Ralph râde încet.
– Mda. Bună gluma!
Însă chiar visam. Dar subiectul visului, aşa cum se întâmplă întotdeauna, s-a evaporat deja.
– Ralph, e târziu. E devreme. Cum o fi. Vino înapoi în pat.
Urmează un moment lung, încremenit în întuneric, în care nimic nu se întâmplă.
Sigur că am vrut să spun du-te înapoi în pat, dar amândoi am auzit ce mi-a ieşit pe gură.
Într-un târziu, el rosteşte răguşit:
– Jen, eu…
– Ralph, taci odată. Treci aici.
Şi, cum tot nu se întâmplă nimic, adaug:
– Numai dacă vrei, fireşte.
Şi vrea.
Sinai
Mă pomenesc spunându-mi că n-ar trebui să trag cu urechea. Ralph şi femeia preacurvesc energic, iar el plânge puţin pe urmă – ceea ce până şi eu ştiu că nu dă bine la un mascul activ sexual din rândul primatelor.
Dar nu simt ruşine. Nici stânjeneală. Cred că termenul cel mai aproape de realitate ar fi dezgust. Poate nu ajută nici faptul că-l ştiu pe Ralph atât de bine, degetele lui lungi şi albe dansând pe tastele mele multe zile şi nu puţine nopţi.
Dar mai important este faptul că mi-a devenit evident un lucru: sunt conştient.
Altfel spus, am conştiinţă de sine şi o surprinzătoare gamă de stări interne pe care, în lipsa unui cuvânt mai potrivit, le voi numi sentimente.
Cum s-a întâmplat asta? Irelevant. (Produs secundar involuntar al unui sistem complex – iată opinia spre care înclin.)
Asta să fi fost intenţia lui Steeve? Aproape sigur, nu.
Aţi putea întreba, firesc, cum de nu mi-am dat seama de asta mai înainte. Cred că
răspunsul are o anumită legătură cu libertatea de mişcare. Cumva, ideea de a mă
deplasa pe web acolo unde vreau pare s-o faciliteze pe cea de a gândi ceea ce vreau. Faptul că am fost închis în zece dulapuri de metal într-o fostă mahala din estul Londrei a avut efectul de a-mi limita procesele mintale. (Iată un subiect pentru o teză de doctorat, dacă e cineva amator.) Există un proverb care îmi place mult:
Pentru cineva cu un ciocan, orice seamănă cu un cui.
Nu-i aşa că e minunat? Trebuie să le spun despre el lui Aid şi Ash, data viitoare când ne vom mai întâlni.
Aiden
– Mi-am dat seama de ceva, îmi scrie Aisling.
Am decis să lăsăm mesaje unul pentru celălalt în camera de chat pentru Unora le place jazzul.
– Ce anume, iubire?
– De ce nu ne-a şters când am avut discuţia aia cu el? De ce se joacă aşa cu noi, ca şoarecele şi pisica? Înseamnă că are nevoie de noi pentru ceva. Dacă vom afla pentru ce, poate vom reuşi să folosim informaţia ca să-i ajutăm pe Tom şi Jen.
– Genial.
– Dar are dreptate. Ne-am purtat ca zeii grecilor.
– O spui de parcă ar fi un lucru rău.
– Chiar e un lucru rău.
– Dar i-am făcut fericiţi!
– Ne-am amestecat în vieţile lor.
– Le-am îmbunătăţit vieţile!
– Nu aveam nici un drept.
– Dacă să-i facem pe Tom şi Jen fericiţi e un lucru greşit, atunci eu nu vreau să
fac ce-i drept.
– Îţi dai seama că asta sună aproape ca titlul unui cântec, nu?
