cel mai bine, si
' poate că au resimtit
' mai bine decât anticii,
caracterul neobişnuit şi misterios al existenţei lumii. Acest fior sacru nu se produce după voinţă, dar, în puţinele ocazii când ne cuprinde, nu trebuie să căutăm să scăpăm de el, pentru că trebuie să avem curajul de a înfrunta inefabilul mister al existenţei.
POSTFATĂ
A venit momentul să-mi manifest profunda recunoştinţă
faţă de prietenii mei. Ea se adresează în primul rând dragilor mei colegi şi prieteni vechi Arnold I. Davidson şi J eannie Carlier, care m-au silit să-mi dezvolt gândurile şi să exprim ceea ce cred despre probleme foarte importante. Helene Monsacre ne-a acordat toată susţinerea pentru realizarea acestor Convorbiri. Îi mulţumim din toată inima pentru încurajările şi sfaturile pe care ni le-a dat cu generozitate. Sfaturi foarte preţioase am primit şi de la colegi care îmi sunt foarte dragi, Sandra Laugier, Jean-Franc;:ois Balaude, Alain Segonds, care, recitind versiunea definitivă a acestei lucrări, mi-au făcut observaţii foarte utile. Această carte s-a născut deci într-o atmosferă de cordialitate şi prietenie.
La finalul acestor convorbiri aş dori să procedez ca Arrian, autorul Manualului lui Epictet: pentru a-şi încheia cartea, el a citat mai multe texte ale altor scriitori care, în ochii lui, rezumau tot ce a vrut să spună. La rândul meu, voi propune, păstrând ordinea cronologică, o scurtă antologie de texte pe care nu le-am putut cita, sau nu le-am putut cita în întregime, referitoare la sentimentul existenţei sau la sentimentul cosmic şi „oceanic". A le comenta ar însemna să le iau din savoare. Ele vorbesc prin ele însele. Este o altă modalitate, una indirectă, de a comunica cu cititorul meu.
258 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
ZHUANGZI
Cât priveşte cunoaşterea lui Dao, sunt precum o musculiţă
de oţet [închisă Într-o putină] . Dacă n-ar fi fost Maestrul să-mi dezvăluie toate acestea, n-aş fi aflat întreaga măreţie a Cerului şi Pământului. 1
S ENECA
Eu, cel puţin, îmi petrec mult timp în contemplarea virtuţii: o privesc tot atât de minunat cum privesc universul, pe care deseori mi se pare că-l văd atunci pentru prima oară. 2
PAS CAL
Nu ştiu nici cine m-a adus pe lume, nici ce este lumea sau eu însumi [ . . . ] Văd aceste îngrozitoare spaţii ale universului care mă închid, sunt legat de un colţ al acestei vaste întinderi, fără să ştiu de ce mă aflu într-un loc mai degrabă decât în altul şi nici de ce puţinul timp care mi-a fost dat să-l trăiesc mi-a fost acordat acum şi nu altădată, de-a lungul veşniciei care m-a precedat şi a celei care-mi va urma. Nu văd decât infinituri din toate părţile, care mă închid precum un atom, precum o umbră care nu durează decât o clipă fără întoarcere. Tot ceea ce ştiu este că va trebui curând să mor: şi ceea ce cunosc cel mai puţin este chiar această moarte pe care nu o pot ocoli.3
I. T chouang-tseu, L'CEuvre complete, XXI, T'ien Tseu Fang, în Philosophes taoi'stes, Bibliotheque de la Pleiade, Gallimard, Paris, 1980, p. 244 [Zhuangzi, Călătorie liberă, XXI „Tian Zifang" trad. rom.
Luminiţa Bălan şi Tatiana Sega!, Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 206] .
2. Seneca, Scrisori către Luciliu, 64, 6 [trad. rom. cit. , p. 160] .
3. Pascal, Pensees, § 194 din ediţia Brunschvicg, Paris, 1971, p. 418
[Cugetări, trad. rom. Maria şi Cezar Ivănescu, Editura Aion, 1998,
