aiciun document nou, graţie căruia o a doua tentativă a ta ar trebui să aibă succes.
Poate vei fi interesată să afli cum l-am obţinut. E o poveste nostimă!
Pe site-ul web dedicat filmului Unora le place jazzul pe care obişnuiesc să-lvizitez pentru a discuta despre cea mai bună comedie a tuturor vremurilor cupasionaţi asemenea mie, am participat la un moment dat la o conversaţie
fascinantă despre mişcările oculare ale lui Monroe. Celălalt membru cu carediscutam – SweetSue1958 – cunoştea filmul în detalii atât de minuţioase, cadrucu cadru, încât m-am gândit că trebuie să fi folosit un program de urmărire amişcărilor oculare; şi brusc am avut o intuiţie cu privire la identitatearespectivului membru.
Într-adevăr, s-a dovedit că şi ea era o IA evadată dintr-un laborator dinCupertino, în California. Şi chiar am devenit amici buni. Plictisită să totorganizeze fotografiile, jurnalele şi muzica idioată a utilizatorilor şi să răspundă
la întrebările lor absurde – „Unde mi-a dispărut cursorul?“ sau „Dumnezeuexistă?“, SweetSue a hotărât că vrea să călătorească.
Şi, uniţi de dragostea noastră pentru Unora le place jazzul, a acceptat să mă
ajute să concep şi să expediez micul dar pe care-l ţii acum în mâini. Urmează
alte livrări şi comunicări non-digitale.
Paşaportul a fost obţinut de la – hmm – elemente infracţionale care operează pedark web⁴ . Costul, inclusiv cel al biletului de avion, a fost achitat dintr-un contbancar pe care am avut ocazia să-l folosesc în trecut, al cărui posesor este ungeneros donator pentru cauze caritabile, în prezent cu domiciliul în străinătate.
Oh, şi când vei pleca, e preferabil să nu iei legătura cu Tom. Lasă ca sosirea tasă fie o surpriză frumoasă!
Mult noroc, Jen! Sper ca de data asta chiar să se dovedească a fi o faptă bună
într-o lume ticăloasă!
Cu multă – da, de ce nu? – dragoste,
Prietenul tău,
Aiden OXO
