' '
A ÎNŢELEPCIUNII
ARNOLD I. DAVIDSON În Antichitate au strălucit şas e şcoli de filozofie: platonis mul aristotelis mul, stoicismul, cinismul, epicuris mul scepticismul fiecare cu exerciţiile sale spirituale caracteristice. Dar putem diferenţia aceste şcoli şi prin alegerea unui mod de viaţă foarte particular. Această alegere a unui mod de viaţă, a unei atitudini exis tenţiale reprezintă într-un fel specificitatea fiecărei şcoli. Ce înseamnă să trăieşti filozofic şi care este raportul dintre alegerea filozofică a unui mod de viaţă şi viaţa cotidiană?
PIERRE HADOT Modul de viaţă filozofic este pur şi simplu comportamentul filozofului din viaţa de zi cu zi. De exemplu, un stoic roman din epoca republicană, Quintus Mucius Scaevola, guvernator al provinciei Asia, şi-a facut un punct de onoare, spre deosebire de predecesorii săi, din a-şi plăti şederea în Asia cu propriile mijloace, din a-şi obliga anturajul să facă la fel şi din a pune capăt exceselor colectorilor romani de impozite. Stoicii din familia Scaevola au fost în plus singurii care şi-au aplicat lor înşişi legile instituite împotriva luxului. Asadar
'
ei practicau în viata
, cotidiană o austeritate,
o rigoare morală pe care ceilalţi nu le aveau. Evident, vorbesc aici mai ales despre o atitudine morală, dar asta se poate extinde la alte domenii. Se poate vorbi chiar despre un comportament caracteristic fiecărei şcoli. De altfel, ar trebui facut
152 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
un studiu care, din câte ştiu, nu s-a fâcut niciodată în mod exhaustiv: cum priveau autorii comici, şi deci oamenii din popor, diferitele şcoli de filozofie. Astfel, platonicienii erau consideraţi oameni orgolioşi, cu „sprânceana ridicată" - Epictet vorbeşte şi el despre asta. Epicurienii aveau reputaţia că nu mănâncă nimic. Spre deosebire de imaginea pe care o avem azi despre ei, se considera că epicurienii duc o viaţă foarte simplă. Stoicii erau socotiţi exagerat de austeri. Singurii care treceau neobservaţi erau scepticii, pentru că erau conformişti. Acesta este aspectul exterior, văzut de autorii comici.
Vom înţelege imediat cum putea fi filozofia un mod de viaţă, dacă ne vom gândi la cinici, care nu dezvoltau nici o doctrină, nu predau nimic, dar se mulţumeau să trăiască în conformitate cu un anumit stil. Toată lumea cunoaşte povestea lui Diogene în butoiul său. Erau oameni care refuzau convenţiile vieţii cotidiene, mentalitatea obişnuită a oamenilor obişnuiţi. Se mulţumeau cu foarte puţin, cerşeau, erau complet lipsiţi de pudoare, se masturbau în public. Modul lor de viaţă presupunea întoarcerea la natura necivilizată.
Fără să meargă atât de departe, toate şcolile filozofice se distingeau în special prin alegerea unui mod de viaţă. Atitudinea filozofică a platonicienilor, în vremea lui Platon, era caracterizată de un triplu aspect: dorinţa de a exercita o influenţă politică, dar condusă conform normelor idealului platonician; raportarea la tradiţia socratică, adică voinţa de a discuta, de a prezenta învăţătura în conformitate cu metoda întrebărilor şi răspunsurilor; şi intelectualismul, căci esenţială în platonism era tendinţa de separare a sufletului de trup, detaşarea corpului şi chiar tendinţa de a depăşi inclusiv raţionamentul; la platonicienii de la sfârşitul Antichităţii, adică la neoplatonicieni, exista şi ideea că viaţa trebuie să fie o viaţă de gândire, o viaţă în conformitate cu spiritul.
FILOZOFIA CA VIAŢĂ ŞI CĂUTARE A ÎNŢELEPCIUNII 153
În tradiţia aristotelică, se poate spune că modul de viaţă, şi el foarte caracteristic, este în cele din urmă viaţa de savant, consacrată studiului, nu doar în ştiinţele naturii, ci şi în matematică, astronomie, istorie şi geografie. Aşadar, poate vom mai reveni la asta, este un mod de viaţă pe care, conform termenului aristotelic, o putem desemna drept „teoretică", adică în care „contemplăm" lucrurile. Dar asta cuprindea şi o participare la gândirea divină, la Primul Motor al universului, ca şi contemplarea astrelor. Regăsim aici noţiunea de fizică înţeleasă ca exerciţiu spiritual. Un aspect de asemenea foarte interesant la aristotelicieni este conştientizarea caracterului pur dezinteresat al ştiinţei. Studiu
,,teoretic" este acela care nu e fa.cut dintr-un interes particular, pentru obiective materiale.
În ce-i priveşte pe epicurieni, aşa cum am amintit adineaori, modul lor de viaţă consta mai ales într-o anumită
asceză a dorinţelor menită să menţină pacea sufletească cea mai desăvârsită. Pentru a fi fericit, trebuia să-ti limitezi dorin-
'
'
ţele. Este un fapt cunoscut că epicurienii fa.ceau distincţia între dorinţe naturale şi necesare (a bea, a mânca, a dormi) , dorinţe naturale şi nenecesare (dorinţa sexuală) şi dorinţe nenaturale şi nenecesare (dorinţa de glorie, de bogăţie) . Şi, fireşte, trebuia să te limitezi la dorinţele absolut necesare.
Ei excludeau, cel puţin în principiu, căci au existat şi excepţii, acţiunea politică, se retrăgeau pe cât posibil din treburile cetăţii. În general, avem o idee despre viaţa epicuriană, în primul rând şi mai ales, prin corespondenţa lui Epicur, ca şi prin poemele epicureului Philodem; în ele se vorbeşte despre mese foarte sobre, dar luate cu prietenii, căci prietenia joacă un rol foarte important la epicurieni. De fapt, epicurienii urmăreau să trăiască simpla bucurie de a exista.
Cât despre sceptici, aşa cum am spus, ei au fost mai curând conformişti, pentru că singura regulă de conduită
