Oare nu apreciem mult prea des calităţile retorice, capacitatea de a trata un subiect, chiar dacă-l cunoaştem superficial, arta de a vorbi într-un mod elegant şi neclar? Încă din 1841, Balzac, în Preotul de ţară, intenta un proces magistral sistemului nostru de concursuri, care exista deja pe vremea sa (reuşita unui tânăr la un concurs, spunea el, nu oferă nici o certitudine cu privire la valoarea omului matur care va deveni) . În 1900, Rene Haussoulier, în prefaţa la colecţia de inscripţii greceşti a lui Charles Michel 1 , vorbea despre I. Paris, 1900.
CERCETĂTOR, PROFESOR, FILOZOF 79
,,examene înjositoare", despre „orizonturi limitate din pricina licenţei sau agregaţiei", despre studenţi francezi „care n-au nici dorinţa, nici curajul de a-şi asuma asemenea sarcini". În 1961-1962, în darea de seamă a cursurilor sale din Anuarul Secţiei a V-a de la Ecole Pratique des Hautes Etudes, părintele Festugiere declara la rândul său: ,,E trist faptul că studentul francez este complet lipsit de curiozitate.
Ne scufundăm în rutina cea mai găunoasă şi vedem cum dispare trăsătura esentială a stiintelor umane, care este formarea spiritelor." În �cest în�epu� de secol XXI, lucrurile s-au schimbat oare cu adevărat?
Oricare ar fi situaţia, pentru a reveni la problema pe care am amintit-o, se întâmplă uneori ca factorul decisiv în cazul unei alegeri să nu fie calităţile candidatului. Nu critic aici persoanele, care actionează cum stiu ele mai bine, ci sistemul electoral, care �i se pare defe�tuos. În acest sistem, politica joacă mult prea des un rol important, şi prin „politică" înţeleg mai ales politica locală. În universităţi, sunt privilegiaţi candidaţii care se află deja pe post, ceea ce se poate înţelege până într-un punct, dar adesea se elimină
astfel cercetarea meritelor celorlalti
' candidati.
' De altfel, înainte
să iasă la pensie, mulţi profesori se gândesc la succesiunea lor şi împiedică alegerea unor candidaţi care, prin competenţele lor, ar putea compromite şi face inutilă alegerea viitoare a micilor lor protejaţi. Tot de politică ţine dorinţa anumitor profesori să fie aleşi într-o academie sau alta.
Dar, pentru asta, trebuie să-ţi dovedeşti utilitatea. Uneori se acceptă cu complezenţă sfaturile insistente ale vreunui academician a cărui voce este preţioasă şi care-şi doreşte alegerea unui protejat al lui. Pe de altă parte, se mai întâmplă
şi ca, sub influenţa unor personalităţi puternice, o academie sau alta, care are dreptul să-şi dea acordul cu privire la alegerile de la Ecole Pratique des Hautes Etudes şi de la
80 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
College de France, să refuze să accepte votul Adunării uneia dintre aceste instituţii pentru a împiedica, din motive care par mai mult politice sau uneori chiar religioase decât ştiin
ţifice, numirea vreunui candidat de către minister. Ea inversează atunci ordinea alegerii: cel care a fost ales în pozi
ţia a doua ajunge să fie plasat pe prima poziţie. Aşa ceva se întâmplă rar. Dar au fost cazuri. Au existat exemple faimoase. Din fericire, Ministerul Educaţiei Naţionale nu se lasă întotdeauna influenţat. De altfel, e vorba despre o practică aproape centenară, căci, în 1909, Academia de Ştiinţe Morale încercase deja să împiedice în acest mod alegerea modernistului Alfred Loisy la College de France.
În ce priveşte College de France, trebuie să recunoaştem că această instituţie a impus garanţii foarte serioase pentru a asigura obiectivitatea alegerilor. Candidatul trebuie să-şi prezinte lucrările şi cărţile scrise şi un proiect foarte precis de predare, pe care toţi membrii Adunării trebuie să-l citească
cu atenţie. În plus, el trebuie să-i viziteze pe toţi profesorii, care pot, în urma discuţiilor avute, să-şi dea seama de calită
ţile sale personale. Dar Adunarea este compusă din oameni de stiintă
' '
'
'
)
si din literari si trebuie spus că oamenii de stiintă
)
)
