154 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
pe care o admiteau era ascultarea legilor şi tradiţiilor cetăţii, dar refuzau să emită judecăţi; îşi suspendau judecata asupra lucrurilor şi prin aceasta îşi găseau pacea sufletească.
De fapt, aşa cum aţi spus, în Antichitate filozoful este mereu considerat într-un fel ca Socrate însuşi: este „nelalocul lui", este atopos, nu-l putem pune într-un loc, într-o clasă
specială, este inclasabil; din motive destul de diferite, toate şcolile de filozofie sunt rupte de cotidian, inclusiv scepticii, care abordează viaţa cotidiană cu o totală indiferenţă
lăuntrică. Dar, în acelaşi timp, filozofia guvernează viaţa cotidiană şi uneori chiar oferă prescripţii detaliate. Astfel, stoicii erau celebri pentru manualele pe care le-am putea numi, folosind un termen din secolul al XVII-lea, manuale de cazuistică, în care li se indica comportamentul de urmat în toate circumstanţele vieţii; Alexandru din Afrodisia, comentatorul lui Aristotel, îi ironiza pe stoicii care-şi puneau întrebarea dacă e potrivit să-ţi încrucişezi picioarele în timpul cursurilor de filozofie sau dacă e îngăduit să iei mai multă
mâncare când iei masa împreună cu tatăl tău! Într-un articol despre stoicismul roman, referitor la Gracchi, dar şi la tratatul Despre îndatoriri al lui Cicero, soţia mea 1 a arătat că în această cazuistică existau două atitudini opuse la stoici. De exemplu, se punea următoarea întrebare: dacă vindem o casă, avem dreptul să-i ascundem defectele sau e mai bine să le dezvăluim? Existau stoici mai degrabă eretici care spuneau: da, se pot ascunde defectele, dar stoicii ortodocşi spuneau: nu, n-avem dreptul să facem asta. Sau cazul negustorului a cărui navă plină de cereale ajunge într-un port pe timp de foamete. Va spune el că în urma lui vin şi alte nave, 1. I. Hadot, ,,Tradition sto"icienne et idees politiques au temps des Gracques", Revue des Etudes latines, 48 (1971), pp. 133-179.
FILOZOFIA CA VIAŢĂ ŞI CĂUTARE A ÎNŢELEPCIUNII 155
cu consecinţa scăderii preţurilor? Se prevedeau tot felul de comportamente de urmat în viaţa cotidiană, dar, cum vedeţi, problema era de a şti mereu care este atitudinea conformă
cu idealul filozofic. Nimic nu se opune mai mult cultului închinat profitului, care distruge treptat umanitatea, decât această morală a stoicilor care cere de la fiecare loialitate, transparenţă, o detaşare absolută.
Se poate spune şi că, prin aceste diferite tipuri de viaţă, în diferitele şcoli filozofice se schiţează tendinţe comune; e vorba în primul rând despre refuzul de a atribui lucrurilor diferenţe de valoare care să exprime doar punctul de vedere părtinitor al individului - detaşare şi indiferenţă care duc la pacea sufletului.
Această problemă a vieţii cotidiene era destul de complexă pentru filozofii antici. Am studiat recent Manualul lui Epictet şi mi-am dat seama că atât în Manual, cât şi în Diatribai, lucrările care ne-au rămas de la el, Epictet pare adesea să recomande atitudini contradictorii. Fiindcă elevii pe care-i avea la Nicopolis erau în general tineri bogaţi care urmau să facă o carieră politică. Dar, acceptându-i în şcoala lui, el încerca să-i facă să practice filozofia cea mai strictă. Atunci le spunea: nu trebuie să vă daţi la fete, trebuie să mâncaţi cu moderaţie etc. , tot soiul de sfaturi rigoriste, am putea spune. Am comparat această situaţie cu cea a novicilor închişi într-o mânăstire, care sunt pregătiţi pentru viaţa religioasă, dar apoi sunt trimişi afară, în lume. Elevii lui Epictet plecau şi ei, iar Epictet prevedea ce vor face când vor merge acasă. Aşa că le dădea sfaturi despre modul în care să participe la banchete, cum să asiste la spectacole şi cum să-şi ducă viaţa politică. Este problema filozofului care, teoretic, ar trebui să se separe de lume, dar care, practic, trebuie să
intre în ea şi să trăiască viaţa de zi cu zi cot la cot cu ceilalţi.
