vorba si
, de a face fiinta
' umană constientă
'
de măretia
' omului,
de vreme ce spiritul său e capabil să parcurgă întregul univers. Căci acest exerciţiu duce la o dilatare a conştiinţei, la un fel de zbor al sufletului în infinit, pe care îl descrie Lucreţiu cu referire la Epicur. Efectul este mai ales acela de a-l face pe individ să vadă lucrurile dintr-o perspectivă
universală, să se distanţeze de punctul lui de vedere egoist.
De aceea perspectiva de sus conduce la imparţialitate. Acesta trebuie să fie punctul de vedere al istoricului, spunea deja Lucian în lucrarea lui Cum se scrie istoria.
E o temă foarte frecvent exploatată de moderni, ca şi în Orient, dar, chiar dacă intenţia e satirică (ne gândim la Voltaire), cel mai adesea mesajul moral nu e uitat.
Această temă, la fel ca tema prezentului, a fost dezvoltată
din abundenţă în toată literatura occidentală, în special la Pascal, Voltaire, Andre Chenier, dar mai ales la Goethe (de exemplu în poemul Spirit planând deasupra globului pământesc), şi inclusiv în admirabilul poem al lui Baudelaire numit Pornire-n sus care începe cu aceste versuri: ,,Deasupra, peste
PREZENTUL DOAR NE ESTE FERICIRE 247
lacuri, peste prăpăstii sparte, / Şi peste munţi, şi codri, şi nori, şi mai departe, / Şi dincolo de soare, mai sus, din zbor în zbor I De lumile-nstelate şi de hotarul lor, I Sufletul mi se-' nalţă uşor . . . " 1 Fascinat de perspectiva de sus, Goethe a fost entuziasmat de primele zboruri cu montgolfiere (1783), prin care omul şi-a învins greutatea terestră. Epoca contemporană a reuşit să zboare în spaţiu. Iar cei care au trăit această experienţă au resimţit un şoc de neuitat şi au transmis idei şi sentimente asemănătoare cu cele pe care le experimentaseră cei ce au trăit asta doar ca exerciţiu spiritual; s-au simţit ca nişte aştri între aştri şi au resimţit vanitatea frontierelor şi a tuturor barierelor fizice sau morale care-i separă
pe oameni. Vedeţi, aşadar, că întâlnim o tradiţie de o bogăţie imensă, pe care sper s-o pot descrie într-o carte viitoare.
Exerciţiul spiritual al perspectivei de sus, golit de orice cosmologie perimată şi de orice mitologie, este în continuare valabil în prezent. Este pur şi simplu ceea ce s-a numit „lucrurile privite de pe Sirius", pentru a relua titlul unei rubrici ţinute ani de-a rândul de Hubert Beuve-Mery în Le Monde.
A privi de pe Sirius înseamnă să te străduieşti să fii obiectiv, să adopti impartialitatea istoricului si a savantului, dar
'
'
'
înseamnă totodată să te detaşezi de eu pentru a te deschide către o perspectivă universală. Acest exerciţiu are rolul de a-l face pe individ să devină conştient de locul lui în univers, aşadar să se detaşeze de punctul lui de vedere egoist şi să
devină conştient de apartenenţa sa, nu doar la Întregul universului, ci şi la Întregul comunităţii umane. Să iasă dintr-o perspectivă unilaterală a lucrurilor, să se pună în locul celorlalţi.
1. Trad. rom. Tudor Arghezi în Tălmăciri, voi. 5, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1963 (n. tr) .
248 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Nu credeţi totuşi că există o contradicţie între privirea de pe Sirius, care în mod necesar ar trebui să ne îndepărteze de oameni, şi preocuparea comunitară, care ne plasează în mijlocul oamenilor?
Am citit odată, pe o invitaţie, un text atribuit, fară trimitere exactă, lui Einstein, un text în care ce v-am spus era atât de bine exprimat, încât mă simt obligat să-l citez: ,,O fiinţă
umană nu e decât o parte, limitată în timp şi spaţiu, a întregului pe care-l numim «Univers». Cu toate acestea, ea îşi consideră persoana, gândirea, sentimentele ca o entitate separată. Este aici un soi de iluzie optică, o iluzie care ne închide într-o temniţă, căci nu ne mai vedem decât propriile aspiratii
