– Ai lucrat într-un magazin?
– Prea multe ca să le ţin socoteala.
– Restaurant?
– Am fost de toate, de la picoliţă la bucătăreasă.
– Fierar?
– Am încercat o dată, dar tipul de acolo m-a întrebat dacă am potcovit vreodată
un cal. I-am răspuns că nu, dar că i-am zis într-o zi unui porc să se care.
Probabil că Jim Beam-urile au fost cam tari, fiindcă amândoi găsim glumiţa ei foarte amuzantă. Chiar şi Merlin se întrerupe o clipă ca să vadă ce-i cu atâta zarvă.
– Eu nici măcar nu sunt genul glumeţ, spune Echo, ştergându-şi o lacrimă.
– Trucul cu cărţi a fost un fel de glumă.
– Da, a fost. Atunci, poate că sunt glumeaţă.
Lăsăm tăcerea să se aştearnă câteva clipe între noi. Merlin şi-a încheiat toaletarea şi acum adoptă ceea ce eu şi Colm numim la Victor Poziţia Puiului Fript; cu labele trase sub el şi blana zburlită. (Dacă Victor ar fi fost un poulet, ar fi avut o ceapă îndesată în el.)
– Păi, cred că întrebarea care mă frământă e ce cauţi tu aici.
– Deseori mă întreb şi eu.
– Vreau să zic, de ce Connecticut?
– Ei, e drăguţ şi aşa mai departe. Plus că, adaugă ea pe un ton mai jos cu o octavă, am intrat într-o aiureală de rahat. Probabil ţi-ai dat seama de asta, nu?
– Mi-am dat?
Da, probabil îmi dădusem.
– Vrei să vorbim despre idioţie? Sau dacă nu… poate despre porcărie? Oftează şi pe urmă adaugă: Tom, eu adun necazurile aşa cum alţi oameni strâng cupoane de reduceri. O să-ţi povestesc chestia asta altă dată.
– Bine, dar mi-a plăcut ideea cu cupoanele. Pot să-ţi fur comparaţia?
– Am furat-o eu deja dintr-o emisiune TV.
– Dar, ascultă, hai să fim puţin serioşi. Eşti în siguranţă aici, ţi-e bine?
– Ah, sigur. Am vecini foarte buni. Şi, pentru orice eventualitate…
Duce mâna sub canapea şi scoate de acolo o cutie de cafea. În cutie e un săculeţ
de pânză cu şnur la gură, iar în săculeţ e un pistol.
– E un Sig Sauer. Cu film de titan multicolor şi pat din lemn de trandafir.
Frumuşel, nu?
Mi-l pune în palmă; e una dintre armele acelea butucănoase, mult mai grea decât ai putea crede. Ţeava lucioasă are o tentă purpurie în lumina lampadarului, iar eu mă gândesc, oripilat, cât de uşor ar fi să împrăştii moartea cu drăcovenia asta.
Nu pot să mă stăpânesc. Şi mă trece un fior.
– E prima dată când ţin în mână un pistol, îi spun.
– Eu am crescut printre ele. Nu-i mare chestie.
– Şi, s-a întâmplat vreodată să…
– Să trag cu el? Sigur. Şi de aproape, şi de la distanţă. Nimeresc bine ţinta.
Pune arma înapoi în cutia ei, pe care o împinge la loc sub canapea.
– Tom, de ce te uiţi la mine aşa ciudat?
– Mă uit ciudat? Scuze.
Americanii şi armele lor! Îmi pare rău, dar chestia asta chiar e ciudată.
– Hai să nu mai vorbim despre mizeriile mele. Să auzim despre tine. Cred că
Merlin te place.
Merlin, despre care, pe baza experienţei mele în domeniu, pot spune că doarme, nu a dat nici un semn că m-ar plăcea, pe mine sau pe oricine altcineva.
