POSTFAŢĂ 259
ROUSSEAU
Sentimentul existenţei despuiat de orice alt afect este un sentiment preţios de mulţumire şi pace, suficient să te facă
să îndrăgeşti existenţa şi s-o găseşti dulce, dacă ştii să îndepărtezi toate impresiunile senzoriale şi pământeşti care, în lumea în care trăim, vin neîncetat să ne smulgă din această
stare şi să-i tulbure dulceaţa.
O dulce şi adâncă visare pune atunci stăpânire asupra simturilor
'
sale, si
' el se pierde ca într-o încântătoare betie
' în
imensitatea acestui frumos sistem 1 cu care simte că se identifică. Atunci toate lucrurile luate în sine îi scapă; nu mai vede şi nu mai simte nimic separat, ci doar topit în marele tot. 2
KANT
Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă
admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine ... Le leg nemijlocit cu conştiinţa existenţei mele.3
GOETHE
Fioru-i partea omului cea mai de preţ; / Simţind, sporim chiar lumea; prin cutremur / Simţim adânc teribilul măreţ.4
pp. 235-236]. Pascal exprimă sentimentele celui care vrea să-şi menţină
îndoielile, dar există aici o remarcabilă descriere a enigmei existenţei.
1. În sensul de „totalitate".
2. J.-J. Rousseau, Visările unui hoinar singuratic, A cincea şi a şaptea plimbare, trad. rom. Mihai Şora, EPLU, Bucureşti, 1968, pp. 90 şi n7-n8.
3. Kant, Critica raţiunii practice, op.cit., p. 175 [trad. rom. Nicolae Bagdasar, Editura Ştiinţifică, 1972, p. 252].
4. Goethe, Faust II, vv 6272-6274 [trad. rom. cit., p. 224].
