'
pentru a avea lumină, trebuie ca mai întâi dinamul să se 1. Sextus Empiricus, Contra învăţaţilor, XI, 178-180.
160 FILOZOFIA CA MOD DE VIAŢĂ
învârtă cu aJ· utorul rotii în miscare. Miscarea rotii reprezintă
,
'
'
'
alegerea unui mod de viaţă. Apoi putem merge înainte. Dar trebuie să începem prin a pedala puţin în întuneric. Altfel spus, reflecţia teoretică presupune deja alegerea unui mod de viaţă, dar această alegere nu poate înainta şi nu se poate defini decât cu ajutorul reflecţiei teoretice.
Aţi vorbit adesea, citându-l mai ales pe Platon, despre filozofie ca exerciţiu al morţii. În prezent, ce poate însemna această idee pentru noi?
Să precizăm mai întâi sensul pe care îl avea în Antichitate această formulă. Trebuie evident să începem cu Platon, căci el a spus în toate scrisorile sale că filozofia este o pregătire pentru moarte. Dar a spus-o Într-un mod paradoxal. Platon n-a vrut să spună: trebuie să exersezi s-o faci pe mortul, ca să spunem aşa, sau să mimezi moartea, cum a făcut Carol Quintul întinzându-se în sicriu, ci voia să spună: trebuie ca sufletul să se detaşeze de trup. Nu era vorba despre un exerciţiu al morţii, ci, dimpotrivă, de un exerciţiu al vieţii spirituale sau intelectuale, al vieţii gândirii; era vorba de a găsi un alt mod de cunoaştere decât cunoaşterea sensibilă. Se poate spune totodată că trebuia trecut de la modul empiric şi inferior, destinat morţii, la modul transcendental; Socrate, în Phaidon (115 c), distinge cu claritate între eul care va deveni curând un cadavru după ce va bea cucuta şi eul care dialoghează şi acţionează spiritual. Nu era vorba deloc de a se pregăti pentru moarte; dar, fiindcă Platon era mereu ironic, evoca reprezentarea pe care nefilozofii şi-o făceau despre filozofi ca fiinţe palide, care aveau aerul unor muribunzi; ce voia el să spună e pur şi simplu că trebuie să ne detaşăm de viaţa simţurilor. Ceea ce, de altfel, putea avea efecte asupra sănătăţii; dar moartea nu era vizată. De fapt, şi stoicii au vorbit
FILOZOFIA CA VIAŢĂ ŞI CĂUTARE A ÎNŢELEPCIUNII 161
mult despre exerciţiul morţii, din perspectiva unui exerciţiu despre care am vorbit deja: pregătirea pentru dificultăţile vieţii, praemeditatio malorum; stoicii spuneau mereu: trebuie să ne gândim că moartea e iminentă; dar nu atât pentru a se pregăti pentru moarte, cât pentru a descoperi gravitatea vieţii. Marc Aureliu, de exemplu, spunea în calitate de stoic: fiecare acţiune trebuie săvârşită ca şi cum ar fi ultima; sau chiar: fiecare zi trebuie petrecută ca şi cum ar fi ultima. Era vorba de a deveni conştienţi că momentul trăit are o valoare infinită, că, având în vedere posibilitatea ca moartea să-l întrerupă, trebuie să trăim într-un mod extrem de intens câtă vreme moartea nu e prezentă. Epicurienii vorbeau şi ei despre moarte. Potrivit lui Seneca, Epicur spunea „gândeşte-te la moarte"; dar scopul nu era pregătirea pentru moarte, ci dimpotrivă, era, exact ca la stoici, conştientizarea valorii clipei prezente. Este faimosul carpe diem al lui Hora
ţiu: culege ziua de azi, fără să te gândeşti la ziua de mâine.
