Aceste atitudini spirituale fundamentale sunt de fapt teme de meditaţie care au dominat istoria gândirii occidentale.
Tema prezentului este un asemenea exemplu. În al doilea rând, mă bucur că îmi daţi ocazia să vorbesc despre acest articol, pentru că mi-am dat seama că unele detalii cer anumite precizări. Teza generală este de altfel mereu valabilă, şi anume faptul că Goethe a reluat, din abundenţă, ideea deopotrivă epicuriană şi stoică conform căreia fericirea nu se găseşte decât în momentul prezent. Pentru el, caracteristica vietii si a artei antice era aceea de a sti să trăiesti în prezent,
' '
,
'
să cunoşti, cum spunea el, ,,sănătatea momentului".
r. Goethe, Faust 11, 9382-9383 [trad. rom. Ştefan Aug. Doinaş, Univers, Bucureşti, 1982, p. 308].
2. Vauvenargues, Reflexions et maximes, § 400.
PREZENTUL DOAR NE ESTE FERICIRE 241
Citez doar acest mic poem numit Regie de vie, care este foarte explicit, nu lasă nici o îndoială şi va răspunde parţial la întrebarea pe care aţi pus-o: ,,Vrei tu, drăguţă viaţă, să
te rânduieşti? / Grija pentru trecut trebuie să părăseşti, /
Supărări cât mai puţine să creşti, / De prezent neîncetat bucurie să ai, / De duşmani nicicând să nu dai, / Iar viitorul în mâna lui Dumnezeu să-l tocmeşti." Fericirea este în momentul prezent, mai întâi din simplul motiv că trăim doar în prezent, iar apoi pentru că trecutul şi viitorul sunt aproape mereu izvoare de suferinţă: trecutul ne întristează, fie pur şi simplu fiindcă a trecut şi ne scapă, fie pentru că
ne-a dat impresia unei imperfecţiuni; viitorul ne îngrijorează
fiindcă e nesigur şi necunoscut. Dar fiecare moment prezent ne oferă posibilitatea fericirii: dacă adoptăm perspectiva stoică, el ne dă ocazia să ne facem datoria, să trăim potrivit raţiunii; dacă adoptăm perspectiva epicuriană, ne dă în fiecare clipă plăcerea de a exista, atât de bine descrisă de Rousseau în a Cincea plimbare din Visările unui hoinar singuratic.
Ceea ce trebuie precizat în articol este interpretarea versurilor din Faust II: ,,N-arunci 'napoi, 'nainte vreo privire; prezentul doar ne este fericire." Aparent, aceste versuri exprimă exact aceeaşi idee cu poemul Regie de vie. Şi este adevărat că Faust, întâlnindu-se cu Elena, adoptă un limbaj antic când recomandă această concentrare asupra clipei. Dar trebuie totuşi precizate anumite lucruri. Arta de a trăi expusă
în poemul Regie de vie este absolut conformă cu arta de a trăi din filozofia antică, adică fiecare moment, oricare ar fi el, oferă o posibilitate de fericire. Dimpotrivă, în cazul întâlnirii dintre Faust şi Elena, nu e vorba despre un moment oarecare, ci de un moment excepţional, de o clipă deosebită, de o clipă miraculoasă, în sensul tare al cuvântului. Căci
242 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
