244 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
descoperi tot ceea ce putem deţine în clipa prezentă. În primul rând, acţiunea pe care o facem putem s-o facem temeinic, pentru ea însăşi, cu atenţie şi conştiinţă; ne putem spune: încep să mă concentrez asupra acţiunii pe care o fac în acest moment, o fac cât se poate de bine. Ne putem spune de asemenea: sunt aici, viu, şi asta e suficient, adică
putem deveni conştienţi de valoarea existenţei, ne putem bucura de plăcerea de a exista - putem repeta aici încă o dată inepuizabila frază a lui Montaigne spunându-i celui care are senzaţia că n-a făcut nimic întreaga zi: ,,Ce, nu aţi trăit? E nu numai cea mai de temei, dar cea mai strălucită
din îndeplinirile voastre!"' Putem chiar adăuga: sunt aici, într-o lume imensă şi miraculoasă. Clipa prezentă, spunea Marc Aureliu (VI, 25), este cea care ne pune în legătură cu întregul cosmos. În fiecare clipă, mă pot gândi la inefabilul eveniment cosmic din care fac parte. Însă aceasta ne conduce la o altă temă pe care va trebui s-o abordăm, cea a minunării în faţa lumii. Pentru moment mă voi mulţumi să spun pe scurt că a trăi în prezent înseamnă să trăim ca şi cum am vedea lumea pentru prima şi ultima oară. Fiecare moment prezent poate să fie aşadar un moment de fericire, fie că
este vorba de plăcerea de a exista sau de plăcerea de a face ceea ce trebuie.
E foarte clar că nu putem trăi mereu în această dispoziţie, căci trebuie să facem un efort considerabil pentru a ne elibera de fascinatia
, viitorului si
' de rutina zilnică.
Mi se pare că vorbiţi mult în cărţile dumneavoastră despre ceea ce numiţi perspectiva de sus.
r. Momaigne, Essais, III, 13, Gallimard, Paris, 1962, p. 1088 [trad.
rom. cit., p. 677] .
PREZENTUL DOAR NE ESTE FERICIRE 245
Este un alt exerciţiu care mi se pare foarte important şi pe care am încercat să-l practic. Evident, trebuie să distingem între perspectiva de sus pe care o avem asupra pământului, atunci când privim din vârful unui munte sau dintr-un avion sau dintr-o navă spaţială, şi perspectiva de sus imaginată, gândită, dar care presupune limpede experienţa privirii care se îndreaptă de sus, dintr-un punct înalt. Fapt e că s-a discutat mult despre existenţa, în civilizaţia greacă, a acestei perspective de sus, am putea spune, psihologice. Hans Blumenberg a afirmat că a trebuit să aşteptăm data de 26 aprilie 1336 şi ascensiunea lui Petrarca pe muntele Ventoux pentru ca, într-o cotitură istorică decisivă, omul să aibă în sfârşit curajul să privească lumea de sus, o astfel de privire fiindu-le rezervată până atunci zeilor. Avem aici un bun exemplu al acelui tip de orbire care-i loveşte pe cercetătorii cu idei preconcepute. Potrivit lui Blumenberg, care-l urmează aici pe Jacob Burckhardt, omul antic n-ar fi urcat niciodată pe munte din plăcere sau din curiozitate, ci doar pentru a construi temple. Adevărul este că, de fapt, existenţa unei perspective de sus este atestată din belşug la greci şi la romani. La Homer existau pândari care vedeau de departe apropierea unui pericol. Nu pot enumera toate perspectivele de sus care apar în poezia antică, de la Norii lui Aristofan la Argonautika lui Apollonios din Rodos. Iar ascensiunile pe Etna, de exemplu, sunt bine atestate. De asemenea, în arta greco-latină se găsesc reprezentări de peisaje văzute de sus. Interesant e că această experienţă a unei vederi de sus asupra lucrurilor a permis imaginarea unei viziuni mentale care survolează pământul şi lumea, la care se face referire de la un capăt la altul al Antichităţii. Acest exerciţiu, care constă în parcurgerea cu imaginaţia a imensităţii spaţiului, în însoţirea mişcării astrelor, dar şi în îndreptarea privirii
246 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
de sus către pământ pentru a observa comportamentul oamenilor, este descris foarte frecvent, fie la Platon, Epicur, Lucreţiu sau chiar la Philon din Alexandria, ca şi la Ovidiu, Marc Aureliu sau Lucian.
Acest efort de imaginaţie, dar şi de inteligenţă are rolul de a resitua fiinţa umană în imensitatea universului, de a o face să devină conştientă de ceea ce este. Conştientă în primul rând de slăbiciunea ei, deoarece o face să simtă câte lucruri omeneşti care ne par de o importanţă capitală sunt, din această perspectivă, de o micime ridicolă. Autorii antici, în special Lucian, menţionează războaiele care, privite de sus, par lupte de furnici, şi frontierele, care par derizorii. E
