250 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Aşadar, stoicii au avut un simţ acut a ceea ce am putea numi vocaţia socială a omului, punerea în slujba comunităţii umane şi deci un simţ al datoriei politice a filozofului. Totuşi, în ochii lor, filozoful nu trebuie să exercite o activitate politică într-un stat în care pentru exercitarea ei trebuie să
renunţi la principiile morale. Stoicii cer să existe o legătură
strânsă între morală şi politică.
Istoria antică a înregistrat urme ale acţiunii politice a stoicismului şi a stoicilor?
De-a lungul istoriei stoicismului antic, putem observa mărturii ale acţiunii politice pe care a exercitat-o. În secolul al III-lea înaintea erei noastre, regele Spartei, Cleomene, este inspirat în reformele sale de către stoicul Sphairos; acestea asigură egalitatea absolută între toţi cetăţenii, opunându-se oricăror diviziuni în clase sociale, egalitatea dintre bărbaţi şi femei, împărţirea pământurilor, iertarea datoriilor.
În secolul al Ii-lea înaintea erei noastre, celebrele reforme agrare ale fraţilor Gracchi sunt elaborate în mediul stoic, cel al familiei Scaevola, si de asemenea sub influenta stoicului
'
'
Blossius. Ele sunt inspirate de compasiunea pentru dificultăţile vieţii, remarcabil exprimată într-un pasaj dintr-un discurs al lui Tiberius Gracchus. După eşecul lui Tiberius Gracchus, filozoful Blossius a fugit în Asia, la curtea lui Aristonicos, care rivaliza cu romanii pentru stăpânirea regatului Pergamului şi avea în programul politic eliberarea sclavilor şi egalitatea cetăţenilor. Guvernatori de provincie precum Quintus Mucius Scaevola aplicau de asemenea principiile umanitare ale stoicismului în modul în care administrau provinciile1 . Dar văd că m-am lansat într-un curs de istorie.
r. I. Hadot, ,,Tradition stoîcienne . . . ", op. cit. cap. 7, n. r.
PREZENTUL DOAR NE ESTE FERICIRE 25I
Voi trece deci foarte repede şi cu regret peste opoziţia stoicilor faţă de Imperiu în secolul I d. Cr.
Dar în secolul următor un stoic va ajunge împărat, dragul dumneavoas tră Marc Aureliu. Se pot recunoaşte în guvernarea lui urme ale s toicis mului?
Un lucru e sigur: n-a urmărit să facă reforme senzaţionale precum regele Cleomene sau fraţii Gracchi. Dar, în cartea lui, îi elogiază pe cei care, stoici sau nu, au luptat şi au murit pentru un stat în care legile să fie egale pentru toţi, în care toţi să aibă libertatea de expresie şi să fie respectată libertatea supuşilor. Se vede deci clar care-i sunt simpatiile.
Să dăm câteva exemple cu detalii ale guvernării sale care-i arată preocupările. Vorbesc despre „detalii", pentru că Marc Aureliu pare să fi fost convins că prima datorie a împăratului este tocmai să se ocupe de detalii, de exemplu protejarea cetăţenilor de abuzul funcţionarilor statului sau de erori judiciare. Istoricii şi juriştii antici îl laudă pentru grija minuţioasă pe care o avea pentru a face dreptate, prelungind durata şedinţelor de judecată, temându-se să nu condamne pe cineva pe nedrept, străduindu-se să asigure cât mai bine drepturile apărării. Legislaţia lui Marc Aureliu atestă preocuparea sa de a facilita eliberarea sclavilor, chiar când trezoreria imperială se opunea acestui fapt, după
principiul: cauza libertăţii trebuie să aibă preeminenţă asupra oricăror consideraţii pecuniare. Pentru a nu împovăra provinciile cu un impozit prea mare, destinat finanţării campaniilor din Germania, a vândut la licitaţie obiecte de valoare aparţinând familiei imperiale. Aflase despre accidentul mortal al unor copii ce mergeau pe sârmă şi a impus ca de atunci înainte să existe saltele şi plase protectoare pentru a evita asemenea accidente. Pentru epoca respectivă este
