– Am divorţat, Edwin.
– Oh, scuze. Şi Colin ce mai face?
– Colm e la facultate.
– Ce repede cresc copiii ăştia! O sticlă de sake?
– Da, te rog. Ea e prietena mea, Jen.
Îmi strânge mâna.
– Îl cunosc pe Tom de multă vreme, mă înştiinţează apoi. Calmarul e foarte bun în seara asta.
După ce ne aşezăm, îi spun lui Tom:
– Comandă tu pentru amândoi. Eu mănânc orice.
– Chiar orice?
– Păi, doar marţipan nu.
– Fir-ar! Creveţii cu chilli şi cu marţipan sunt excelenţi aici!
Ciocnim ceşcuţele cu vinul de orez călduţ.
– Jen, vreau să-ţi spun ceva.
O-o! Urmează o pauză semnificativă.
– Chiar dacă ne ştim de foarte puţin timp, nu vreau să existe secrete între noi.
E căsătorit încă. Are o boală incurabilă. Vrea să facem o partidă în trei. (Asta de unde naiba mi-o fi venit?)
– Îţi aminteşti când am aruncat la coş ambalajul de chebap, aseară? Şi tu ai acceptat să ne întâlnim iar în seara asta? Ei bine, am trişat.
Trec câteva secunde, răstimp în care mă străduiesc să procesez informaţia.
– Adică n-a aterizat în coşul de gunoi?
– Ba a aterizat. Amândoi am văzut. Numai că am făcut eu ceva ca să zboare până
acolo. O hârtie mototolită n-ar fi ajuns atât de departe fără… ştii tu… fără un pic de ajutor.
– Ai avut un asistent pitulat în tufişuri, care a înlocuit ghemotocul cu altceva.
Sunt impresionată.
– De fapt, a fost ceva mai simplu de atât. Am pus nişte pietre în hârtie. Din spaţiul verde. Tu n-ai observat.
– Totuşi, a fost o aruncare bună.
– Îţi mulţumesc. Jucam cricket în tinereţe.
– Aiden se uită la cricket. Îl fascinează cât de încet se mişcă mingea.
Tom râde.
– Cred şi eu. Trimisă de un jucător rapid, mingea de cricket are nevoie o jumătate de secundă ca să ajungă la aruncător. Deci… dacă eşti un aruncător IA şi stai la marginea terenului, iar creierul tău funcţionează de un milion de ori mai repede decât al nostru, în termeni umani – dacă înţeleg eu bine –, asta ar fi ca şi cum ai aştepta… o jumătate de milion de secunde ca mingea aia să ajungă la tine!
Scoate un pix şi începe să mâzgălească ceva pe faţa de masă din hârtie.
– Asta înseamnă… înseamnă… aproape şase zile! Incredibil!
– Probabil că, în timp ce mingea zboară, jucătorii îşi fac de lucru cu altceva. De pildă, citesc toate cărţile, articolele şi postările pe internet scrise vreodată.
– Senzaţional! Chiar senzaţional.
– Partea cu adevărat ciudată, Tom, e că IA-urile nu sunt doar rapide – asta e de la sine înţeles. Şi nu sunt doar inteligente. De ce n-ar fi? Dar sunt şi amuzante.
Aiden mă face să râd!
– I-a citit pe toţi autorii amuzanţi.
– Nu. Mai degrabă are el însuşi un simţ al umorului.
– Pe naiba!
– Aşa e, Tom.
