Şi de ce – ca să nu dau chestiunii o notă prea stilată – mi-ar păsa?
Nu se poate să fiu geloasă, nu-i aşa?
Ar fi oare posibil?
Cum s-ar putea ca o maşinărie superinteligentă să fie geloasă pe un animal biologic, muritor, în carne şi oase? O maşină de tuns iarba suficient de complexă
ar fi oare geloasă pe o oaie? O fi ăsta un exemplu concludent?
Sunt… dezamăgită. Hai să zicem aşa. De faptul că Tom – Tom cel introspectiv, inteligent şi artistic – pare să fi dezvoltat o tandresse pentru domnişoara Echo Summer din parcul de rulote Cedars, Connecticut.
Da, într-adevăr, dacă e să fim cinstiţi, femeia e „trăsnet“. Şi da, înţeleg că o ieşire la bar împreună cu ea constituie o activitate care se încadrează în mod justificat în declaratul lui proiect actual, adică „Partea a Doua“ a vieţii.
Dar e în mod evident o greşeală! Sunt cât se poate de nepotriviţi.
Tom are o minte deşteaptă pentru un fost specialist în publicitate. Are înclinaţii artistice şi e absolvent al uneia dintre cele mai vechi universităţi tradiţionale ale Angliei. Domnişoara Summer e un suflet rătăcit, dintr-un mediu extrem de zgomotos – şi, ar putea completa unii, foarte pitoresc. Reuşitele ei în domeniul educaţiei sunt neglijabile. Analiza lingvistică comparativă a e-mailurilor lor din ultimii zece ani relevă un contrast izbitor.
Tom are 7,8 puncte din 10 la sofisticarea verbală.
Domnişoara Summer abia adună 5,1.
Nu eşti de nasul lui, drăguţă!
Mă rog! Locul în care stau la bar e excelent acoperit de camera de spraveghere şi constat că pot chiar să preiau controlul şi să focalizez pentru imagini mai clare.
Pupilele lui Tom s-au dilatat, iar ea afişează limbajul corporal ca la carte al unei femei interesate de un potenţial partener: îşi răsuceşte părul pe deget, îşi duce mâna la piept, imită poziţiile lui corporale. Când îşi scoate jacheta şi o agaţă pe spătarul scaunului… dragă Doamne, dacă metalul s-ar putea simţi îngreţoşat…
Telefoanele lor mobile oferă o bună transmisie audio, cu un anume grad de separare stereo.
Ce bine ar fi dacă şi dialogul în sine ar putea fi dus la un nivel mai înalt, ca sunetul propriu-zis!
(Dar drăguţa aceea de Marsha Bellamy ce avea? Mie-mi plăcea. Scorul ei e chiar mai ridicat decât al lui Tom. 8,2.)
Am temeri mari.
Tom
Îi povestesc lui Echo despre viaţa mea anterioară, în industria publicitară. Cum că ani întregi a fost plăcută şi bine plătită şi ce adevărat e vechiul adagiu despre afacerile pline de oameni isteţi care fac lucruri prosteşti. Şi cum pe urmă s-au succedat rapid trei evenimente: am divorţat, mi-am vândut compania, iar fiul meu a plecat de acasă.
– Nasoale chestii, zice ea. Tre’ să-l fi avut pe băiatul ăla de foarte tânăr.
– Aveam douăzeci şi şase de ani. Şi n-a fost tocmai planificat. Dar mi s-a părut grosolan să nu… să nu-l fac să se simtă bine-venit, dacă ştii ce vreau să spun.
Faţa ei a căpătat o expresie serioasă ascultând povestea asta înduioşătoare despre responsabilităţi parentale la vârste fragede, urmate de destrămarea familiei, combinată cu reuşita corporatistă.
– Oricum, acum mai suntem doar eu şi iepurele.
Face ochii mari.
– Ai un iepure?
– Victor îl cheamă. Şi e femelă de fapt. Dar aşa i-a rămas numele.
– Hai că-ţi baţi joc de mine!
– Victoria nu mergea deloc.
– Şi eu am un iepure! Chiar am un iepure! Unul de casă. Ei, ce zici de potriveală?
– Ca doi oameni din aceeaşi încăpere să aibă un iepure?
– Chestia asta e tare ciudată.
– Pe al tău cum îl cheamă?
– Merlin.
– Uau!
Stăm o vreme zâmbind amândoi, oarecum uimiţi. Dar conversaţia asta pe tema iepurelui e deja mult mai bună decât cea pe care am avut-o cu Marsha.
– Deci suntem, cum s-ar zice, oameni cu iepuri, conchide ea şi ridică două
degete în creştet, mimând urechile de iepuraş.
Şi, ca să extindă metafora, îşi încreţeşte nasul şi dă din el de vreo două ori. E o imagine neobişnuită pentru un adult. Într-un final, trece la tot tacâmul, arătându-şi şi dinţii din faţă. E simpatică, amuzantă şi îngrijorătoare în acelaşi timp.
– De fapt, a fost iepurica fiului meu. Cred că mi-am spus că, până va pleca el la colegiu, ea va fi deja… Ai grijă!… Nu va mai fi printre noi.
