– Vinzi multe? Adică, asta e…? Vreau să zic… Da? Mai sunt şi alte lucruri? Pe care le faci? Ca să… câştigi o pâine?
– Ţi se par oribile, nu-i aşa?
– Ba deloc.
– Nu-i nimic. Sunt cam oribile. Dar e numai o fază.
Ochii ei albaştri mă topesc. Zâmbetul ei mai urcă vreo două-trei gradaţii pe cadran, spre maximum. După care tipa face un lucru de-a dreptul şocant.
Îşi aprinde o ţigară.
– Fumezi!
– Mda. Da, fumez. Iar unii m-au văzut şi bând.
– Cine mai fumează azi?
– Păi, probabil că eu trăiesc la periferia societăţii.
Mă ia oare peste picior?
– Vrei şi tu una? mă întreabă ea, întinzându-mi pachetul. Marlboro. Marfă
serioasă, nu Lite.
– Nu fumez. Dar mulţumesc.
Dumnezeule! Flirtez oare? Cred că da. M-a luat puţin ameţeala. Dar imediat îmi vine o idee strălucită.
– Echo, iei şi comenzi? o întreb şi mi se pare bizar să-i rostesc numele. Ar fi
pentru fiul meu. Are optsprezece ani. E cam ciudăţel. Un mister pentru el însuşi, dacă înţelegi ce vreau să zic.
– Da. Cunosc genul. Asta zicea lumea şi despre mine.
– Şi ce crezi că ar fi potrivit? Vreo brăţară pentru băieţi, ceva?
(Doar nu trebuie s-o poarte, nu-i aşa? Nici măcar nu trebuie s-o vadă.)
– Cum e el aşa, ca tânăr?
– Colm?
– Interesant nume.
– Din partea familiei mamei lui. Suntem divorţaţi.
– Îmi pare rău.
– Să nu-ţi fie.
Şi schiţez o mimică menită, sper, să sugereze fermitate masculină. Tărie interioară în ghearele unei mâhniri inimaginabile. Sau cam aşa ceva.
Îmi amintesc de ultima dată când l-am văzut pe fiul meu. Cum să mă exprim oare? Blugii trişti. Bocancii scâlciaţi. Tricoul pătat. Piercingul în cartilajul urechii, aparent dureros, dar fals, sper eu.
– Cred că stilul lui ar putea fi numit… eclectic.
Ea analizează noţiunea în minte.
– Ce-ai zice de ceva de genul Davy Crocket combinat cu Brian Eno¹ ? Pe o fâşie din piele, cu obiecte găsite. Blană sau lână de oaie. O pană, câteva mărgele, scoici mici, poate câteva pietre semipreţioase.
– Pare interesant. (Iartă-mă, Doamne!)
– Mişto cu un dram de nebunie.
– Colm s-ar putea să fie mai degrabă aiurit cu un dram de mişto.
Râde. Şi îşi lasă capul pe un umăr. Mi se strânge stomacul.
– Ia spune, n-ai vrea să ieşi cu mine la o bere cândva?
Un strop de salivă îmi rămâne în gât, iar ceea ce urmează este un acces serios de tuse.
– Numai dacă vrei cu adevărat.
– Da, mi-ar face mare plăcere.
– Ştii barul lui Wally? Fac acolo un martini trăsnet.
