CERCETĂTOR, PROFESOR, FILOZOF 73
cât şi la Kant de exemplu, există întotdeauna o tendinţă a filozofiei de a purifica ideea de Dumnezeu şi de a o detaşa de reprezentările propriu-zis religioase. Ceea ce s-a numit religie naturală mi se pare că nu este decât o filozofie teistă, îi lipseşte esenţialul religiei, riturile. Recunosc de altfel că
definind astfel religia mă poziţionez împotriva obiceiului destul de general care constă în folosirea cuvântului religie imediat ce vine vorba de Dumnezeu, transcendenţă sau mister. Am observat asta la Thomas Mann 1, care face într-o scrisoare următoarea remarcă: ,,Trăim şi murim într-un mister şi putem, dacă vrem, să calificăm drept religioasă con
ştiinţa pe care o avem despre el." La fel, Einstein a vorbit despre religiozitate ştiinţifică sau despre religiozitate cosmică
cu privire la propria poziţie pe care o prezintă astfel: ,,Resimt o foarte puternică emoţie în faţa misterului vieţii" 2, refuzând în acelaşi timp un Dumnezeu care oferă recompense şi care pedepseşte. Pe de altă parte, într-o lecţie inaugurală, Merleau-Ponty a spus aproape acelaşi lucrn ca Thomas Mann şi Einstein, dar precizând clar şi raţional că este vorba despre o atitudine filozofică: ,,Filozofia ne deschide ochii fată
' de ceea ce are problematic în sine existenta
' lumii si
' a
noastră în aşa măsură încât să fim vindecaţi pentru totdeauna de a mai căuta, cum spunea Bergson, o soluţie «în caietul învăţătorului»3 , o atitudine filozofică pe care Merleau-Ponty refuză s-o numească atee, căci ea constă doar, spune el, în a deplasa sau a defini sacrul în mod diferit."
r. Thomas Mann, Lettres, voi. III, 1948-1955, Paris, 1973, p. 424-2. A. Einstein, Comment je vois le monde, Paris, 1979, p. ro şi PP· 1 7-r9.
3. M. Merleau-Ponty, Eloge de la philosophie, Paris, 1953, p. 53
şi pp. 54-55.
74 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Nu v-aţi dat nici examenul de agregaţie, nici n-aţi frecventat Ecole Normale Superieure şi nici nu v-aţi făcut cariera alegând un subiect de teză foarte La modă. Totuşi, în I982, sunteţi ales La College de France. Este o iniţiativă a Lui Foucault, de care vă separă multe lucruri.
Procesul a început în toamna lui 1980. Tocmai ieşisem din spital după prima mea operaţie la inimă. Am primit un telefon de la Foucault, căruia auditorul meu de la Hautes Etudes, Pasquale Pasquino, care a avut multe întâlniri cu Foucault, i-a arătat articolul meu despre exerciţii spirituale.
M-a întrebat dacă aş accepta să-i fiu prezentat. Am fost în acelaşi timp foarte surprins şi foarte fericit. Alegerea presupune întotdeauna două etape. În primul rând se votează denumirea catedrei, ştiindu-se totuşi foarte bine că
respectiva catedră îi corespunde unui anumit candidat determinat. Pentru această primă fază trebuie redactată o însemnare scurtă care să conţină „titluri şi lucrări" şi trebuie vizitaţi toţi profesorii, atât cei din domenii ştiinţifice, cât şi cei din domenii literare. Am făcut aceste vizite în toamna lui 1981. A fost o experienţă foarte interesantă. Am fost uluit de vasta cultură literară a profesorilor de ştiinţe şi de interesul lor faţă de cercetările mele. În cele din urmă a sosit ziua votului; a fost într-o zi de duminică, pe 29 noiembrie. Prezentatorul meu a fost Paul Veyne. În cursul după-amiezii, Foucault m-a anunţat telefonic că Adunarea a adoptat denumirea catedrei mele. În primăvara lui 1982 a avut loc a doua fază a ceremonialului: alegerea „nominală", unde foarte rar apar probleme. O a treia fază, şi ea ritualică, a fost lecţia inaugurală din februarie 1983, în care am încercat să
prezint sensul pe care îl dădeam noţiunii de filozofie antică.
Fusesem asadar
,
admis în această institutie
' venerabilă unde
