2. Cicero, Tusculanes, V, II, 33; Lucul!us, 3, 7-8.
158 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
Nietzsche vorbea despre şcolile morale ale Antichităţii ca de laboratoare experimentale ale căror rezultate le putem folosi într-un fel. Aşa cum spunea Michelet: ,,Antichitatea conţine ideile în stare concentrată, în stare de elixir." 1 Recent, trei mari specialişti în antropologia antică2 au arătat în mod convingător că experienţa vieţii politice a Antichităţii ar putea să inspire democraţiile moderne. De ce n-ar sta lucrurile la fel în ceea ce priveşte experienţa eticii şi a vieţii filozofice?
O întrebare fundamentală, dar dificilă: se poate justifica alegerea unui mod de viaţă?
Cicero şi platonicienii probabilişti ar fi răspuns că o reflecţie raţională ne permite să descoperim ce determină alegerile pe care le facem într-o circumstanţă sau alta. Îl vedem pe Cicero însuşi practicând această metodă în scrisoarea sa către Atticus (IX, 4), din martie 49, unde enumeră întrebările pe care şi le pune asupra conduitei pe care trebuie s-o aibă cu ocazia crizei politice provocate de înfruntarea dintre Cezar şi Pompei: să combatem tirania cu riscul de a ruina cetatea? Să negociem? Avem dreptul să ne retragem din politică în atari împrejurări? Trebuie să-i susţinem pe adversarii tiranului, chiar dacă şi ei au început să facă nenumărate greşeli?
justificarea alegerii exclusive a unei singure atitudini este cu adevărat dificilă; dar dacă, într-un caz particular, suntem îndemnaţi să acţionăm ca un stoic, în altul ca un epicurian, poate că e ceva mai uşor să justificăm atitudinea adoptată, pentru că ea este întotdeauna legată de un context particular.
1. Michelet, journal, t.I, p. 393.
2. J.-P. Brisson, J. -P. Vernant, P. Vidal-Naquet, Democratie, citoyennete et heritage greco-romain, Liris, Paris, 2000.
FILOZOFIA CA VIAŢĂ ŞI CĂUTARE A ÎNŢELEPCIUNII 159
Sunt întru totul de acord, dar mi-ar plăcea să precizez un aspect. Ce am intenţionat să arăt în cartea mea Ce este filozofia antică? este că filozofii care au întemeiat şcoli au vrut prin asta să propună moduri de viaţă. Asta înseamnă că, în formarea gândirii lui Platon, a lui Aristotel sau a lui Epicur, factorul principal mi se pare reprezentarea unui anumit mod de viaţă, cel al unui om politic luminat de Idei pentru Platon, al unui savant contemplator al Naturii pentru Aristotel, al unui înţelept bucurându-se de pace sufletească pentru Epicur. Această reprezentare poate fi motivată de o reacţie împotriva altor opţiuni şi în consecinţă legate de o întreagă
reflecţie teoretică. Dar mi se pare că alegerea unui mod de viată nu determină niciodată o reflectie teoretică pură. Refe-
'
'
ritor la această alegere, Sextus Empiricus 1 , sceptic convins, oferă un portret caricatural al opţiunilor filozofice ironizându-le: alegerea stoicismului este motivată de patima mândriei (şi janseniştii vor spune asta) , alegerea epicurismului, de patima voluptăţii. Dar există un anumit adevăr în aceste remarci, în măsura în care pot să existe motivaţii personale care explică alegerea unui mod de viaţă sau a altuia. În orice caz, se poate spune că există o cauzalitate reciprocă între reflecţia teoretică şi alegerea modului de viaţă. Reflecţia teoretică merge într-un anumit sens datorită unei orientări fundamentale a vierii interioare, si această tendintă a vietii
'
,
,
,
interioare se precizează şi capătă formă cu ajutorul reflecţiei teoretice. Când eram tânăr, aveam deja în cap această idee, pe care mi-o reprezentam prin lumina farurilor de bicicletă, asigurată chiar prin mişcarea ei. Noaptea, trebuie să avem lumină ca să ne orientăm (asta este reflectia teoretică) . Dar
