Atunci batiuşka i-a spus după ce eu o întrebasem: „Dar Vania?“. „El e viu. Rugaţi-vă pentru sănătatea lui. În curând veţi primi o veste despre el. Nu ţi-a fost util să ştii despre el până acum“. După ce ne-am întors acasă, mama s-a
grăbit să-i comunice părintelui Nicolae Zagorovski că Vania e viu. Preoteasa Ecaterina Ivanovna, văzând-o pe
mama pe fereastră, a ieşit în întâmpinarea ei cu cuvintele: „Aveţi o scrisoare de la Vanecica“.
Din amintirile preotesei Evghenia Gregorievna Râmarenko
Înainte de a fi hirotonit ca preot în anul 1921, părintele Adrian a fost la Optina. Părintele Anatolie i-a spus: „Trebuie să mergi la cursuri“. Şi într-adevăr, arhiepiscopul Partenie Poltavski i-a spus: „Deşi aveţi cultură înaltă, este o
situaţie lumească şi de aceea trebuie să susţineţi un examen“.
Părintele Adrian a locuit în Poltava o lună, s-a pregătit pentru examen şi s-a meditat la profesori. Părintele Adrian
i-a cerut stareţului binecuvântare să meargă într-un sat, Evloşi, sub Romn, unde se afla icoana făcătoare de minuni a
Maicii Domnului „Kazanskaia“. Batiuşka i-a dat pentru mine un ouşor; pe el era desenată pe o parte o biserică, iar
pe cealaltă parte – icoana Maicii Domnului. Batiuşka a întrebat: „Ce icoană este aceasta?“. Părintele Adrian a spus:
„Smolenskaia, se pare“, iar batiuşka a răspuns: „Nu, e Iverskaia“.
Primul popas al părintelui Adrian a fost în Romn, la biserica în care se afla icoana Maicii Domnului „Iverskaia“
foarte cinstită de toţi, învăluită într-un veşmânt mare şi scump, sub un baldachin.
C. Învăţăturile
„Mândria este diferită. Există mândrie lumească – deşteptăciunea, dar există şi mândrie duhovnicească – iubirea de
sine. Aceasta este aşa: oamenii cu adevărat îşi pierd minţile dacă se încred în inteligenţa lor şi dacă aşteaptă totul de la ea. Dar unde ajungem dacă ne luăm după mintea noastră mică şi plină de necurăţie?
Luaţi de la ea ceea ce poate să dea, căci mai mult nu vă trebuie… Învăţătorul nostru e smerenia. Dumnezeu stă
împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har şi harul lui Dumnezeu este tot ce ne trebuie… Aici este şi marea ta înţelepciune. Smereşte-te şi spune-ţi: „Deşi sunt un fir de nisip pe pământ, totuşi tind spre Dumnezeu şi să se facă
asupra mea voia lui Dumnezeu“. Dacă spui acest lucru nu numai cu mintea, ci şi cu inima şi îndrăzneşti, efectiv, ca un creştin adevărat, să te bizui pe Dumnezeu şi cu hotărâre fermă, smerit, să respecţi voia lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, atunci se vor împrăştia norii înaintea ta şi se va ivi soarele, care te va lumina şi te va încălzi. Atunci vei cunoaşte adevărata bucurie a lui Dumnezeu şi totul ţi se va părea clar şi transparent. Vei înceta să te chinui şi în suflet îţi va fi uşor“.
„Ar fi greu să trăim pe pământ dacă n-ar exista nimeni care să ne ajute să răzbim în viaţă… Dar deasupra noastră
este însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Iubirea Însăşi… De ce să ne temem şi să ne întristăm, pentru ce să ne ferim de greutăţile vieţii, să presupunem şi să pricepem… Cu cât e mai complicat şi mai greu să trăim, cu atât mai puţin
trebuie să facem aceste lucruri… Lăsaţi-vă în voia lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu vă va face de ruşine. Lăsaţi-vă nu cu cuvintele, ci cu faptele… De aceea a devenit viaţa grea, pentru că oamenii o încurcă cu deşteptăciunea lor.
În loc să se îndrepte spre ajutorul lui Dumnezeu, au început să se adreseze raţiunii lor şi se încred în ea…
Nu vă temeţi nici de necazuri, nici de suferinţe, nici de toate ispitele: toate acestea înseamnă cercetarea lui
Dumnezeu, care este spre folosul vostru…
Înainte de sfârşitul vostru, mulţumiţi-i luiDumnezeu nu pentru bucurii şi fericire, ci pentru necazuri şi suferinţe. Cu cât sunt mai multe în viaţa voastră, cu atât veţi muri mai uşor şi sufletul se va ridica la Dumnezeu.
XIV. CUVIOSUL STAREŢ NECTARIE
(1853-1928) (29 aprilie)
Prin rugăciune şi cuvântul lui Dumnezeu
se curăţă orice răutate… Fără rugăciune
sufletul este mort fără de har.
A. Viaţa
Ultimul stareţ de la Optina ales de către obşte a fost Cuviosul părintele nostru Nectarie, ucenicul Cuvioşilor
Anatolie (Zertalov) şi Ambrozie. Cuviosul Nectarie (în lume Nicolae Vasilievici Tihonov) s-a născut în anul 1853,
în oraşul Eliţ din gubemia Orlov într-o familie săracă. Tatăl său era muncitor la moară şi a murit de timpuriu. Cu
mama avea o relaţie foarte inimoasă şi caldă. Ea era exigentă cu el, însă acţiona mai mult prin blândeţe şi ştia să-i atingă inima. Însă şi mama sa a murit la scurtă vreme. Şi a rămas Nicolae orfan. Câtiva ani a muncit în prăvălia unui negustor. În timpul liber mergea la biserică şi citea cărţi bisericeşti.
În anu11873 a venit la Sihăstria Optina, având în traistă doar Evanghelia. Aici, prin pronia lui Dumnezeu, şi-a
împlinit adevărata sa menire. Căci în puterea Domnului este şi nu “în voia celui ce merge, putinţa să-şi îndrepte
paşii săi” (Ieremia X, 23). Nicolae a fost primit de către Cuviosul Ambrozie. Cuviosul Nectarie n-a descoperit
nimănui despre ce au discutat, însă după această convorbire a rămas pentru totdeauna la schit. A devenit fiu
